20:02 07 Mai 2021
În direct
  • EUR21.48
  • USD17.84
  • RUB0.24
  • RON4.36
  • UAH0.64
    ANALIZE
    Sa primesc un link scurt
    Coronavirus în România, Moldova și în lume (1773)
    3500342

    Reputatul investigator a trecut prin boală, chiar printr-o formă gravă, a tras niște învățăminte și a cercetat – acum vine cu niște concluzii dure: ”Incompetența și iresponsabilitatea, amestecate uneori cu ticăloșia, mustesc la toate nivelurile!”

    BUCUREȘTI, 15 mart – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Revenit după ce a trecut printr-o formă destul de grea de COVID-19, Răzvan Savaliuc pune în fața românilor românilor o problemă cheie: ”De ce te grăbești să te vaccinezi, românule? De frică?”

    Într-un excelent editorial intitulat semnificativ ”Gândesc, deci sunt “terorist”, Răzvan Savaliuc consideră că singurul motiv pertinent pentru vaccinare este ”ca să poți calatori, ca să eviți carantinarea”.

    ”Dar dacă doar frica e motivul, de ce nu stai o clipă să cugeți românule, dacă merită să te supui unui experiment medical, care ți-ar putea cauza mai multe daune decât beneficii?”, întreabă Savaliuc, completând – ”asta sunt la momentul actual vaccinurile Pfizer și Moderna - niște experimente genetice”.

    Cunoscutul investigator consideră că Pfizer și Moderna ”nu sunt doar experimente prin faptul ca nu au fost suficient testate, și folosesc o tehnologie care nu s-a mai aplicat la oameni - ci pentru că intervin genetic în organismul uman, cu efecte care încă nu pot fi cuantificate pe termen mediu și lung”.

    Savaliuc subliniază că o simpla analiză generală relevă câteva aspecte grave:

    - vaccinurile nu previn răspândirea virusului Covid 19 -  ”chiar dacă te-ai vaccinat, poți purta virusul și să-l împrăștii la alții ca oricare nevaccinat”, fapt constatat la multe persoane;

    - vaccinurile nu garantează că nu te vei îmbolnăvi de Covid 19 spune Savaliuc subliniind că, ”dimpotrivă, vei putea lua boala ca și până acum”. Pe de altă parte – ”dacă te încălzește că unii iți spun că, vaccinat fiind, nu vei mai face forme severe ale bolii, ci doar forme ușoare, atunci vaccinează-te romanul, acesta poate fi un motiv”;

    - vaccinurile ”nu sunt deloc sigure”, punctează Savaliuc, dovada fiind chiar AstraZeneca ”scos (suspendat) din o grămadă de state europene pe motiv de efecte secundare periculoase, deși celelalte vaccinuri, Pfizer și Moderna, după știința mea, au mai multe efecte secundare nedorite, dar de asta nu se va vorbi prea mult prin presă, că nu s-a dat OK european”.

    - vaccinurile ”ți le faci pe propria răspundere și dacă cineva va muri sau va rămâne cu sechele pe viată, producătorii de vaccinuri nu poartă nicio răspundere, caci au primit imunitate de la Uniunea Europeană”;

    Ori, conchide Savaliuc, așa stand lucrurile, ”care ar fi rațiunea pentru care ar trebui să ne vaccinam cu produse experimentale genetice, care nu sunt sigure?”.

    Investigatorul aduce ca argument chiar ”Strategia UE privind vaccinurile împotriva Covid 19”, emisă la Bruxelles la 17.06.2020, pe care puțini români o cunosc. (documentul integral).

    Ori, ce găsim în document, Savaliuc citează chiar de pe prima pagina: “Găsirea unui vaccin împotriva COVID-19 este însă deosebit de dificilă dată fiind urgența situației. Pentru a se dezvolta un vaccin este nevoie, de regula, de peste 10 ani”.

    Reacția jurnalistului e firească: ”Îmi spune și mie cineva cum e posibil ca la un virus nou apărut, să se găsească vaccinuri în doar 6 luni? Puse pe piață cu “aprobarea provizorie” a Agenției Europene a Medicamentului, fără să se parcurgă perioada normală de testare de minim doi ani?”.

    ”Toate statele UE, ca la un ordin, scot bani din visterie să plătească aceste vaccinuri, pe contract, înainte ca ele să apară?”, întreabă uimit Savaliuc, aducând aminte că la noi, în România, ”nici nu apăruseră vaccinurile fizic, și președintele Klaus Iohannis ne mințea că “vaccinurile sunt sigure””.

    Uite ca nu sunt, replică Savaliuc – în cazul AstraZeneca faptul e dovedit, iar per total ”deja sunt o grămadă de morți”.

