06:52 19 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.22
  • USD17.78
  • RUB0.24
  • RON4.31
  • UAH0.65
    ANALIZE
    Sa primesc un link scurt
    31571

    Un fost student în Statele Unite, Cristina Cânepă, ne vorbeşte, într-un interviu exclusiv pentru Sputnik, despre comunitatea de români din Pittsburgh, despre cum s-au solidarizat românii în sprijinul unei cauze naţionale, precum şi despre comunitatea de ruşi din SUA.

    Ai studiat în Statele Unite, în Pittsburgh, un oraş unde se află mai multe comunităţi etnice, printre care şi o comunitate destul de numeroasă de români. Povesteşte-ne câte ceva despre comunitatea de români şi despre asociaţia de studenţi români din Pittsburgh, din timpul studiilor tale acolo.

    Eu am ajuns în Pittsburgh la studii la începutul anilor 2000 și am găsit acolo o comunitate românească destul de numeroasă, formată atât din români care se stabiliseră în Pittsburgh, cât și din studenți și cercetători veniți după anii ‘90 spre a studia temporar în universitățile din oraș.

    În SUA, universitățile încurajează implicarea studenților în activități sociale și culturale și chiar acordă fonduri asociațiilor studențești pentru organizarea de astfel de activități. Astfel, în universitățile unde au ajuns mai mulți studenți, masteranzi şi doctoranzi romani, s-au înființat în timp asociații de studenți și cercetători romani (Romanian Student Asociation, RSA).

    La Universitatea Carnegie Mellon (CMU) inițiativa înființării acestei asociații i-a aparținut lui Tudor Dumitraș, atunci doctorand în departamentul „Electrical and Computer Engineering” de la CMU, actualmente profesor la Universitatea din Maryland. După înființare, asociația studenților romani de la CMU a organizat diverse activități pentru promovarea culturii și tradițiilor românești, cum ar fi, spre exemplu, pregătirea grupului de dansuri populare condus de Slava Arabagi, atunci doctorand în departamentul de Computer Science de la CMU.

    Grupul a avut în componenţă studenți și doctoranzi de la CMU și de la Universitatea din Pittsburgh și a organizat dansuri la diverse festivaluri internaționale din cele două campusuri universitare, participând și la Festivalul de Mâncare Românească organizat de enoriașii bisericii ortodoxe românești „Sf. Andrei” din Pittsburgh. S-a mai organizat, în fiecare an de 1 martie, Ziua Mărțișorului în care această tradiție specifică romanilor era prezentată colegilor americani și internaționali și chiar se manufacturau mărțișoare la faţa locului. Ne-am unit atunci și cu colegi bulgari care ne-au spus că aveau și ei aceeași tradiție sub numele de „martenitsa”.

    Ai pomenit de biserica ortodoxă românească „Sf. Andrei” din Pittsburgh, este frumos că românii aveau biserica lor acolo (aşa cum se întâmplă, de fapt, în toate ţările unde sunt comunităţi mari de români). Ne poţi spune câte ceva despre biserica românească şi cum s-a înfiinţat?

    Prin eforturile enoriaşilor români, s-a reuşit cumpărarea de la Biserica Catolică a clădirii unei biserici din cartierul Mckees Rocks. Fireşte, a fost ales ca hram al bisericii Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul românilor, astfel că hramul era mereu legat de Ziua Națională a României. Slujba era în limba româna. După slujba de duminică, se organiza mereu o agapă frățească. În clădirea bisericii era și o sală de mese destul de încăpătoare și o bucătărie, astfel că puteau sta la masă și 30-40 de persoane. Atmosfera de sărbători, mai ales de sărbătorile mari (cum sunt Naşterea Domnului, Învierea), era foarte caldă şi plină de bucurie, iar între români era un spirit de unitate şi întrajutorare.

    Apropo de unitate, cum se raportau românii de acolo la situaţia din ţară, chiar dacă se aflau la mare depărtare? Au fost momente când românii de acolo s-au solidarizat în sprijinul anumitor cauze legate de România?

