16:39 21 Octombrie 2019
În direct
  • EUR19.37
  • USD17.40
  • RUB0.27
  • RON4.07
  • UAH0.69
    Primaria Chisinau

    Liberalii și-au pierdut ultimul fief. Cine va fi următorul primar?

    © Sputnik / Мирослав Ротарь
    EDITORIALIST
    Sa primesc un link scurt
    29920

    Demisia lui Dorin Chirtoacă încheie ultimul capitol din istoria Partidului Liberal. Cine are cele mai mari șanse să devină noul primar al Chișinăului.

    CHIȘINĂU, 16 feb — Sputnik, Octavian Racu. Ieri, Dorin Chirtoacă și-a anunțat demisia din funcția de primar general al Chișinăului, pe care oricum nu o mai deținea, de facto. Liberalii au înălțat steagul alb pe ruinele orașului, însă deocamdată nu știm cine este marele învingător. Am putea face multe speculații în jurul acestei decizii: dacă e vorba de o strategie "kamikadze" a liberalilor, prin care se încearcă încheierea interimatului Silviei Radu sau totuși a fost un rezultat al unor presiuni, în contextul dosarului penal pe numele fostului primar. Cert este că odată cu această demisie, Partidul Liberal își pierde ultimul bastion și în același timp își încheie ultimul capitol din romanul său istoric.

    Să ne amintim că apariția PL pe scena politică se datorează nu atât mesajului său unionist sau "carismei" lui Mihai Ghimpu, ci figurii lui Dorin Chirtoacă, care era privit ca o nouă speranță pentru politica moldovenească, în virtutea tinereții sale. În anul 2007, PL reușește să cucerească Capitala. E adevărat că această izbândă se datora mai curând proastei prestații a PCRM și a prezenței extrem de scăzute la urnele de vot. Cu toate acestea, instalarea în fotoliul de primar general al Capitalei a contribuit esențial la accederea PL în Parlament în 2009.

    Odată cu pierderea Primăriei, cu apariția unor noi forțe politice de dreapta (PAS, Platforma DA, PUN), spre care migrează votanții, simpatizanții și structurile de partid ale PL din Chişinău şi teritoriu, liberalii nu mai au nicio șansă să ajungă în noul legislativ. De altfel, cifrele din sondaje confirmă acest lucru.

    Pe mâna cui va ajunge Primăria?

    Printre primele figuri cu șanse reale de victorie în alegerile locale ar fi actualul primar interimar, Silvia Radu, care din răsputeri încearcă să se prezinte ca o persoană activă. În plus, e știut faptul că alegătorii sunt destul de conservatori și preferă să voteze persoana care deja este în funcție. Deocamdată, oficial, aceasta nu are o susținere a vreunui partid politic. Nu putem exclude faptul că aceasta va fi propusă de PD, care în acest fel va încerca să obțină un nou as pentru alegerile parlamentare. Însă o astfel de susținere nu reprezintă o garanție a victoriei. Mai există și aparatul birocratic al primăriei, moștenit din perioada „dominației" liberale, care este speriat de pierderea unei „umbrele politice", motiv pentru care ar putea boicota orice mișcări ai Silviei Radu până la anunțarea campaniei și în perioada campaniei.

    Un alt candidat cu șanse este Maia Sandu, care a reușit să acumuleze un anumit capital de imagine în perioada alegerilor prezidențiale. Chiar dacă a pierdut cursa pentru funcția de șef al statului, aceasta dispune de un segment larg de simpatizanți pe segmentul de dreapta, iar o eventuală asociere a Silviei Radu cu actuala guvernare i-ar putea oferi un avantaj, mai ales în suburbiile Chișinăului, care influențează în mod decisiv rezultatul alegerilor. Totuși, problema Maiei Sandu constă într-o puternică asociere cu segmentul de dreapta. Acest lucru ar putea reprezenta un avantaj în primul tur, însă un mare dezavantaj într-un eventual tur doi, în care balanța s-ar putea înclina în direcția unui candidat "incolor" sau "centrist", în cazul lipsei unei figuri puternice pe stânga.

    Un al treilea posibil candidat ar putea fi Anatol Șalaru, care își construiește Partidul Unității Naționale din contul fostelor structuri ale PL (inclusiv aparatul birocratic al primăriei) și dispune de o susținere activă a lui Traian Băsescu. În același timp, Șalaru și PUN ar putea reprezenta o mare problemă pentru Maia Sandu, mai ales dacă va fi pusă în situația de a se confrunta cu Băsescu, care lansase anterior mesaje critice în adresa liderului PAS.

    Deocamdată, un mister rămâne candidatul stângii, pentru care votează în mod tradițional alegătorii din zona urbană a orașului. Probabil, în viitorul cel mai apropiat Partidul Socialiștilor își vor anunța candidatul.

    Concluzie

    După plecare lui Dorin Chirtoacă, în municipiul Chișinău asistăm deocamdată la un vid de putere: există formal un primar interimar, însă există și un aparat administrativ care este îngrijorat de ultimele schimbări politice. Noul șef al primăriei, având atribuții sporite (cerute chiar de liberali în perioada mandatului lui Chirtoacă), ar putea purcede la o purificare totală a structurilor administrative locale. Totuși, spre deosebire de perioada 2007-2009, astăzi nu se mai simte acel entuziasm și optimism: publicul este obosit și dezamăgit de "tinerele speranțe", care se luau la piept cu "regimul comunist" și promiteau o grabnică aderare la Uniunea Europeană. De această dată, publicul plictisit nu va idolatriza niciun candidat, încercând mai curând să opteze pentru un candidat care s-ar asocia cu un "rău mai mic", fără a investi prea multe speranțe. Alegerile locale din Chișinău nu vor fi un "Game of Thrones", nici măcar un film de acțiune sau dramă (fără eroi și fără bau-bau), ci mai curând un art-house monoton și absurd.

    Tagurile:
    Candidați, primăria, primar, alegeri locale, PL, PDM, PSRM, PAS, Platforma DA, Silvia Radu, Anatol Șalaru, Maia Sandu, Dorin Chirtoacă, Chișinău, Republica Moldova


    Știrile Zilei