15:39 02 Martie 2021
În direct
  • EUR21.04
  • USD17.47
  • RUB0.24
  • RON4.32
  • UAH0.62
    ANALIZE
    Sa primesc un link scurt
    2064221

    Marcel Ciolacu și ceilalți lideri social democrați încearcă să evite să răspundă la dezvăluirile Vioricăi Dăncilă - despre culisele căderii ultimului guvern PSD, dar și despre trădările din partid

    BUCUREȘTI, 22 ian – Sputnik. Trădare și lașitate? Cam așa ar putea înțelege multă lume care urmărește scandalul provocat de apariția cărții în Viorica Dăncilă își povestește, în cadrul unui interviu acordat Margăi Nițu, aventura politică.

    Viorica Dăncilă a reluat temele în interviuri televizate realizate în ultimele zile – dar, surpriză, nicio replică serioasă din partea lideri PSD acuzați –inclusiv de trădare. Lașitate, ar putea spune cei care văd ce se petrece. Alții vor spune că ignorarea e singura strategie, mai ales că românii uită repede.

    O reacție a venit din partea lui Liviu Pleșoianu, cel care a fost văzut, mult timp, ca viitorul, ca generația de mâine a liderilor PSD. Un politician ale cărui defecte par să fi fost… curajul, onestitatea și implicarea pe care le demonstrează și acum.

    ”Urmăresc cu detașare și compasiune cum vă acuzați unii pe alții de trădare”, scrie Pleșoianu. ”Și, așa cum am făcut-o în toți anii în care am fost în politică, v-o spun verde în față: ați TRĂDAT!”.

    Adică, Pleșoianu îi acuză pe amândoi, Dăncilă și Ciolacu, că au trădat! ”Separat și împreună, în funcție de context și interesul de moment, i-ați TRĂDAT pe toți cei care au votat acest partid pentru deja uitata "dreptate până la capăt"!”.

    ”Ați PACTIZAT și ați TRĂDAT votul oamenilor!”, acuză Pleșoianu. ”Și tu, Ciolacu, dar și tu, Dăncilă! Ăsta e adevărul.”

    Și, pune punct Pleșoianu, ”ăsta și e motivul pentru care acuzele pe care vi le aduceți reciproc vă fac RIDICOLI! Pe amândoi!”.

    Un punct de vedere care readuce în prim plan un aspect de care pesediștii au uitat – părăsirea luptei cu ”statul paralel” și împotriva statului de colonie. După căderea lui Dragnea, Viorica Dăncilă. înconjurată de persoane cu intenții deloc bune, cum se vede și în carte, a trebuit să se abată din drum – iar apoi Ciolacu a scos definitiv PSD de pe calea la care se referă Pleșoianu când folosește cuvântul trădare.

    Cartea, totuși, explică multe. Și, să nu uităm că vorbim de femeie, cu o constituție intelectuală și emoțională înclinată către construcție, nu către sforării politice, lovită încă de la început de o campanie puternică de denigrare, la care au achiesat și unii lideri PSD.

    Tagurile:
    Liviu Pleșoianu, PSD, Marcel Ciolacu, Viorica Dăncilă

    Știrile Zilei