12:36 17 August 2017
Chişinău+ 22°C
În direct
    Radu Iliescu

    Universitatea ca formă de perversiune

    © Photo:
    EDITORIALIST
    Sa primesc un link scurt
    Radu Iliescu
    394113

    Probabil mai mult de jumătate dintre studenții români sunt atrași în facultăți pe care nu au nicio șansă să le termine, iar aventura durează mult și e mult mai costisitoare decât pregătirea temeinică a unui examen de admitere onest.

    Pe vremea răposatului, la Medicină erau 20 de candidați pe loc. La Drept, așijderea. La Litere cel puțin 4, în funcție de profil. Pentru fiecare student erau măcar trei excursioniști care mergeau să vadă și ei Copoul, sau Herestrăul, sau statuia regelui maghiar Matei Corvin, în funcție de centrul universitar ales. Admiterea era preponderent o formă de turism, se putea să dai admitere 3-4 ani până să intri ori până să te lași păgubaș. După care era ca-n rai, în sensul că erai mort şi imun față de grijile lumii acesteia. În facultate mai mult te plictiseai, iar de mult ce-ţi plăcea rămâneai repetent un an că nu te îndurai să pleci în lume. În anul de repetenție îți echivalai toate examenele și mergeai doar la unul, ăla de-l picaseşi la fantezie. Din bursă aveai trei mese pe zi asigurate și ceva bani de buzunar, iar chiria la cămin era mai mult un pretext să vadă administratorul că ești în continuare viu și nu doar un nume pe un tabel. Singura parte perversă a sistemului era sistemul de admitere necruţător, unde candidaţii erau atât de buni încât ceea ce făcea diferenţa era adesea o mică picătură de loterie. Iar asta era nedreptatea inevitabilă.

    La începutul anilor '90, au apărut primii studenți în regim cu taxă la universitățile de stat. La început erau foarte puțini și nimeni nu i-a luat în serios. Restanțele erau încă gratuite. Se putea repeta un an de sanchi, dacă aveai chef şi nu te grăbeai să devii liber la patron. Căminul încă avea un preţ simbolic, deşi bursa nu mai acoperea integral cantina. Era încă bine, un bine amestecat cu rău, dar bine. Apoi, brusc, lucrurile au virat. Căminurile au devenit hoteluri, te băteai în continuare pentru ele, dar plăteai bani buni pentru aceleași servicii. Locurile cu taxă au devenit cele mai numeroase. Brusc a apărut un nou termen: "la buget". Eu am făcut prima facultate la buget fără să-mi dau seama că sunt la buget, atâta am fost de prost. Cantinele au devenit restaurante, adio bonuri de masă. Ai bani, mănânci, nu, mai treceți pe la noi când veţi fi mai pregătit.
    Dar partea cea mai interesantă a fost atunci când sistemul l-a ajutat pe student să nu mai rămână repetent, ca nu cumva să piardă timpul. Între timp, timpul devenise important, iar sistemul a vrut să-l raționalizeze. Ai terminat anul întâi şi n-ai izbutit să iei două examene? E păcat să repeţi tot anul întâi. Treci în anul doi şi dai cele două examene în ce sesiune vrei tu. Libertate totală. Pe bani, firește. Examinarea suplimentară era un serviciu pe care universitatea se oferea să-l facă, dar contra cost. Oricum, unde merge taxa de an merge şi taxa de examen, vorba aceea. Dacă nu-l iei, îl mai dai o dată, dar tot pe bani. Cămin pe bani, loc la universitate pe bani, cantină pe bani. Doar bursele nu mai erau pe bani, însă din fericire deveniseră atât de mici încât nimeni nu mai observa discrepanța.


    Dacă nici în anul doi nu izbuteai să iei vreo două examene, tot nu era grav, aveai tot timpul din lume să-ţi iei toate restanţele în anul trei. Când, în principiu, te găseai atât de înglodat în restanţele anterioare, în cele curente, în anul trei însuşi şi-n lucrarea de licenţă pe care nu ştiai de unde s-o plagiezi mai bine încât clacai gospodărește şi înţelegeai că n-ai ce căuta acolo, că nu-ţi place nimic din ce faci şi că facultatea în sine e o chestie teribil de grea, deşi studentele sunt frumoase foc, apă, aer, pământ şi celelalte elemente fără de care viaţa n-ar putea fi concepută. Noua perversitate a sistemului este aceea că te primeşte cu dosarele deschise, că are grijă să nu pierzi timpul nici cu inutile admiteri succesive, nici cu ani repetaţi, dar în final te trezeşti că ai pierdut şi timpul, şi banii, şi încrederea în tine pe care ai învăţat-o din filme nu din probe trecute cu bine, pentru că ţi s-a dat voie să speri prosteşte că meriţi ceva ce nu ţi se cuvine, că ai putea deveni ceva ce nu are nicio legătură cu tine. Probabil mai mult de jumătate dintre studenţii români sunt atraşi în facultăţi pe care nu au nicio şansă să le termine, iar aventura durează mult şi e mult mai costisitoare decât pregătirea temeinică a unui examen de admitere onest. Nu căutaţi aceste lucruri în statistici, n-are cine să le facă.

     

    Tematic

    Revoluție în învățământul superior. Ce au decis rectorii marilor universități
    Tagurile:
    Radu Iliescu
    Reguli de utilizareCOMENTARII





    Știrile Zilei