01:12 06 Iunie 2020
În direct
  • EUR19.48
  • USD17.39
  • RUB0.25
  • RON4.03
  • UAH0.65
    ANALIZE
    Sa primesc un link scurt
    3086360

    Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat că președintele Iohannis era dator să anunțe că liderii europeni au eșuat în discuțiile despre solidaritatea europeană, iar europarlamentarul Corina Crețu întreabă de ce în România nu s-a comunicat, oficial, pe această temă

    BUCUREȘTI, 29 mart - Sputnik, Marius Holdean. Jurnalistul Ion Cristoiu a spus la emisiunea ”Gândurile lui Cristoiu” că, deși Klaus Iohannis a participat la videoconferința Consiliului Uniunii Europene, a premierilor și președinților, el nu a explicat ce s-a întâmplat acolo.

    Cristoiu a atras atenția că rezultatul întâlnirii liderilor europeni a fost ”un dezastru: liderii europeni au eșuat lamentabil, Italia și Franța au vrut un minim ajutor de solidaritate, Germania și Olanda au refuzat. Klaus Iohannis era dator să anunțe națiunea că a fost un eșec. Dar nu a anunțat, că erau vinovate Olanda și Germania, care sunt protectoarele lui Iohannis”.

    Mai grav, potrivit jurnalistului, Iohannis este singurul șef de stat ”care încântă Uniunea Europeană, care s-a dovedit că nici nu există”.

    Și europarlamentarul Pro România Corina Crețu a cerut ca Iohannis să explice situația de la nivel european. Într-o postare pa pagina sa de Facebook, Corina Crețu a arătat că în urma întrunirii prin teleconferință a Consiliului European (format din șefii de state și de guverne ai Statelor Membre) nu s-a ajuns la niciun acord privind un plan anticriză care să prevadă mandate clare pentru Miniștrii Economiei, așa cum au cerut Spania și Italia - țările cele mai afectate de pandemia coronavirus.

    ”Se pare că anumite state nu sunt de acord cu împărțirea costurilor pentru ieșirea din criză, iar Spania și Italia au refuzat orice altă decizie care nu prevede măsuri concrete pentru reactivarea economiei europene, bazate pe solidaritate”, a explicat Corina Crețu situația.

    În aceste condiții, întreabă europarlamentarul, având în vedere faptul că și România este afectată direct, de ce în România nu s-a comunicat, oficial, pe această temă?

    O a doua întrebare pe care o pune Crețu este care a fost poziția României cu privire la solicitările Spaniei și ale Italiei?

    Iohannis îl imită pe Putin

    În emisiunea citată, jurnalistul Ion Cristoiu a făcut și alte remarci critice la adresa lui Iohannis, el arătând că președintele României s-a dus să viziteze un spital la fel ca președintele Rusiei.

    „Faptul că a ieșit de la Cotroceni și a mers într-un spital care se amenaja, e o imitare a lui Putin. E în urma multor lideri mondiali care au făcut asemenea gesturi”, l-a criticat jurnalistul pe președintele României.

    El a disecat mesajul lui Iohannis și l-a caracterizat într-un mod foarte dur: ”jalnic”.

    ”Președintele Iohannis ne-a spus să ne spălăm pe mâini, e jalnic. De 3 luni se spune. Nu există starletă, actor, vidanjor să nu ne spună să ne spălăm pe mâini”, se arată analistul nemulțumit total de prestația președintelui.

    Nici felul în care Iohannis a prezidat alocările bugetare ale României nu rămâne netaxat de Cristoiu, el reamintind de momentul când guvernul Orban ”a decis să taie de la Sănătate și să dea la Servicii”. Ca urmare, îi ironizează Cristoiu pe cei din servicii, ”poate dau și ei o mână de ajutor, dar oricum nu sunt medici”.

    Tagurile:
    Klaus Iohannis, Corina Crețu, Ion Cristoiu


    Știrile Zilei