18:54 03 Iunie 2020
În direct
  • EUR19.54
  • USD17.50
  • RUB0.25
  • RON4.03
  • UAH0.65
    ANALIZE
    Sa primesc un link scurt
    Cel de-al Doilea Război Mondial. Marea Victorie din 9 mai (45)
    46003

    Presa occidentală europeană și americană ridica în slăvi Armata Roșie și eroismul ostașului sovietic în 1945, însă în câteva decenii optica acelorași publicații s-a schimbat treptat.

    MOSCOVA, 5 mai – Sputnik, Viktor Marahovski. AIP Rossiya Segodnya a răspuns astăzi la întrebarea când anume Rusia a comis cele mai mari crime de război împotriva popoarelor din Europa.

    La prima vedere, întrebarea în sine este una bizară. Aparent totul e clar: ultimul război european a avut loc între 1939-1945, se pare că anume atunci URSS a și comis toate relele posibile, de care suntem acuzați cu insistență.

    Însă nu e chiar așa.

    Dacă am deveni pisălogi și am reciti mențiunile despre Rusia în principalele instituții de presă din mai 1945, atunci vom descoperi că nu există nicio trimitere la vreo vină a Uniunii Sovietice în fața civilizației. Dimpotrivă – acolo domină stima totală, recunoștința și admirația față de Armata Roșie și ostașul rus.

    Specialiștii de la AIP au studiat în detaliu toate materialele din mai 1945 în cele mai importante publicații din Occident – The Times (Marea Britanie), Le Monde (Franța) și The New York Times (SUA), apoi articolele dedicate rolului URSS în război, publicate în aceleași ziare în ultimele 20 de ani.

    E o diferență incredibilă.

    Privind peste ziarele din 1945, observăm:

    Le Monde: “Aportul marelui aliat rus este enorm: anume partea rusă în decurs de trei ani a rezistat tuturor presiunilor din partea Wehrmacht-ului”.
    Скриншот Le Monde
    Captura ziarului Le Monde

    Pe 9 mai, Times, Winston Churchill: “Mâine vom aduce un omagiu deosebit camarazilor noștri ruși, a căror măiestrie pe câmpul de luptă a devenit cea mai importantă contribuție la victoria comună, (...) în această zi popoarele din Vest își vor exprima, cu mândrie, recunoștința aliatului invincibil, Rusia, care, jertfind viețile și suferind distrugeri materiale, și-a asumat cea mai grea povară a tuturor Națiunilor Unite”.

    Скриншот The Times
    Captură ziarul The Times

    Chiar și așa:

    Pe 10 mai, NYT: “Politica sovietică în Reich (adică pe teritoriile ocupate ale Germaniei în raport cu populația civilă n.r.) este apreciată ca una liberală”.
    Скриншот The New York Times
    Captură New York Times

    Oricât ar părea de paradoxal, marele crime de război le-am comis chiar în ultimii ani.

    Nu, desigur, totul a decurs acumulativ în decursul deceniilor. După discursul lui Churchill la Fulton (Sinews of Peace), care a convertit marele aliat rus într-un nor sumbru, care se extinde spre Europa, Uniunea Sovietică nu mai putea rămâne în universul occidental cu o imagine a unui participant deplin la coaliția forțelor luminii împotriva beznei fasciste.

    Însă misiunea transformării Armatei Roșii din eroi-eliberatori, care a rupt coloana vertebrală a nazismului, într-o armată de violatori și cotropitori era imposibilă dintr-un motiv simplu: toți contemporanii au fost timp de cinci ani martori ai războiului, participanți la război, care au avut de suferit de pe urma războiului. Francezii anilor 40, 60 și chiar ai anilor 80 erau în mare majoritate cei care își mai aduceau aminte de ocupația germană.

    Englezii anilor 70 și 80 erau acei englezi care într-o tăcere încordată ascultau ani de-a rândul radioul și se ascundeau de bombardamentele germane și atacurile cu rachete. Chiar și în bastionul anticomunistului – SUA, principalii rusofobi erau colaboraționiștii hitleriști, care au fugit la o margine de lume, iar alături de ei locuiau sute de mii sau chiar milioane de evrei, fugiți de nazism, pentru care demonizarea ostașului sovietic, ce luase cu asalt Auschwitz-ul, era o adevărată blasfemie.

    Iată de ce erau nevoiți zeci de ani să tolereze în analele mondiale un “erou incomod”, mutând treptat accentele cu câte jumătate de grade.

    Fiecare reinterpretare a războiului, transformarea noilor personaje de pe primul planul tabloului războiului, ștergerea sau trecerea pe ultimul plan a unor scene și evenimente secundare, a avut loc în contextul unor evenimente actuale.

    În anii 80, când Polonia socialistă a devenit o arenă a luptei dintre sisteme (polonezii cer democrație, polonezii protestează împotriva represiunilor, electricianul din Gdansk Lech Wałęsa primește premiul Nobel pentru pace), din ultimele rânduri ale tabloului războiului a fost scos pe prim plan pactul Ribbentrop-Molotov și Katyn. Totodată, Polonia a fost declarată “prima victimă a Germaniei”, fapt care, i-a surprins pe cehi și slovaci, țările cărora, de rând cu Polonia și Ungaria, au fost rupte în bucăți de Germania.

