18:10 13 Iulie 2020
În direct
  • EUR19.39
  • USD17.17
  • RUB0.24
  • RON4.01
  • UAH0.64
    ANALIZE
    Sa primesc un link scurt
    6045255

    Mai multe abuzuri și chiar ilegalități comise de ministrul Muncii în cazul demiterii liftierei – demiterea se impune

    BUCUREȘTI, 31 ian - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Una dintre cel mai controversate figuri din guvernul Orban, Violeta Alexandru, s-ar face vinovată de una sau mai multe infracțiuni în cazul scandalului ”liftiera”.

    Concret, ministrul a comis un abuz în serviciu atât prin impunerea voinței sale – exprimată ostentativ -  unei firme private, rezultatul fiind demiterea unei angajate a respectivului agent economic.

    A doua formă de abuz este aplicarea unei decizii de renunțare la un post din schemă fără a fi supus o formulă de restructurare aprobării în minister; în plus, dispariția postului în cauză afectează securitatea celor care se deplasează cu liftul – mai ales că au avut loc incidente în timpul utilizării.

    Alt aspect este avantajul politic și de imagine căutat evident de ministru prin acesta intervenție asupra unei firme private și prin promovarea demiterii liftierei, în mass media și pe rețelele de socializare.

    În fine, un alt aspect cu sens penal, subliniat de mai mulți analiști, ar putea fi șantajarea firmei cu anularea contractului de mentenanță dacă nu se reziliază contractul liftierei.

    Cu alte cuvinte, un demers populist se poate transforma în avalanșa care mătură un ministru controversat – impus de Iohannis, după unele surse.

    Într-o discuție cu Victor Ciutacu, Lia Olguța Vasilescu a comentat că ministrul ”nu are nicio bază legală”.

    ”Situația e foarte clară și e următoarea: Doamna ministru s-a lăudat pe Facebook că a concediat liftiera, fără să se intereseze măcar dacă este angajata ministerului - e abuz în serviciu clar!”, spune Lia Orguța Vasilescu.

    Fostul ministru al Muncii spune răspicat: ”Să ceri unei firme private să dea afară un cetățean  doar pentru că ai apucat tu să anunți pe Facebook că l-ai concediat, fără să ai acel drept, mi se pare mai mult decât clar”.

    O dovadă a abuzului este chiar mărturia litierei. Iată ce i-a spus liftiera Elena cunoscutului jurnalist Victor Ciutacu:  

    ”Ei (firma privată angajatoare) au primit telefon de la Ministerul Muncii. Au zis să plec pentru că doamna ministru nu vrea să mă mai vadă în lift”.

    Cert este că, în fața probelor și argumentelor, dar și a reacției opiniei publice, ministrul Muncii pare a fi la un pas de demitere. Altă cale este greu de întrevăzut.

    Tagurile:
    Lift, Ministrul Muncii, Violeta Alexandru


    Știrile Zilei