12:34 17 August 2017
Chişinău+ 22°C
În direct
    Dragoș Dumitriu

    De Paști, cu mințile însângerate

    © Sputnik / NICU GONCEAR
    EDITORIALIST
    Sa primesc un link scurt
    Dragoș Dumitriu
    50062

    „Organizațiile democrației” au devenit noile biserici, iar avioanele, navele de război, rachetele, PIB-ul, creditul sunt noile icoane. Fals, nu sunt decât prigoana Fiului Omului, alungarea spiritului și înlocuirea lui cu ceea ce vedem azi - un program de ucidere a trupului, minții și sufletului.

     

    Motto: "Pacea fără Dumnezeu
    este leagănul războiului"
    Sf. Nicolae Velimirovici

    Aș fi vrut să scriu ceva plin de speranță acum, în săptămâna luminată. Da, un om simplu își poate găsi liniștea și lumina, speranța, în credință, în familie, într-o carte bună sau într-o plimbare în acest miracol al lui Dumnezeu care este colțul de Românie, orice colț de România. Nu cu aceeași trăire poate fi asociată cu ziaristica, profesia, crucea uneori, care NU poate trece cu vederea lumea așa cum e — nu cum speri că va fi. O lume care, departe de căută liniștea, o alungă. "Lumea este tot ce se petrece", scria filosoful Ludwig Wittgenstein, iar când privirea noastră lasă în urmă lumina credinței, dragostei pentru familie și a respectului pentru creație, este orbită de întunericul (faptelor) lumii.

    Se spune că lumea evoluează — mai mult, că omul evoluează. Dar nu, nu este deloc așa, iar faptele săptămânilor ultime ne-au demonstrat-o cu prisosință. Vedem alte fapte decât cele de război și omoruri, de fățărnicie, de micime a preocupărilor, de insultă adusă credinței și creației? Națiunile așa-zis creștine încuviințează profanarea altarului cu uniri contra naturii și numesc legală uciderea sămânței-om. Cele musulmane sunt murdărite de crima urii și a uciderii nu în război, ci în lașitatea atacării celor nevinovați și neînarmați. Astea sunt faptele, asta e lumea.

    Omul zilelor din urmă nu mai este nici măcar o marfă, așa cum reclama odată Marx, ci viața lui a devenit o cifră, e conectat virtual, este alienat, conștiința lui este dependentă de "socializarea pe rețele"… Dumnezeule, vezi cum pe stradă, în metrou, pe zebră, la volan omul e cu ochii în telefon, butonează, e conectat la lumea virtuală din micul ecran! Uitați-vă bine în jur, pe câți oameni mai vezi cu privirea în sus, către cer, către natură, ori către oameni?… Închipuiți-vă ce urmează: un focar de idei "frumoase și libere", generații întregi care vor considera naționalismul o trădare a intereselor și o cale a sărăciei, religia o frână anacronică, morala sau regulilele tradiționale ceva discriminatoriu.

    Limba română este deja înlocuită cu feisbucheza, cine mai stă să readucă operele clasice, adică scrisul adevărat, când Godină s-a vândut în zeci de mii de exemplare, probabil mai multe decât toate cărțile despre Eminescu vândute într-un an. Plăcerea de a sfida ideea națională și tradiția a devenit maladivă, dar din păcate, ca și în alt caz, anormalitatea, boala chiar, a devenit normalitate pentru noua generație — o generație alienată, ale cărei conștiință și valori vor fi în curând în Cloud, iar țara va fi doar o localizare GPS!

    Mulți care cred că romanii au fost buni, chiar dacă au cucerit și jefuit Dacia, fiindcă au construit drumuri și au adus tehnologie; există și mai mulți care cred că englezii au fost minunați fiindcă au ocupat India și au civilizat-o; există o imensă majoritate care e convinsă că, fără cucerirea Vestului, America ar fi fost și acum în șa, iar lumea ar fi folosit baloane cu aer cald, nu avioane. (Și mai există unii care spun că Ardealul e mult mai civilizat decât Regatul fiindcă… restul se subînțelege deocamdată). Deci așa se înțelege evoluția, așa va scrie în cartea de istorie.

    În recentul post al Paștelui o națiune demnă, din care am bucuria unor picături de sânge, a avut măreția a de a spune "iertăm, dar nu uităm". Cu aceste cuvinte Serbia a comemorat 18 ani de la acel Paști în care "cea mai mare democrație a lumii" a transmis Belgradului și sârbilor "Paște fericit", scris cu vopsea pe bombele care au căzut, cu zeci de mii, asupra unei țări neînvinsă în spirit. Da, atunci America și aliații săi au dovedit că sunt învinși în spirit, că sunt niște robi, de fapt, ai intereselor murdare care le stăpânesc conștiințele.