    Aş putea menţiona un exemplu de unitate a românilor de acolo într-o cauză legată de apărarea resurselor noastre naţionale. Îmi amintesc de o activitate organizată în 2010 de RSA la CMU, şi anume, Ziua Roșiei Montane. La o astfel de activitate s-a difuzat filmul „Noul El Dorado – Roșia Montană” şi s-a discutat cu argumente pro și contra despre proiectul propus de RMGC, popularizându-se astfel problema Roșiei Montane în campusul CMU, invitat fiind Theodor Braşoveanu de la Universitatea Princeton.

    Fructificarea tuturor activităților dedicate Roșiei Montane a avut loc printr-o scrisoare deschisă, publicată pe 14 iulie 2010 și semnată de 17 asociații de studenți și cercetători români din străinătate (asociațiile de studenți de la Princeton, CMU, Caltech, MIT, Stanford, Harvard, Chicago, Rutgers, Arizona State, Wisconsin, Illinois, Yale, ADERF, Ad Astra, GRSPS, LSRS), precum și de alte asociații (de mediu și nu numai) din ţară și din străinătate.

    Această acțiune este un exemplu de solidarizare a românilor de pretutindeni pentru ca România să rămână a românilor şi ca patrimoniul nostru natural, cultural și istoric să fie respectat și protejat. În scrisoare, care poate fi citită şi astăzi la această adresă, se atrăgea atenţia că „dacă nu luăm atitudine acum, peste 17 ani, când exploatarea de aur va fi luat sfârşit, generaţia noastră se va confrunta cu un dezastru ecologic şi cu problemele unei zone economice defavorizate. Nu putem abandona moştenirea noastră culturală de dragul unor promisiuni de îmbogăţire efemeră! Acum, cât nu este prea târziu, ne stă în putere să ne solidarizăm cu cei care cred într-un viitor mai bun pentru Roşia Montană, bazat pe respectul faţă de natură, tradiţii şi istoria locului”.

    O astfel de atitudine, atât din partea românilor din străinătate, cât şi a celor din ţară, în apărarea resurselor noastre naționale trebuie să continue și astăzi, când, sub pretextul pandemiei, se încearcă înstrăinarea bogățiilor naționale, fie că e vorba de gazul din Marea Neagră, de pământurile agricole, de Hidroelectrica, Portul Constanţa, CEC Bank ş.a.m.d. Românii trebuie să fie uniţi și să ia atitudine în legătură cu problemele ce privesc viitorul României!

    După ce ai terminat studiile în Pittsburgh, te-ai întors în România. Ce părere ai despre faptul că emigraţia în număr mare a românilor este o problemă principală şi îngrijorătoare cu care România se confruntă de 30 de ani?

    Emigrația din ultimii 30 de ani are multiple cauze. Mulți dintre cei care au plecat fără a avea studii sau fără să fie angajați acolo cu carte de muncă pe perioadă nedeterminată s-au întors în ţară acum, în contextul pandemiei. Putem spune că folosește și pandemia la ceva. Sunt și romani cu studii și poziții bune în Occident care au hotărât să se întoarcă în Romania după experimentarea unui an de lockdown.

    Putem să ne gândim şi la momentele din istorie când românii au fost nevoiţi să emigreze în număr mai mare, la cauzele şi condiţiile care i-au determinat pe români să facă această alegere de a pleca. De exemplu, ne putem întreba cine au fost emigranții români care au ajuns în Pennsylvania la sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX, când zona a cunoscut o creştere economică spectaculoasă (care a şi atras mulţi migranţi)? După cum arată şi statisticile americane, majoritatea emigranţilor români de atunci erau români din Transilvania ocupată de habsburgi, români care plecau în căutarea unui trai mai bun, alungați fiind de discriminarea și lipsa de drepturi cu care se confruntau sub regimul austro-ungar. Este adevărat că erau mulți și victimele unor dezinformări, fiind mințiți că în Pittsburgh vor putea căștiga într-o lună cât ar căștiga în Sibiu sau Făgăraș într-un an, ceea ce, la faţa locului, se dovedea a fi foarte departe de adevăr.

