04:11 20 Noiembrie 2017
Chişinău+ 3°C
În direct
    Ionuț Țene

    Zalmoxis – În semnul Lupului

    © Photo: Ionuț Țene
    EDITORIALIST
    Sa primesc un link scurt
    Ionuț Țene
    43930

    “Niciodata adoratorii lui Zalmoxis n-au înțeles să cedeze fară luptă” afirma un istoric contemporan.

    Nădejdea existenței războinice

    Această credință în nădejdea existenței războinice vine din adâncul unui crez deosebit de alte popoare ale timpului. Vasile Pârvan îl surprinde esențial în Getica — "…sufletul e nemuritor. Trupul e o împiedicare pentru suflet de a se bucura de nemurire: de aceea el nu are nici un preț, poftele lui nu trebuie ascultate, la război el trebuie judecat fără părere de rău. Omul nu poate ajunge la nemurire decât curățând-se de orice fel de patimi, carnea, vinul, femeile sunt o murdărire a sufletului. Prin săcelași monoteism, dacii respectau precepte creștine înainte de creștinism."

    Pentru daci, odiseea sfanțului Andrei a venit in întâmpinarea ethosului zalmoxian. O viziune a modelelor exemplare confirmata de Porphirios atunci când relatează ca pe Zamolxis, daco-getii "il adora ca pe Heracles". Ni se dezvăluie astfel si un alt aspect al principiului zalmoxian, care duce la existenta unui cult al eroismului "la cele mai războinice populații" — cum numea Pliniu cel Tânăr pe strămoșii noștri.

    Timpul ciclic

    Istoriografia a dat numeroase valente timpului: ciclic, spirala, vertical. Mircea Eliade vorbea despre un timp al oamenilor cavernelor precum si de unul al grecilor ca un timp ciclic, mitic al eternei reîntoarceri. "Din traci s-au născut romanii" spunea Mihai Eminescu intuind esența etnica a poporului roman. Romanii au moștenit de la daci, ramura nordica a tracilor, tipul si trăsăturile de suflet intru Zamolxis.

    Cum s-a născut „Cumințenia pământului”

    Constantin Brâncuși, sculptorul roman al universalității, a însuflețit într-o bine cunoscută sculptura a sa, "Cumințenia Pământului", o trăsătură ingenuă de bun simt incarnat din spiritul neamului nostru. Popor cu adânci rădăcini țărănești, în spațiul mioritic, romanii au cultivat bunul simt, smerenia, bună vecinătate. Peste ei, de-a lungul istoriei au trecut toate invaziile barbare din spațiul euro-asiatic. Ei au rămas aici ca o piatra din muntele Kogaionului. Aceasta trăinicie telurică izvorăște din originea milenara, de la începutul vieții umane, a strămoșilor neamului romanesc, pe aceste meleaguri carpato-danubiana-pontice. Din aceasta experiența milenara s-a născut înțelepciunea "Cumințenia Pământului".

    Viața pe aceste meleaguri "gura de rai" a fost supusa permanentei incursiuni barbare. Daco-romanii s-au aparat, războit, răsculat, numai atunci când "a ajuns cuțitul la os".

    O altă fațetă a spiritului nostru o găsim în acel weltanschaung războinic, haiducesc, "a se face nemuritor" (Herodot): care este sufletul zalmoxian, sub semnul lupului. Lup —"daos"- este numele de origine indo-europeana a dacilor ca temelie a "Cumințeniei Pământului". De la daci, romanii au moștenit această sinteză între "Cumințenia Pământului" și spiritul trăirii războinice". Ovidiu, exilatul do la Tomis, a intuit aceasta trăire spirituala in cele doua poeme din "Tristele" si "Scrisori din Pont". Iata versunile din "Tristele", dacii: „au glas aspru/chip sălbatic, si sunt cea mai adevărata întruchipare a lui Marte/ Parul si barba lor n-au fost tunse niciodată/ Mana lor dreapta e totdeauna gata sa înfigă cuțitul / pe care îl are legat la sold orice barbar."

    In "Scrisori din Pont" Ovidiu spunea: "…un bătrân, care întâmplător se afla in acea adunare,/ răspunse vorbelor mele astfel,/ Si noi, bunule oaspe, cunoaștem numele prieteniei,/ noi care locuim departe de voi, la Pont si la Istru".

