03:47 23 Septembrie 2018
În direct
  • EUR19.70
  • USD16.81
  • RUB0.25
  • RON4.23
  • UAH0.60
    Dragos Dumitriu

    Cine e de vină pentru răul României?

    © Photo : Arhiva personală a lui Dragoș Dumitriu
    EDITORIALIST
    Sa primesc un link scurt
    Dragoș Dumitriu
    666133

    Occidentul așteaptă de la noi două chestiuni - corupție și (români în ) sânge, orice altceva le-am spune despre România nu face parte din povestea pe care ei o știu despre noi. Românii nu își caută conducători, ci viitori inamici ai poporului

    Motto: "Aşa e lumea asta: râde om de om şi dracu' de toţi" (Anton Pann)

    Cine să fie de vină? Începem, evident cu rușii, despre care dacă nu ești de acord că ne sunt dușmani, contemporanii, mai ales cei tineri, te vor declara kaghebist, putinist, vândut și așa mai departe; o experiență prin care eu, apropiat al lui Vadim și editorialist al revistei "România Mare" — am trecut și trec din plin. Un puști îmi punea chiar întrebarea supremă — "ce, domne, smartphone-ul tău e rusesc, sau Windows-ul, sau ce folosești rusesc?— lasă domne, cărțile, muzica, alea sunt din alte secole". Deci, rușii sunt ruși — dar ce ne facem cu prietenii și, mai ales, cu noi înșine, cu românii?

    Îl remarcam recent pe europarlamentarul naționalist român, Laurențiu Rebega; dar, imediat, politicianul respectiv mi-a dat prilej de frisoane, propunând ca România să facă parte din tratatul de la Vișegrad. Adică, acea formulă modernă de putere central- europeană, care reia vechea alianță a regilor războinici ai Ungariei, Boemiei și Poloniei. Sigur, între timp s-au produs mutații, unii lupi și-au schimbat părul, chiar au îmbrăcat și blană de oaie, dar combinația sentimental-istorică, năravul proverbial — ce schimbări o fi suferit? Chiar și atunci, în secolul XIV, Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, avea planuri mari, europene, a fost un rege bun pentru unguri, numai că bun pentru ei nu însemna și că ne-ar fi admis ca partener — ci ca supus; atunci însă a avut de-a face cu un mare voievod, Basarab, iar tânărul voievodat a fost salvat — pentru a se acoperi ulterior cu gloria europeană a marelui Mircea.

    Dragoș Dumitriu
    © Photo : Arhiva personală a lui Dragoș Dumitriu

    Azi, Carol Robert se numește Viktor Orban — și este poate mai inteligent, mai rafinat, patriot, mare diplomat, curajos, mai demn decât înaintașul său — pun toate aceste plusuri reale al conducătorului maghiar pentru a înțelege câte minusuri avem noi, mai precis cei pe care i-am dorit în frunte. De fapt, ce punem noi în fața lui Orban, prietenul și partenerul estului și vestului?

    O țară dezbinată, care nu știe decât să strige "La pușcărie" sau "Hoții", dar nu se duce la vot să-i aleagă pe "Cinstiții"? O țară în care reflexul metapolitic — chiar și al cetățeanului obișnuit — este "hm, cine-o fi în spate?" O societate acuzatoare formată din nimeni-nu-vine-cu-probe și cu curajul asumării faptelor și propriilor greșeli?

    A te referi la politicieni mi se pare o lașitate care sclipește de ipocrizie; oamenii simpli i-au votat, ziariștii i-au lăudat când modulul publicitar rânjea în colțul paginii, artiștii au alergat și ei după banii politicienilor sau mafioților, fie când a fost vorba de spectacole electorale "mincinoase", fie pe la nunți, botezuri cumetrii în cele mai sinistre anturaje. Ce ușor uită modelele civice toate astea… De exemplu, preacinstitul Tudor Chirilă, care ia bani de la întreprinderea de făcut românii proști înființată de unul căruia i se impută mai mulți bani decât întregului guvern la un loc.

