12:12 18 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.22
  • USD17.78
  • RUB0.24
  • RON4.31
  • UAH0.65
    ANALIZE
    Sa primesc un link scurt
    175337

    Cunoscutul sociolog antisistem, care a dat cele mai corecte prognoze și rezultate, face scurtă analiză a potențialilor candidați la președinția României în contextul siajului extern în care se află fiecare

    BUCUREȘTI, 17 mai – Sputnik. Un jucător a reintrat pe piața mass media – și face pas cu pas… deocamdată către interesul publicului. Și nu orice public, ci unul cu pondere în zona politică, implicit electorală. Este vorba de Cozmin Gușă.

    Controversatul politician, consilier politic și geostrateg transformă nou lansatul Radio Gold FM într-o tribună a dialogurilor de excepție, pe care, la emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, Cozmin le conduce inteligent, cu simțul său de ”animal politic” și cu vasta sa experiență în presă și politică.

    Un excelent dialog l-a avut cu Mirel Palada, cunoscutul și originalul sociolog antisistem. Altfel spus, cu specialistul care a dat cele mai corecte prognoze și rezultate, chiar și primele date care dezvăluiau ceea ce nimeni nu credea – intrarea AUR în Parlament, chiar cu un scor substanțial.

    De data asta, Cozmin Gușă și Mirel Palada au o discuție pe mai multe planuri – politică internațională, teorii despre pandemie, politică internă etc. – totul legat de România și… invers, într-o conexiune internațională de care (ceea ce se petrece în) țara noastră nu se poate desprinde.

    Pe scurt, dialogul este excepțional și merită citit – dar am decis să mă opresc acum doar asupra unui singur punct – o scurtă analiză despre cine are șanse să se impună la prezidențialele de peste 3 ani.

    Cozmin Gușă a împins discuția plecând de la ipoteza Mircea Geoană versus varianta franceză, cu Dacian Cioloș.

    Despre Cioloș, Gușă spune ironic că ”s-a topit destul de bine în România” după ce au apărut pozele cu el și controversatul ”guru” Bivolaru – în care cei doi seamănă perfect.

    ”Când a apărut cu asta n-au avut altceva de făcut dușmanii săi decât să-l arate cu mâna: „Uitați-vă la ăsta este chiar guru Bivolaru în miniatură, și mai tânăr””, spune Gușă, care trece însă la chestiunea serioasă – situația lui Macron, cel care îl sprijină pe Cioloș. 

    Mirel Palada confirmă – ”Este clar că Cioloș a venit în siajul lui Macron și este un personaj care nu are autonomie decizională și, în consecință, dacă stăpânul lui pierde, se va dezumfla și el puternic în România - nu este să zici că are o viață a lui proprie și personală și că poate să mai supraviețuiască în cazul în care stăpânul dispare”.

    Dar, atenție, față de soluțiile Geoană și Cioloș, Palada este convins că prioritatea o deține… Laura Kovesi!

    ”Eu continui să cred că principalul nume, principala șansă în România să devină următorul președinte al României este Laura Codruța Kövesi”, spune Palada, recunoscând că ”Este un scenariu absolut oribil pentru mulți, un scenariu absolut entuziast pentru alții, depinde de care parte a patului politicii ești”.

    Dar, subliniază Palada – ”tare mă tem că în anul grație 2021 vorbim prea mult despre Cioloș, despre Barna, și despre Boc, și despre Geoană, și prea puțin despre Kövesi”.

    ”Din felul în care a fost construită profesional e din ce în ce mai plauzibil, mai probabil ca ea să fie construită pentru a fi următorul președinte al României”, conchide Mirel Palada.

    Și Cozmin Gușă confirmă că are aceleași semnale. ”Sunt în acord cu ipoteza ta și mai fac practic doar o completare spunând așa: dacă partida corporatistă va rămâne la putere în regiunea noastră, Kovesi este candidatul principal”.

    Dar… geopoliticianul vede și o posibilitate ca previziunea să nu se îndeplinească.

    ”Dacă partida de tip corporatist se va topi și o axă Berlin-Moscova până în 2024 va deveni relevantă și-n România, după cum este în Moldova și în toate țările postsovietice din jur, atunci s-ar putea să vină alt candidat decât Laura Codruța Kovesi”, spune Gușă, admițând în că în rest, e așa cum zice Mirel Palada.
    Tagurile:
    Laura Codruţa Kovesi, Mirel Palada

    Știrile Zilei