    Avem simboluri naționale unice

    Prin aceasta moștenire ancestrala zalmoxiana romanii s-au ridicat întotdeauna la lupta, răzvrătire, razboi de cate ori fiinta lor a fost agresata de factori externi. Astfel, din adancul metafizic al trairii romanesti s-au nascut simboluri nationale unice, colectivitati unite in individualitate, personaje tragice prin destinul lor: Burebista, Decebal, Gelu, Mircea, Stefan, Mihai, Horea, Tudor, Avram Iancu, Antonescu. Sunt numai suflete din sirul lung al eroilor neamului. Romanii au creat propriul lor timp, cel al trairii telurice, chtonice ancestrale, metafizice — Timpul transcendentei ce leaga pe Pamant si in Ceruri omul si neamul cu Dumnezeu intr-o trinitate a vesniciei.

    Pentru neam sacrificiul eroului reprezinta mantuirea sufletului colectiv. In acest fel se explica sacriflciul individual al celui mai bun si frumos fiu al neamului, pe altarul credintei lui Zalmoxis (fapt consemnat de Herodot) pentru victoria in razboi — Fiinta Omului pentru perenitatea fiintei Neamului, intr-o simbioza indestructibila. Pentru romani, urmasii dacilor, mitul, credinta in Zalmoxis, in "a te face nemuritor" se substituie Vechiului Testament. Pornind de la aceasta adorare a lui Zalmoxis de catre vechii daci, putem descoperi cai nebanuite ale sufletului stramosilor nostri.

    Dacii — cei mai viteji dintre traci

    Dacii sunt cel mai deosebit popor din spatiul european si universal. O sinteza unica de cultura si civilizatie originara. Ei sunt dupa Nicolae Densusianu obarsia panthenonului grec, scuar al zeilor. Dacii "cum isi spun ei insisi si cum le zic si romanii" (Dio Cassius), au fost cu siguranta "cei mai viteji si mai drepti dintre traci" (Herodot). Originea lor a nascut multe controverse, dar datorita cercetarilor din ultimii ani, in special ale lui Nicolae Miulescu prin cartea "Dacia — Tara Zeilor" s-au dezvelit multe secrete despre trecutul stramosilor nostri. Nicolae Miulescu afirma ca populatia continentului nostru are la baza doua mari grupuri de europeni care, avand aceleasi radacini de la omul erei glaciare, s-au diferentiat unul de celalalt pana au format astfel doua mari familii inrudite. Ramura nordica, pe care o numim baltica —masuriana (…) popoarele germanice si cele slave (…) cea de-a doua ramura, ramura de sud, era formata din acea populatie care s-a dezvoltat in bazinele mai joase si a devenit ceea ce am numit noi carpato-dunarenii (carpato-istrieni)…" "Dacii s-au nascut sub semnul lupului, al razboiuIui, inca din timpuri imemorabile, legendare. "Grupul carpato-dunarean, dezvoltandu-se ca un prim nucleu in tara din urul muntilor (…) de unde cele mai frumoase rauri se indreptau spre Dunare (Istrul), care le aduna in apele ei curgatoare, dupa ce a adoptat viata de tip pastoral a inceput sa se simta tot mai inghesuit intre dealurile natale" (Nicolae Miulescu).

    Așa cum grecii au prin Homer, legenda razboaielor Troiei, Nicolae Miulescu vine cu teoria unui razboi, un fel de Goterdamerung al dacilor sustinand o cucerire de catre stramosii nostri a subcontinentului indian, aducand pentru aceasta afirmatie dovezi de asemanare între limba dacasi cea sanscrita. Nicolae Miulescu așează epopeea razboinica din Mahabharata si Ramayana la originea spiritului razboinic al dacilor.

    Ion Horațiu Crisan in Civilizatia geto-dacilor vorbeste despre influenta miceniana asupra caracteristicilor armelor de lupta dace in epoca bronzului. Dar mergand pe linia teoretica care o impune Nicolae Densusianu in "Dacia preistorica" vom putea sustine ca topoarele de lupta din tezaurul de la Tufalau sau sabia de la Perisani — toate cu profunde caractere miceniene — dupa I. H. Crisan — pot fi considerate prin teoria lui Nicolae Densusianu ca originare din spatiul carpato-dunarean. Un model al mijloacelor de lupta pe care micenienii, vechi greci, il preiau de la daci. In acest mod au preluat si orfismul sau samanta filosofica a lui Pitagora.

    Să revenim la originile cuvântului „dac”

    Dacii — în semnul lupului —după o ipoteză a lui I. H. Crisan își trag denumirea "dintr-un cuvant —daca — ce ar fi desemnat un pumnal scurt cu lama curba, arma specifica a geto-dacilor, numai ca un asemenea cuvant nu este atestat in texte literare sau inscriptii. Arma specifica dacilor in textele de limba latina se numeste sica." Mai degraba exista o apropiere intre denumirea dacilor cu indo-europenismul "dhaukos", ce inseamna lup. Deci aceasta asemanare justifica apropierea pe care o face I. H. Crisan, ca "legatura intre numele dacilor prin lup sugereaza originea totemica ce ar putea fi sustinutasi de stindardele in forma de cap de lup intalnite pe Columna lui Traian sau pe ceramica". La daci religia se interfera intr-o sinteza inseparabila cu doctrina militara.. Herodot remarca doua lucruri la daci "daca ar avea a singura conducere si s-ar intelege intre ei ar fi dupa parerea mea de neinfrant si cu mult mai puternici decat toate semintiile pamantului" si faptul ca "stapanesc mestesugul de a te face nemuritor. (…) si faptul ca ei nu mor si ca cel care piere se duce la Zalmoxis". Numai aceasta credinta organica explica marile victorii ale dacilor in luptele cu scitii, persanii, macedonenii, celtii sau romanii.

    Sunt interesante de analizat doua texte ale unui istoric antic, Strabon, pentru a surprinde stransa legatura între cele trei elemente de rezistenta ale neamului dac: Zalmoxis, rege, armata. Strabon face urmatoarele referiri la Burebista "…ajungand in fruntea neamului sau, care era istovit de razboaie dese, getul Burebista i-a inaltat atat de mult prin exercitii, abtinerea de la vin si ascultare fata de porunci, incat in ultimii ani s-a facut un stat puternic si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine. Ba inca a ajuns sa fie temut si de romani".

    Grecii i-au numit „geți”

    Denumirea de geti a fost data dacilor de greci, care aveau obiceiul sa dea denumiri diferite de numele pe care si-l dadeau popoarele siesi. Dupa Strabon, dacii se numeau "daoi". Iar a traditie consemnata de Hesychios ne informeaza ca daos era numele frigian al lupului. Dupa Mircea Eliade dacii se numeau ei insisi mai demult "lupi" sau "cei care sunt asemeni lupilor, cei ce seamana cu lupii". Tot dupa Eliade numele lor etnic deriva foarte probabil din iranianul "dahoe", ce inseamna "lup". Lupul in antichitate era simbolul ‘fugarului", o ipoteza susceptibila de a explica numele dacilor scoate in evidenta capacitatea de a se transforma in lupi (…). Imitarea rituala a lupului caracterizeaza indeosebi initierile militare si prin urmare ale celor Mannerbunde, confreriile secrete de razboinici" (Mircea Eliade).

    Mircea Eliade, despre tineretul războinic

    Eliade afirma ca datorita eroismului si tenacitatii tineretului razboinic al unui trib, epitetul lor ritual "lupii" a devenit numele intregului trib! Mai departe Eliade crede ca "epitetul acestor tineri imigranti victoriosi a fost acceptat de aborigenii invinsi si supusi. Continuand putem afirma ca numele lor de daci vine de la un grup de tineri razboinici razvratiti, purtatori de sabie, care la romani sunt cunoscuti ca haiduci ce impun societatii dacice epitetul lor ritual de lupi. Conducatorul acestui grup a fost probabil un tanar cu numele de Zalmoxis care a daruit dacilor un principiu religios ascetic monoteist, monogam precum si credinta in nemurire; un principiu compatibil cu spiritul razboinic al oamenilor locului. S-a creat astfel o stare de spirit unificatoare care a dus la ivirea unei armate invincibile cu un rol hotarator in formarea statului dac centralizat al lui Burebista. Aceasta credinta naste tipul de rege — zeu — conducator suprem al armatei. Remarcabila este descoperirea in anii ‘50 ai secolului XX a unei inscriptii datand din jurul anului 300 inainte de Hristos, cu numele regelui dac Zalmodegekos. Aceste nume ale regelui sintetizeaza functia politicpa de rege cu cea spirituala intru Zalmoxis. Regele dac devine simbolul unui principiu spiritual si credintei in nemurire si vitejie. O data cu Burebista se produc mutatii importante privind rolul regelui in spiritualitatea dacica. Cu doua secole inainte de Burebista, dupa victoriile lui Dromichaites impotriva lui Lisimah, datorita influentelor negative ale coloniilor grecesti de la Pontul Euxin asupra moravurilor si credintei dacilor se remarca o decadere a spiritului combativ din cadrul armatei dace al razboinicilor lupi.