    Am început articolul cu sfântul Serbiei, episcopul Nicolae Velimirovici (sau Nicolaj Velimirovic): "Pacea fără Dumnezeu e leagănul războiului". Este o frază dintr-o carte scrisă de prelat în 1931, "Biblia și războiul". Velimirovici era înaintea martiriului său, urma să fie închis pentru credință și națiune la Dachau, 1931 era un an greu, fiindcă lumea toată era zguduită de criza banilor și mai ales a imoralității. O pace a imoralității care avea să-l aducă pe Adolf Hitler la putere, democratic. Velimirovici mai scria în cartea sa, prevăzând vremurile ce nu s-au terminat nici azi: "Lumea civilizată va pune în slujba viitorului război toată inteligența sa, toată energia și tot avutul sau, fără rezerve; grozăviile distrugerilor din viitorul război vor întrece toate grozăviile războaielor din vremurile trecute; viitorul război se va distinge prin lipsa de idealuri și prin lipsa milostivirii și eroismului; între toate cauzele războiului viitor, ca și ale războaielor trecute, cauza fundamentală este lepădarea de Dumnezeu sau apostazia de la Dumnezeu Cel Unul și Viu — "Nu este pace necredincioșilor", spune Isaia (Isaia 48, 22)".

    M-am bucurat când am sperat că un om simplu într-un fel, neconectat la crima de stat a predecesorilor săi va ajunge în fruntea Americii. Am crezut că un om obișnuit să facă afaceri, să câștige bani, mă rog, pe căi clare, nu musai curate, e capitalist doar, ei bine un asemenea om va introduce normalul. Nu l-am văzut pe acest om în etate, Donald Trump, purtându-se cu sadismul unui copil aflat la vârsta când gâzele sunt pentru a le călca, pentru a le smulge aripile, o vârstă pe care am lăsat-o în urmă, datorită evoluției, poate îi datorăm ceva lui Gârleanu, Elenei Farago — probabil Trump a crescut doar cu desenele în care gâzele se bat, trag cu pistoalele, în fine, chestii distractive, dacă rămâi cu mintea de atunci. Trump l-a invitat pe președintele Chinei, o țară pașnică prin excelență, pentru a declanșa un bombardament ilegal și nejustificat, deci banditesc, chiar în timpul dineului, adică al mesei, când omul gândește pios, cu recunoștință, indiferent de religie. Dar Trump nu are credință — sau nu o mai are acum — e șeful "lumii libere", al celei mai evoluate democrații din lume, al acelei lumi care consideră că e un act de credință și propăvăduirea contra-naturii, și zidul de beton și sârmă ghimpată, dar mai ales stabilirea cine e bun și cine nu, fiindcă așa vrea "democrația", cine trebuie ucis și cine e pagubă colaterală…

    Organizațiile "democrației au devenit noile biserici, iar avioanele, navele de război, rachetele, PIB-ul, creditul sunt noile icoane. Fals, nu sunt decât prigoana Fiului Omului, alungarea spiritului și înlocuirea lui cu ceea ce vedem azi — un program de ucidere a trupului, minții și sufletului. Tot Sfântul Velimirovici spunea că "necredința în Dumnezeu înseamnă credința în irealitate, în himere". Adică în ceea ce ne învață prezentul "lumii civilizate" să credem. Și poate că nimic nu e întâmplător.

    De 2000 de ani, Damascul dă numele unei schimbării prigoanei și urii în credință și iubire. Drumul Damascului a deschis ochii lui Pavel, iar acesta a deschis iudeilor și întregii omeniri ochii — Christos a vorbit pentru toți, darul Duhului Sfânt datorat Jerfei și Învierii este al tuturor, atât al evreilor, cât și al neamurilor. Apostolul neamurilor, cum pe drept este numit Pavel, a călcat pe un drum pe care s-a vărsat sânge — și se varsă încă mult, mult sânge. De Paști, în Siria, pământ sfânt și biblic, sute de vieți înecate în sânge nevinovat, sute ochi au văzut cu ultima străfulgerare a vieții, foc și moartea celor dragi, sute de speranțe — nu în mai binele pâmântean, le-a trecut de mult acest vis, ci în ajutorul Celui de Sus — au fost trimise, ca într-un straniu ritual necredincios, către un Moloh care, probabil, s-a bucurat de masacrul inocenților — și de așa zisa pace a unei lumi fără Dumnezeu.

    Mă înspăimântă și o altă cifră — trei milioane de miei sunt omorâți anual, de Sfintele Paști, în România. Tot sânge, prea mult sânge. Atâta viață nevinovată! Se spune că mielul e singurul care merge liniștit la tăiere. Poate că noi, "lumea civilizată", mergând pe drumul Damascului, vom avea dacă nu revelația — cel puțin remușcarea — că fericirea și pacea unei lumi nu vor sta niciodată în sânge.

    Hristos a Înviat!

    Tematic

    Neștiuta istorie și adevărata misiune a ambasadorului SUA
    Anul 2017, STRATFOR şi provocările noii dezordini mondiale
    Cine e de vină pentru răul României?
    Tagurile:
    nave de război, avioane, mințile, Sfintele Paști, democrație, Biserică, Sânge, Dragoș Dumitriu
    Reguli de utilizareCOMENTARII





    Știrile Zilei