22:22 06 Iunie 2020
În direct
  • EUR19.48
  • USD17.39
  • RUB0.25
  • RON4.03
  • UAH0.65
    ANALIZE
    Sa primesc un link scurt
    14884310

    Dr. Monica Pop: ”E deja ceva care nu se leagă… După câte știu eu din legislație, nu e voie să faci niciun fel de act medical vreunui om care nu e de acord cu el”

    BUCUREȘTI, 21 mai - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Situația gravă a bolnavilor cronici din această perioadă, în care sistemul de sănătate a fost dedicat tratării bolnavilor de COVID-19, a fost prezentată în mass media de fostul ministru de resort, Nicolae Bănicioiu.

    Dar, imaginile transmise ieri de la Institutul Oncologic București (IOB Fundeni), în care bolnavii de cancer au așteptat ore întregi la cozi de kilometri, au impresionat puternic opinia publică.

    În plus, dr. Bănicioiu a adus în discuție și gravitatea extremă a întârzierii tratamentului în cazul acestor bolnavi. În apărare, directorul medical al IOB, dr. Bogdan Tănase a explicat, că și în această perioadă s-au făcut tratamente pentru bolnavii cu cancer, ”inclusiv intervenții chirurgicale complexe”.

    ”Deci bolnavii de cancer nu au fost în niciun fel abandonați de noi - în plus, am primit foarte mulți pacienți de la alte centre pentru că acestea au pus lacătul pe ușă”, a spus dr. Bogdan Tănase la ”Sinteza Zilei” – Antena 3. ”După relaxare, mulți pacienți care trebuiau să vină la controale, să vină să își ia rețete, niște lucruri evitabile, le-au făcut acum și au aglomerat triajul nostru (pentru verificare COVID-19, n.n.).

    Pe de altă parte, dr. Bogdan Tănase a ținut să-i dea o replică și ministrului Bănicioiu în privința urgenței tratamentelor oncologice, afirmând că o întârziere de două săptămâni sau o lună nu constituie o problemă!

    Această declarație a revoltat-o pe celebra doctoriță Monica Pop care a intervenit declarându-se ”consternată de aceste afirmații”. Monica Pop a trecut cu bine printr-un episod cumplit de natură oncologică.

    ”Am rămas consternată de afirmațiile domnului dr. Bogdan Tănase, pentru că eu sunt unul din cazurile la care, dacă s-ar fi așteptat într-o anumită etapă a bolii mele două săptămâni, mi-ar fi spus profesorul că… m-ar fi tratat cu lumânarea!”, a spus dr. Pop, subliniind ”Două săptămâni e foarte mult pentru un bolnav de cancer - și așa ceva e inadmisibil să spună un medic oncolog”.

    În altă ordine de idei, în privința internării cazurilor cronice, Monica Pop s-a adresat secretarului de stat de la Sănătate, dr. Horațiu Moldovan, prezent în emisiunea menționată.

    ”Îi răspund domnului Horațiu Moldovan că mi-aș fi dorit să apară pe ecran ordinele prin care am fost împiedicați să internăm cazuri cronice - aceste ordine sunt foarte clare pentru toată lumea”, a spus ferm dr. Monica Pop.

    Celebra doctoriță s-a referit și la un aspect mult discutat – și condamnat de o parte a specialiștilor și a opiniei publice – ”termometrizarea”. Dr. Pop consideră că este ”o impunere”.

    ”Eu sunt împotriva oricărei impuneri”, spune dr. Pop. ”E un afront la adresa unui om să îi iei temperatura cu forța!”

    Iar dr. Pop subliniază paradoxul: ”În perioada de stare de urgență nu a fost termometrizarea pusă pe tapet, acum este, când e o perioadă mai ușoară! La fel cu masca”.

    ”E deja ceva care nu se leagă”, spune dr. Monica Pop, care punctează: ”După câte știu eu din legislație, nu e voie să faci niciun fel de act medical vreunui om care nu e de acord cu el”.

    Celebrul medic și director al Spitalului de Oftalmologie spune că, în aceste condiții, ar fi mers pe ”ideea de convingere, nu de impunere”.

    ”Pentru că omului care îi impui așa ceva, crede altceva… ați văzut ce teorii ale conspirației sunt!”, spune dr. Pop. Mai mult, ea contestă și cuantumul de 37,3 temperatură – ”e o aberație! Sunt oameni care au această temperatură în mod obișnuit”.

    În concluzie, dr. Monica Pop spune deschis: ”Eu cred că nu e o metodă bună… consider eu că arată neîncredere în oameni. Acum sincer, ce fel de COVID e cu febră de 37,3?!”.

    Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
    Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

    Tagurile:
    Sănătate, Scandal


    Știrile Zilei