    În anii 90, când se unifica Germania și se insista pe retragerea de pe teritoriul ei a trupelor sovietice, dintr-o minte preocupată de această conjunctură a răsărit cifra magică – “două milioane de femei germane violate”.

    Aceasta nu era susținută de nimic (și nici astăzi nu este), în afară de niște calcule sălbatice, care au venit la țanc, însă de atunci aceste calcule au devenit o apreciere de bază, au fost turnate în celuloid și sunt introduse în sute de cărți și mii de articole.

    La sfârșitul anilor 90, începutul anilor 2000, în timpul absorbirii fostelor republici sovietice Baltice de către NATO și UE și oprimarea localnicilor vorbitori de limbă rusă, prin presa occidentală a început să se plimbe narațiunea despre înrobirea țărilor Baltice.

    Spre cea de-a doua jumătate a anilor 2010, după lovitura de stat din Ucraina și revenirea Crimeei în componența Rusiei, a apărut un fundal perfect pentru ștergerea definitivă a chipului eroului incomod, a Ostașului Rus, de pe tabloul războiului.

    Începutul aceste acțiuni a devenit declarația ambasadorului SUA în Serbia, Michael Kirby, în 2014 și a ministrului Afacerilor Externe al Poloniei, Grzegorz Schetyna, în anul 2015 despre cum “Auschwitz nu a fost eliberat de ruși, ci de Primul Front Ucrainean (da, acela, armatele cărora erau formate pe cuprinsul întregului URSS, fiind numite, firesc, conform direcțiilor în care luptau)”. Acestui subiect au fost dedicate imediat șapte articole în Le Monde (“rușii se simt jigniți de declarațiile că Auschwitz a fost eliberat de soldații ucraineni ai Armatei Roșii”).  

    Foto simbol
    © Sputnik / Евгения Новоженина

    iar punctul culminant l-am auzit iarna trecută, când în timpul aniversării a 75-a de la eliberarea Auschwitz vicepreședintele SUA, Mike Pence, a avut tupeul să menționeze în discursul său soldații americani (care nu au fost prezenți acolo), fără să-i menționeze pe cei sovietici (care nu doar că au eliberat lagărul, dar și și-au sacrificat sute de vieți).

    Mai simplu vorbind, cu trecerea anilor redesenarea tabloului devine tot mai îndrăzneață, iar contrastele tot mai mari. Martorii vii sunt tot mai puțini – cei care au fost la grădiniță în 1945 au astăzi 80 de ani. Nimeni nu își mai amintește cum NYT îi ridica în slăvi pe ostașii sovietici din Germania pentru atitudini liberale față de localnici. După 75 de ani, cel de-al Doilea Război Mondial constă în analele occidentale, în esență, din următoarele evenimente:

    1. Pactul Ribbentrop-Molotov, dubla ocupație a Poloniei și Katyn-ului;
    2. Ocuparea Franței și lupta pentru Marea Britanie;
    3. Holocaustul și Pearl Harbor;
    4. Debarcarea în Normandia, campania africană și Iwo Jima;
    5. Eliberarea Europei de Vest de naziști și ocuparea Europei de Est de către ruși.
    6. Dacă în 1945 amintirile negative despre URSS în principalele instituții de presă occidentale erau în cantități minore, acum ele domină discursul și formează o altă reprezentare a trecutului.

    E în conformitate deplină cu concepția lui Wallerstein despre faptul că “trecutul depinde întotdeauna de prezent”.

    Însă există și o veste bună. Deținătorii telecomenzii trecutului, care se află în continuare în mâinile guvernelor și elitelor, au șters deja din tabloul marelui război tot ce nu le este pe plac și au desenat acolo tot ce și-au dorit.

    Rezultatul diferă atât de mult de ceea ce țin minte orașele și monumentele noastre, mormintele comune, memoriile și filmele, limba și cultura, încât putem vorbi de două istorii diferite.

    Substituirea discretă a memoriei noastre istorice cu noi construcții poate fi realizată doar pe o singură cale – prin dărâmarea statului nostru și prin ștergerea fizică oricăror amintiri, după exemplul politicienilor zâmbitori de la Praga, care l-au învins cu mult curaj mareșalul de bronz Konev.

    Însă bântuie o părere că marii “diriguitori ai realității” din Occident vor reuși să o facă acum tot așa cum le-a reușit hitleriștii acum opt decenii.

    Вляпались в историю
    © Sputnik / Виталий Подвицкий
    Istoria asediată

    Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
    Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

    Тема:
    Cel de-al Doilea Război Mondial. Marea Victorie din 9 mai (45)

    Tematic

    Foștii prizonieri din lagărele din Karelia cer investigarea crimelor de război
    Acțiunea”Liliacul victoriei”- 75 de ani de la victoria în Marele Război Patriotic
    Putin: Trebuie să profităm de experiența de cooperare din al Doilea Război Mondial
    Tancurile sovietice legendare din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
    Un pas spre nemurire: eroi mai puțin cunoscuți ai celui de-Al Doilea Război Mondial
    Tagurile:
    Cel de-al doilea război mondial, URSS


    Știrile Zilei