    Revin, a te limita la a-i înjura pe politicieni înseamnă, de fapt, a te înjura pe tine — iar străinătatea exact așa percepe. Atunci când Nigel Farage vorbește de "corupția endemică" din România nu o face cu gândul de a-i lovi pe politicienii României, ci pe bieții imigranți români, suficient de bieți la cap să creadă că englezii cred că ei, imigranții, sunt buni, iar cei care sunt în fruntea românilor sunt în permanență răi. Nu, pentru ei sunteți toți români, de la vlădică la opincă, cam la fel de buni, dar cu siguranță la fel de răi, de corupți — vorba chelnerilor, "Nu zic de tine, că zic de mine". Dar nu toată lumea a chelnerit la tinerețe, unii s-au născut "dăștepți, liberi, frumoși", dar de fapt chelneresc la maturitate, în sensul cel mai urât, al slugăritului.

    Mult timp ne-a trebuit nouă, generației care a visat în anii ´90, să nu învățăm nimic, absolut nimic, din toate astea. După 27 de ani românii nu își caută, nu își aleg o clasă de conducători, ci de viitori inamici ai poporului; nu ne uităm la o dezbatere pentru a înțelege, ci pentru a ne menține o stare de dihonie, de ură; nu postăm pe Facebook sau pe forum pentru a expune o părere, un argument, ci pentru a insulta, a condamna.

    America este partenerul și prietenul nostru, declară ritos politicienii și vorbitorii de serviciu — dar cât de ipocrit sună vorbele astea, cât de prefăcuți sunt când îi cunoști în intimitatea comentariilor dinaintea pornirii camerelor; din nefericire SUA ne cunoaște și ne exploatează, mai ales această ipocrizie, SUA e departe, vine când vrea, fiindcă e cea mai puternică, pleacă atunci când vrea, fiindcă e dumnezeul speculei. SUA nu e dușmanul românilor, a venit să-și facă un interes, noi știm asta dar rânjim ca proștii lăsându-ne călcați și cămătăriți, dar având marea satisfacție de a înjura și a face pe deștepții când, precum evreul, America lui Hans Klemm tocmai s-a întors cu spatele.

    Occidentul e prietenul nostru; e lupul bun, care a scăpat-o pe bunicuță de povara bătrâneții în izolarea pădurii și de alimentarea nerațională furnizată tradițional, în condiții neigienice, de Scufița Roșie. Haite de prieteni din raiul occidental au fost în recentele zile de manifestații la București, așteaptând sfâșierea tradițională est-europeană. Au văzut-o în timpurile viselor generației mele, în Bucureștii revoluției, au adulmecat-o Piața Univesrității, apoi s-au săturat la Kiev — iar acum parcă le e din nou foame.

    Articole mincinoase, inflamante, pleacă spre cancelarii, spre opinia publică mondială, iar românii furnizează material — alți români în sânge. Laura Codruța nu este și nu va fi niciodată Ioana D´Arc — fiindcă românii nu au dreptul la un asemenea gen de eroină, acela e rezervat Occidentului; noi suntem identificați de ei prin Dracula, vampirul, sângerosul, deci Laura Codruța poate fi "Fata lui Dracula", cel mult frumoasa Elisabeta Bathory, mai ales că, you know, Budapest-Romania? Pe scurt, Occidentul așteaptă de la noi două chestiuni — corupție și (români în) sânge, fiindcă prin asta ne-am lăudat; orice altceva le-am spune despre România, e cumva lipsit de credibilitate, nu face parte din povestea pe care ei o știu despre noi. Cum și noi, de exemplu, nu putem să concepem rusul decât ca grobianul criminal și perfid, duhnind a votcă, cu AKM la gât și ușanka pe cap. Mă rog, diferența e că, spre deosebire de noi, rușii nu s-au promovat așa, ci prietenii & partenerii noștri au vrut să ne uităm la vecini prin lupa intereselor lor.

    Deci, revenind, răspunsul "european", euro-atlantist, la întrebarea din titlu este simplu: Ion Iliescu, Băsescu, Voiculescu, Petre Roman, Liviu Dragnea, Vasile Blaga, comuniștii, pesediștii, pediștii, manifestanții, procurorii, parlamentarii, pensionarii, tinerii frumoși & liberi, ziariștii, interlopii, miniștrii, polițiștii etc. etc. până la aproape 20 de milioane. Repet, acesta e răspunsul pe care ei, Occidentul, îl așteaptă — altfel nu e în regulă, nu e credibil — iese din paradigma creată. Care ar fi răspunsul în stilul nostru, așa, estic, românesc? "Unirea e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru", spune, simplu Alexandru Ioan Cuza. Care e reversul acestei înțelepciuni? Prostia, nebunia poartă un singur nume — dezbinarea, cea care ne anulează orice viitor. Acesta a e marele nostru dușman.

    Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.

     

     

    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei