22:39 21 August 2017
Chişinău+ 20°C
În direct
    Președintele României, Klaus Iohannis

    Cum își pregătește Iohannis viitorul Guvern PNL-PSD

    Pagina oficială a Președintelui României
    EDITORIALIST
    Sa primesc un link scurt
    1714

    Cu Ponta, Dragnea și, mai nou, cu aliatul Tăriceanu la mâna procurorilor, practic alianța PSD-ALDE există doar ca să ne creeze iluzia că există și ce e mai grav, toți sunt conștienți de acest lucru.

    Editorial de Gabriel Dumitrescu

    Speriată de intrările în forță, pe ușa din dos, ale procurorilor anticorupție, stânga românească a rămas în stare de șoc și prinsă cu pantalonii în vine amână anunțarea planurilor de viitor sperând să iasă din această situație cu obrazul curat și fără scandal. "Ponta e trimis în judecată, Tariceanu e trimis în judecată, eu sunt trimis în judecată. O să vedem ce se întâmplă în perioada următoare", spunea Dragnea zilele trecute.

    Jenat de propriul dosar, Liviu Dragnea încearcă să ne facă să credem că zarurile sunt aruncate și că nu există în acest moment o altă soluție pentru a salva partidul decât un semi-tehnocrat. Moda tehnocrației, de imitație de această dată, poate fi însă o soluție pentru PSD atâta timp cât în vizorul DNA-ului se află principalii oameni politici ai partidului.

    Cu Ponta, Dragnea și, mai nou, cu aliatul Tăriceanu la mâna procurorilor, practic alianța PSD-ALDE există doar ca să ne creeze iluzia că există și ce e mai grav, toți sunt conștienți de acest lucru. Astfel că, unduirile fine din ultimul timp ale social-democraților pe lângă vice-premierul Vasile Dâncu au scopul de a readuce onoarea de fată mare a partidului.

    Dâncu este astfel prins într-un joc cu dublu sens în care fie intră și se transformă inevitabil în tehnocratul social-democrat care va salva PSD-ul de la prăbușire, fie nu intră și lasă partidul la mâna DNA-ului și îi va grăbi prăbușirea. Pentru acest dans, Vasile Dâncu este singura variantă posibilă, probabilă și acceptabilă de majoritatea social-democraților. Practic cu Dâncu la cârmă PSD-ul s-ar (re)inventa miraculos, (re)construi durabil, (re)moraliza rapid. Și totuși, pe cât de "soluție" pare alegerea lui Vasile Dâncu pe post de locomotivă a partidului, pe atât de departe este salvarea PSD-ului.

    Pentru că, în definitiv, această decizie este la fel de impusă din exterior precum și cea prin care însuși Iohannis l-ar numi în fruntea partidului. Câteva explicații se impun în acest moment. Vasile Dâncu este singurul om din PSD acceptat de președintele Iohannis. Tot el este singurul social-democrat care are o relație foarte bună cu Dacian Cioloș, în calitatea sa de vice-premier. Cu Dâncu la conducerea PSD și Cioloș lider al PNL, indiferent de rezultatul alegerilor, viitorul guvern va fi alcătuit printr-o alianță de guvernare PSD-PNL, o alianță care să aibă susținere și care să fie capabilă să pună în aplicare Proiectul de țară lansat nu cu mult timp în urmă de premier.

    Este adevărat un astfel de scenariu a fost vehiculat tot mai mult în ultimele luni în cercurile politice și de fiecare dată a fost negat de către social-democrați, ultima dată cu mai puțin de o lună de zile în urmă. "PSD, cât timp voi eu președinte, nu vom face guvern cu PNL. Este exclus. PSD nu va vota un guvern tehnocrat. Este exclus. Și sunt absolut convins că PNL nu poate forma o majoritate după alegeri. Asta înseamnă că majoritatea se va forma în jurul PSD. Asta cred eu acum", spunea Liviu Dragnea. Și îl credem pe cuvânt că a fost sincer.

    Numai că tot scenariul este realizabil sau nu, în funcție de puterea pe care el însuși o are în partid. Când n-o va mai avea, nimic nu mai este exclus. Totul devine foarte posibil. Și logic. Mai ales logic.

    Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției Sputnik. 

    Reguli de utilizareCOMENTARII





    Știrile Zilei