    Alte pasaje edificatoare din Strategia UE privind vaccinurile împotriva Covid 19 relevă aspecte scandaloase:

    -”decizia de elaborare și punere pe piață a unor vaccinuri – despre care chiar UE recunoaște că nu poate fi produs în mai puțin de 10 ani – a fost luată de niște politicieni de la Bruxelles”, iar Savaliuc subliniază tăios – ”Credeți că ei nu au proștii lor, așa cum îi avem și noi pe ai noștri? Incompetența și iresponsabilitatea, amestecate uneori cu ticăloșia, mustesc la toate nivelurile!”

    - UE a pus niște miliarde de euro bune pe masă ”și a invitat niște companii farmaceutice să elaboreze vaccinuri, încălcând toate normele medicale privind siguranța medicamentelor pe motiv de “curaj” și “asumare de riscuri””.

    Ori, în această situație, Savaliuc pune problema că, în fața unei decizii politice - cine primea aprobare să vaccineze întreaga Uniune Europeana, și nu numai, ”avea în față un profit de zeci de miliarde de euro” - mai ales că UE ”a oferit imunitate penală și civilă producătorilor de vaccinuri”.

    Altfel spus – ”Afacerea lumii, fără nici un risc!”, conchide Savaliuc.

    Ei bine, acum investigatorul ajunge la o parte la fel de interesantă - de ce Uniunea Europeana ”nu a găsit înțelept să investească niște miliarde în găsirea unei medicamentații (ieftine și) eficiente împotriva virusului?”.

    ”De pildă să luam o pastilă, două și să scăpam de Covid? Cum se întâmplă de exemplu în India (și nu scrie nimeni)”, arată Savaliuc, punctând – ”De ce s-a ales doar calea vaccinurilor genetice? Ce se urmărește oare prin administrarea lor?”.

    Ca o concluzie a analizei sale, Savaliuc îi invită din nou pe români ”să aveți “olecuță de răbdare”, cum se zice în popor”.

    ”Părerea mea e să nu credeți niciun mesaj de genul “vaccinurile sunt sigure”, căci nu sunt. Părerea mea e să nu acceptați niciun vaccin genetic de tip ARN Mesager și să mai așteptați până apar vaccinurile clasice (cele cu administrare de viruși inactivi)”, scrie Savaliuc, subliniind ”Altfel faceți totul pe riscul propriu, așa cum sunteți puși să semnați la vaccinare țidula cu așa-zisul “consimțământ informat”, moment din care “ura și la gară”, orice vi s-ar întâmplă”.

    Totul a fost perfect gândit – consideră reputatul jurnalist de investigații.

    În privința acuzațiilor “anti-vaccinist terorist”, conform ”scurt circuitelor mintale ale premierului Florin Cîțu, personaj care face praf economia și ne duce în prăpastie”, Savaliuc dă replica: ”Adevărul e că nu vreau să fiu luat de prost și nu vreau să ajungem să fim obligați prin lege să ne injectam cu niște substanțe experimentale, pentru care nu răspunde nimeni”.

    ”Am senzația că afacerea cu vaccinurile (despre care cred că în curând ni se va spune că sunt inutile) nu va mai ține mult. Cel puțin în privința celor genetice...”, scrie Savaliuc, subliniind că ”în toata lumea avem zilnic proteste de amploare”.

    Răzvan Savaliuc consideră că putem vorbi deja de ”o Revoltă Mondială împotriva măsurilor aberante, care nu mai au nimic de a face cu protecția împotriva unei pandemii, ci mai degrabă cu încercarea de manipulare și control a maselor, de încălcare brutală a Drepturilor Omului”.

    Încă un aspect final – așa cum am precizat, Răzvan Savaliuc a fost bolnav de COVID, nu a avut o formă ușoară și chiar el mărturisește: ”Am avut Covid, am trecut prin spitale, și am simțit cum acționează acest virus”.

    Ei bine, tocmai în urma acestei experiențe, Savaliuc spune ferm: ”NU vaccinul te vindecă, ci medicamentația”.

    ”Este de neînțeles pentru mine de ce Guvernul României a băgat atâtea milioane de euro în media, pentru a exacerba campania de vaccinare, dar nu acționează deloc pentru găsirea unei medicamentații eficiente, pe care oricine să și-o permită - și pe care să și-o poată procura de la farmacie și administra în fazele ușoare și medii de Covid, ca în cazul oricărei răceli sau gripe...”, încheie Savaliuc, conchizând ”România nu știe altceva decât să facă campanie la vaccinurile genetice”.

    Întreaga analiză o puteți citi pe ”Lumea Justiției”.

    Тема:
    Coronavirus în România, Moldova și în lume (1773)
    Tagurile:
    coronavirus, Vaccinare, Răzvan Savaliuc

    Știrile Zilei