23:06 23 Februarie 2020
În direct
  • EUR19.19
  • USD17.77
  • RUB0.28
  • RON4.01
  • UAH0.73
    ANALIZE
    Sa primesc un link scurt
    Activitatea guvernului Ludovic Orban (120)
    6136220

    PNL transformă România într-un datornic cronic al FMI, iar FMI face în așa fel încât să susțină PNL, pe timp îndelungat - fiindcă o instituție ca FMI joacă așa cum vrea o țară datoare - mai ales dacă are și colaborare internă

    BUCUREȘTI, 20 ian - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Cifrele arată clar: Guvernul Orban a contractat împrumuturi de aproape 15 miliarde de lei – îndatorând deci România cu 15 miliarde de lei în nici trei luni de la preluarea Executivului – o sumă dublă față de împrumuturile PSD, circa 2.4 miliarde lei lunar, conform însuși consilierului prezidențial Cosmin Marinescu (vezi Financial Intelligence, ianuarie 2020).

    Întrebarea este – apare această situație de îndatorare masivă în ”programul de guvernare al PNL”? Sigur NU. Dar, desigur, se va argumenta cu o strategie ad hoc – pentru că, în fapt, se mizează că nimeni nu verifică, nu crede și mai ales nu ține minte.

    Deci, care să fie planul din spatele împrumuturilor? În general, situația se regăsește în experiența altor state – dar și a guvernării ”de dreapta” Boc – Băsescu… aliat inițial cu PSD Ponta. Și se numește împrumut la un mare creditor mondial, cel mai probabil FMI.

    Adică, o sursă de bani cu ”garanții politice”, care permite PNL-ului să realizeze unele obiective (nu majore, că FMI nu prea dă bani pentru investiții de acest gen, care să ducă la independență) și să mențină controlul – sau exclusivitatea - asupra acestei surse prin factorul politic - PPE și alte grupări, cum ar fi cele susținute de bănci și multinaționale pe care guvernul PNL pare că le susține.

    Asta e și opinia senatorului Daniel Zamfir, care spune clar: ”Ăsta-i planul lor, România trebuie să ajungă cât mai repede la mâna FMI!”.

    ”Guvernul băncilor și al corporațiilor îndatorează într-un ritm amețitor România cu unicul scop de a preda finanțele în mâinile FMI și de a justifica, în acest fel, blocarea dublării alocațiilor, majorarea salariilor profesorilor și a pensiilor”, afirmă Zamfir, comentând dezamăgit ”Din nenorocire, țara a încăput pe mâna globaliștilor...”.

     

    Paranteză: culmea e că, pe vremuri, liberalii erau total împotriva împrumutului la FMI, dar erau… conduși de Tăriceanu. Și Cîțu, cel ce azi e la Finanțe, era și el pe acolo când președintele PNL Tăriceanu declara (martie 2009):

    ”Un acord cu FMI nu e decât un certificat de incompetenţă pentru Guvernul României”, spune PNL prin liderul său -  și îi trimitea lui Băsescu o scrisoare în acest sens, arătându-i că împrumutul la FMI ”este o soluţie proastă pentru România”.

    Revenind, iată că și fostul ministru și secretar general PSD, Mihai Fifor alertează că Guvernul Ludovic ”va readuce FMI-ul la butoanele deciziei strategice economice”.

    ”După ce s-au împrumutat de două ori mai mult, ca medie lunară, față de guvernarea PSD, liberalii au decimat și rezerva valutară a Ministerului Finanțelor”, spune Fifor, caracterizându-l pe ministrul Cîțu drept ”un pericol pentru economia României”.

    Fifor atrage atenția că activitatea guvernamentală se traduce printr-un ”dezmăț financiar de-o gravitate extremă”, asta pentru că, atenție: ”sumele uriașe consumate nu se regăsesc nici în investiții pentru români, nici în creșteri de venituri ale oamenilor”.

    Deci, exact pe model FMI – același tipar pe care Fondul a încercat să-l folosească încă de la primele împrumuturi acordate României, în anii 70… dar nu le-a mers cu Ceaușescu. Negociatorul de atunci, Florea Dumitrescu, povestea cum Ceaușescu a refuzat colaborarea cu FMI dacă nu erau finanțate investiții majore. Iar marele președinte și-a impus voința – ceea ce nu e cazul acum!

    Revenim la Fifor, care spune clar: ”Practic Guvernul PNL nu se împrumută nici pentru oameni, nici pentru dezvoltarea României, ci doar pentru bănci și corporații”.

    Evident că nu, pentru că FMI nu dă bani pentru investiții care duc la creștere economică reală – și care ar putea duce la rambursarea creditului (cazul Ceaușescu) – ci au nevoie de clienți veșnic datori, pe care să-i controleze în vederea… atingerii unor obiective strategice.

    ”Atragem atenția că prin măsurile promovate, guvernul Orban slăbește România și, efectiv, creează condițiile apariției unei crize economico-financiare care aruncă România înapoi cu 10 ani și care va readuce FMI-ul la butoanele deciziei strategice economice”, afirmă Fifor.

     

    Da, deocamdată pare o ”teorie a conspirației”, care oare ce ne putem aștepta de la PNL, care a dat joc Guvernul României pentru interesele PPE?!

    Apropo, Titus Corlățean, cel care nu mai vrea ”peremisme” în expunerea publică a PSD – oare a uitat de chemarea lui Ludovic Orban în fața Comisiei de Politică Externă pentru a lămuri episodul de la Zagreb – legat de căderea guvernului PSD și interesele ”Popularilor” Europeni?

    Concluzionând, planul ar fi următorul: PNL transformă România într-un datornic cronic al FMI, iar FMI face în așa fel încât să susțină PNL, pe timp îndelungat. Fiindcă o instituție ca FMI joacă așa cum vrea o țară datoare - mai ales dacă are și colaborare internă. Adică o ”coadă de topor”. Iar faptul nu poate fi decât încurajat de marile corporații și băncile – pe care PNL le servește.

    Este acest plan periculos pentru România? Extrem de periculos! Există vreo soluție alternativă? Greu de spus, românii sunt manipulați din ce în ce mai tare – și suntem țara cu cel mai mic procent al opțiunilor politice naționaliste sau suveraniste – cea mai mare prigoană contra oricăror tendințe de acest fel.

    Deci, terenul perfect pentru FMI, corporații, bănci etc. – tot ce mai le lipsea era o grupare politică prin care să exercite interesele.  Ei, acum o au – ba chiar e și concurența care ”Salvează România” – și apare și concurența post-Dragnea.

    Тема:
    Activitatea guvernului Ludovic Orban (120)
    Tagurile:
    Florin Cîţu, Ludovic Orban, Guvern, Împrumuturi


    Știrile Zilei