    Aceasta pervertire a credintei traditionale dace s-a sfarsit odata cu Burebista. Perioada o putem incadra cronologic intre 290 si 80 inainte de Hristos. Inca pe vremea lui Dromichaites, cel care l-a invins pe regele macedonian. Diodor din Sicilia ne arata cum dacii i-au cinstit pe prizonierii macedoneni cu mese bogate, iar ei desi erau invingatori au pastrat atitudine rezervatasi modesta deoarece Zalmoxis nu avea nevoie de sclavi ai placerilor ci de oameni robusti, puternici, capabili sa indure foametea si setea, sa reziste durerilor fizice si sa infrunte moartea cu neasemuit curaj.

    Dacii, asa cum ne arata Jordanes dupa victoria asupra generalului roman Fuscus "i-au numit pe conducatorii lor semizei, adica "anzi" si nu simpli oameni.." Porphirios relateaza ca pe Zalmoxis, dacii "il adora ca pe Heracles".

    Dacii au trecut printr-o renaștere

    Odata cu Burebista are loc o renastere a credintei traditionale dace. Burebista cu ajutorul marelui preot Deceneu repune in drepturi vechea religie a lui Zalmoxis, vechile rituri traditionale, oarecum uitate si datorita razboaielor intestine intre daci, precum si a influentei celtilor. In vremea lui Burebista are loc o revolutie a fondului autohton autentic. Strabon in Geografia arata ca Deceneu era "barbat vrajitor, care umblase prin Egipt și învățase oarecare semne de proorocire, lasand a se crede ca ii sunt cunoscute tainele divine. După câtva timp era socotit chiar zeu (…). Ca dovada de cat il ascultau getii, e ca s-au lasat convinsi sa-si starpeasca viile si sa-si duca viata fara vin". Relatarea ne dovedeste ca Zalmoxis era un principiu, o stare de spirit, ascetica, unificatoare, creatoare de religie si stat. Deducem din text cum dacii inlatura influentele orgiastice ale cultului lui Dyonisos care contribuiau la o scadere a combativitatii razboinice. In acea perioada are loc o regenerare morala prin Zalmoxis.

    Grigore Tocilescu afirma ca in Dacia ar fi existat familia poligamă. Burebista și Deceneu au interzis-o tocmai pentru a feri de moleseala soldatul dac. S-a dus o lupta acuta impotriva dezintegrarii si disolutiei valorilor traditionale dace, de sorginte zalmoxiana. Pe Deceneu il interpretam ca pe un restaurator, nu ca pe un creator de religie. Odata cu epoca lui Burebista, regele pastreaza functia politicasi militara dar pierde din prerogativele spirituale care trec in seama marelui preot Deceneu, care devine un fel de patriarh al dacilor.

    În jurul anului 80, inainte de Hristos, a avut loc o revigorare a spiritului razboinic al dacilor. Ovidiu il surprinde in Tristele. Spirit razboinic, Zamolxis, personaj consubstanțial a dăruit Daciei o religie compatibila cu sufletul razboinic al strămoșilor nostri. Zamolxis precede eroii noștri naționali, Mircea, Mihai, Horea, Tudor, Avram Iancu si bineînțeles si mulți alții. Acești eroi au ceva din spiritul de sacrificiu al haiducului, din acel ceva jertfit intru nemurirea lui Zamolxis.

    Numeroase sunt reprezentările calaretului pe placutele de argila de la Letnita. El este imbracat in armura cu sulita in mana atacand un urs ce sta inaintea calului. Si sub cal este reprezentat un lup. Acest personaj il putem considera o reprezentare a lui Zalmoxis sub chip de Sfântu Gheorghe.

    Ionuț Țene

    PS: Articol publicat în revista "Zalmoxis" din 1993, când eram student la facultatea de istorie (Cluj-Napoca). Îl republic, dincolo de stângăciile vârstei tinere, cu gândul la actualitatea acestuia după 25 de ani privind logo-ul României la președinția consiliului U.E. în 2019.

    Intertitlurile aparține redacției

    Sursa http://www.napocanews.ro

    Tematic

    Bruxelles: „Apa dacilor", cea mai pură apă din lume. Cât costă o sticlă
    Tagurile:
    Personalități istorice, Războinici, Cumințenia Pământului, Dacii, Luptă, Ionuț Țene, Dacia, România
    Reguli de utilizareCOMENTARII



    Știrile Zilei