05:20 01 Iunie 2020
În direct
  • EUR19.61
  • USD17.61
  • RUB0.25
  • RON4.05
  • UAH0.66
    ANALIZE
    Sa primesc un link scurt
    2228128

    Dacă ambasadele ar fi dorit să păstreze o atitudine deferentă și preventivă, nu acuzatoare, puteau folosi exprimarea ”persoanele din România care AR PUTEA FI discriminate” și NU ”care sunt”

    BUCUREȘTI, 18 mai - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Într-o declarație semnată de mai multe ambasade şi reprezentanțe ale unor instituții internaționale în România se face o noua afirmație care, în fapt, este un atac la adresa țării noastre,

    Declaraţia comună a fost transmisă ieri, 17 mai, cu ocazia Zilei Internaţionale de luptă împotriva Homofobiei, Bifobiei şi Transfobiei.

    ”Cu ocazia Zilei Internaţionale împotriva Homofobiei, Bifobiei şi Transfobiei, ne exprimăm solidaritatea cu toate persoanele din România care sunt discriminate pe criterii de orientare sexuală, identitate sau expresie de gen şi caracteristici sexuale”, se scrie în declarație.

    Deci, din declarație se înțelege că în România se practică această discriminare – asta deși legea nu permite așa ceva, iar CNCD, instituție special creată pentru combaterea oricăror forme de discriminare, veghează atent la tot ceea ce se întâmplă!

    Ori, dacă ambasadele ar fi dorit să păstreze o atitudine deferentă și preventivă, nu acuzatoare și lipsită de respect pentru democrația de la noi, puteau folosi exprimarea ”persoanele din România care AR PUTEA FI discriminate pe criterii de (…)” și NU ”care sunt”, așa cum apare în textul Declarației.

    Pentru că, sigur, persoane care sunt gata să încalce legea sunt în toată lumea – dar în România ele sunt pedepsite, conform legii și pe baza unor reclamații sau a autosesizării CNCD! Deci, dacă ambasadele cunosc asemenea situații, să spună concret, nu să umble cu asemenea acuzații nefondate!

    În Declarație se arată că persoanele LGBTI (lesbiene, gay, bisexuale, transgender şi intersex) ”se confruntă în continuare cu acte de discriminare, violență şi stigmatizare în întreaga lume” – iar ”țările noastre încearcă să combată astfel de acte prin promovarea drepturilor omului pentru toată lumea”.

    Păi foarte bine – scoateți-vă bârna din proprii ochi, apoi veniți cu acuzații către alții!

    ”Respectul pentru drepturile omului, pentru libertățile fundamentale şi pentru demnitatea umană obligă guvernele să îşi protejeze toți cetățenii de violenţă şi discriminare şi să se asigure că toţi oamenii se bucură de tratament şi de şanse egale”, se arată foarte corect în declarație.

    Semnatarii își exprimă convingerea că o țară ”poate să-şi atingă întregul potențial numai atunci când diversitatea este apreciată și susținută”.

    ”Actuala pandemie COVID-19 nu permite grupurilor sau persoanelor să participe la festivaluri și marșuri, însă ne reafirmăm în această zi susținerea deplină pentru lupta pașnică în vederea încetării tuturor formelor de discriminare și violență, inclusiv pe criterii de orientare sexuală, identitate sau expresie de gen și caracteristici sexuale”, se arată în comunicat.

    Declarația comună este semnată de următoarele ambasade şi reprezentanțe ale unor instituții internaționale: Argentina, Australia, Austria, Belgia, Canada, Croația, Cehia, Danemarca, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Israel, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Noua Zeelandă, Slovenia, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia, Uruguay și Reprezentanța Comisiei Europene în România.

    De precizat că ”Ziua Internaţională de luptă împotriva Homofobiei, Bifobiei şi Transfobiei” marchează data de 17 mai 1990, când Organizaţia Mondială a Sănătăţii a scos homosexualitatea de pe lista bolilor.

    Am preluat declarație de site-ul Ambasadei SUA, partenerul strategic fiind extrem de atent cu apărarea drepturilor omului, în general.

    Desigur, ne exprimăm speranța ca grupări, publicații sau personalități bine văzute de Ambasadele SUA și ale țărilor UE să nu mai atace Biserica Ortodoxă Română, tradițiile naționale românești  - în fond, sunt drepturi ale românilor – pe care aceștia nu și le apără (încă) prin CNCD, fiindcă nu au acest obicei.

    Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
    Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

    Tagurile:
    Discriminare, România, atac, Ambasada SUA, LGBT


    Știrile Zilei