    Gabriel Antoniu Lavrincic (stânga)
    © Photo : Gabriel Antoniu Lavrincic (arhivă personală)

    Aceeași fantasmă o „cumpără” și acum, o sută de ani mai tărziu, mulți din cei plecați din ţară. Atât de mulți din păcate pleacă în Occident lăsându-și familia, copiii în ţară, crezând că în Vest îi așteaptă „oportunitățile” și se trezesc acolo fără asigurare de sănătate, fără carte de muncă, fără o slujbă permanentă, riscându-și chiar viața lucrând în condiții extrem de riscante. Ne amintim cazul românilor care s-au îmbolnăvit de covid la un abator din Germania. De asemenea, cumplit de tristă este situația „badantelor” românce care, întorcându-se în ţară, au ajuns să aibă nevoie de îngrijiri medicale pe fondul unor depresii majore. Din păcate, nici presa și nici statul nu au prezentat corect românilor riscurile pe care și le asumă atunci când pleacă din ţară.

    Între 1890 și 1920 se estimează că au ajuns pe continentul american peste 100.000 de romani, majoritatea din Transilvania. Dintre ei, după Primul Război Mondial, 43.000 de romani s-au întors acasă, în România întregită.

    Majoritatea românilor din State însă și-au continuat viața acolo, aducându-și și soțiile și copiii din Transilvania, fiind ajutați să se adapteze și de numeroase societăți de întrajutorare, cluburi, pensiuni, biserici ortodoxe române și şcoli românești înființate de români. La aceste şcoli preda preotul ortodox atât limba română, cât și cunoștinte de istorie, de cultură și civilizație românească. Emigranților români din America de la începutul secolului XX le-ar fi sunat extrem de ciudat lozinca unor progresiști actuali: „Afară cu religia din şcoli”. Școlile românești din America erau lângă biserică, profesori fiind preotul și dascălul.

    Concluzia care poate fi desprinsă din exemplul tău este că, aşa cum românii din Transilvania au fost determinaţi să plece atunci din cauza condiţiilor neprielnice, la fel şi românii de acum au fost determinaţi să plece deoarece in tara au lipsit condiţiile pentru menţinerea şi valorificarea capitalului nostru uman.

    Prin urmare, înţeleg că Pittsburgh-ul este un oraş care a atras, de-a lungul istoriei lui, mulţi imigranţi, inclusiv mulţi din Europa de est şi de sud-est. Ne poţi spune ceva şi despre comunitatea de ruşi de acolo?

    Ruşii, ca şi românii, au venit în număr mai mare mai ales la începutul secolului XX, când Pittsburgh-ul a început să se dezvolte foarte mult economic, fiindcă s-au descoperit minereurile de fier, de cărbune în munții Pennsylvaniei, iar emigranţii lucrau ori în mine, ori în oțelăriile din Pittsburgh. Au venit atunci ucraineni, greci, sârbi etc. Bineînţeles că aceste comunităţi şi-au înfiinţat şi bisericile lor acolo. În Pittsburgh sunt în total vreo 17 biserici ortodoxe, printre care sunt multe ruseşti şi greceşti. Ruşii au şi o catedrală în Pittsburgh - „Sf. Alexander Nevski”.

    Însă cea mai mare comunitate de ruși în America se află în zona New York, unde sunt aproximativ 1.600.000 de ruși.

    La festivalurile internaţionale de dansuri tradiţionale veneau și rușii cu o formaţie de dans şi erau îmbrăcaţi în costumele lor naționale impresionante. De asemenea, în catedrala Universității din Pittsburgh se află o sală de clasă amenajată în stil rusesc, în cadrul programului Sălilor Națiunilor (acest program a fost demarat în 1926, când numeroasele comunități etnice, inclusiv cea românească, au primit invitaţia de a amenaja câte o sală de clasă care să le reprezinte cultura).

    Un lucru care merită adăugat este că un dar extrem de important oferit de comunitatea rusă și de ortodoxie civilizației americane vă rămâne Sf. Ioan Maximovici, ale cărui sfinte moaște se găsesc la San Francisco. Sf. Ioan Maximovici e considerat acum un mare sfânt al Americii. Mulți americani ortodocși au evlavie la Sf. Ioan, care a făcut multe minuni în America.

    Tagurile:
    Student român, SUA

    Știrile Zilei