04:30 22 Septembrie 2018
În direct
  • EUR19.70
  • USD16.81
  • RUB0.25
  • RON4.23
  • UAH0.60
    Laura Codruța Kovesi

    Ca Cațavencu sau ca Codruța - Partidul, față-spate cu reacțiunea

    © Facebook / Gandul
    EDITORIALIST
    Sa primesc un link scurt
    Dragoș Dumitriu
    30361

    Asta ne așteaptă în 2019 din partea PSD, nu vă faceți iluzii! Visați cumva la Călin Tăriceanu sau la tânărul Liviu Pleșoianu? Visați... cât veți mai putea. Grupările anti-PSD au două variante prezidențiabile - neamțul lemnos și, mai nou, Laura, prințesa cătușelor.

    Motto:

    "După lupte seculare,
    care au durat aproape treizeci de ani,
    iată visul nostru realizat!"

    I.L. Caragiale

    Ce simplu era pe vremuri — pesediștii știau că îl vor vota pe Iliescu, apoi pe Adrian Năstase, naționaliștii, pe Vadim, lipitura de ultimă oră era la bulibășala "istorică". Adică acolo unde existau doar fumuri din trecut, care acopereau marele gol din prezent; dar, se mergea pe cartea promisiunilor — și chiar au reușit de câteva ori.

    Ce a urmat? Dezastru! S-a învățat lumea? Nu! Și, ca în copilărie, de ale cărei slăbiciuni nu mai scăpăm, exemplul rău se prinde cel mai repede. Așa că au preluat și pesedeii meteahna, iar acum, în anul premergător alegerilor, marele partid nu are soluția! Iar lipsa de soluție se resimte nu numai la președinte, ci coboară spre baza aparatului de stat.

    Ne-am pricopsit cu Iohannis prezident; investiții germane, Merkel prin berăriile bucureștene, nemți cu covrigi în coadă — și alte promisiuni de gen, toate dovedite false! În În schimb avem un arogant, lemnos de scârțâie la scoarța cerebrală, căruia îi plătim călătoriile de lux și reședințele și mai de lux!

    Un "penal" care face de râs parlamentul și guvernul, numindu-l "penal" și provocând revolte! Iar în loc să aducă banii nemților în România, neamțul nostru ne ia banii… să-i dea americanilor!

    Stau și mă gândesc, într-un exercițiu de maximă sinceritate — până unde va coborî nivelul, ștacheta valorii în țara noastră?

    Fac parte dintre cei care au citit ceva istorie, memorialistică, publicistica vremurilor trecute; nici partidele de pe vremuri nu erau mai breze, erau aceleași nenorocite ghemuri de interese, măcinate de lupte interne și trădări, se jumulea statul, proprietatea străină devenise dominantă, corupție, pile, în fine… Dar, existau personalități, acele pete de culoare care păstrează până azi tablouri plăcute ale epocilor trecute.

    Caragiale nu a scris din imaginație — și nici cu răutate! Burghezia, politicienii de rang inferiori erau caraghioși în demagogia și incultura lor, ca omologii lor actuali — dar Caragiale nu încondeiază vârfurile politicii. De ce?

    Pentru că, în ciuda defectelor lor, erau chiar niște personalități! Cultură, prestanță, erau "lideri", așa cum spunem acum folosind, leneși, expresii de împrumut.

    Rămân stupefiat când văd că ne îndreptăm către o situație de necrezut: grupările anti-PSD au două variante prezidențiabile — neamțul lemnos și, mai nou, prințesa cătușelor, Laura Kovesi.

    Sincer, nu știu care variantă e mai ridicolă sau mai periculoasă. Dar pot să spun, cu aceeași maximă sinceritate, că mi-a teamă că au șanse de succes! Da, știu, e comod să stai în fața calculatorului și să comentezi, cu leneșă superioritate, "e o tâmpenie, nu o votează nici 10%"; da, așa au zis unii și când a ieșit Băsescu, și Iohannis…

    Nici în 2000 politicienii nu înțelegeau de ce e lumea atât de supărată și l-a votat pe Vadim!

    Și, în fond, dacă tot l-am votat pe unul care ne-a lăsat fără flotă și fără bun simț, apoi pe unul care ne-a luat banii și vindea copii, de ce să nu o votăm pe una care ne bagă la pârnaie? Cel puțin mâncăm gratis și ne odihnim!

    De fapt, de ce e românul supărat? Recurgem la sondaje, găsim acolo PSD, Dragnea, pericolul rus, adică motive de șuete TV, nu de viață reală. Asta e problema — lumea pe care o simțim nu mai e cea reală, ci cea impusă prin văz și auz, cele două simțuri dominante.

    Rațiunea nostră e amputată, nu mai ține de real, nu mai pipăim, nu mai mirosim, nu mai gustăm — ci am înlocuit aceste simțuri ale realității cu secvențele trimise sau induse. Concluzia mea este că oamenii nu mai știu de ce sunt supărați, nici de ce sunt mulțumiți. În capul lor e un haos, mocirla poftelor și orgoliilor stârnite, manipulate… La nivelul gândirii, trăim în mocirlă, ca niște porci, deci să lăsăm filosofia, nu avem nevoie de mărgăritare.

    Porci, da… Conu Liviu se confruntă cu reacțiunea, ce va ieși? Se vede că nimic! Cum are cineva curaj să iasă din rând, chiar pentru a realiza câte ceva din gargara electorală, cum e decapitat!

    Cei care tac sunt isteți, nu inteligenți — pentru că inteligența a devenit incompatibilă cu statutul de demnitar sau de persoană politică importantă. Politicianul trebuie să fie abil, să reziste și în mocirla gândirii poporului, să nu fie nici reactivi la alde Conu Liviu, nici să iasă din rând…

    Asta ne așteaptă în 2019 din partea PSD, nu vă faceți iluzii! Visați cumva la Călin Tăriceanu sau la tânărul Liviu Pleșoianu? Visați… cât veți mai putea. Că de realizat, oricum nu se va întâmpla!

    Întrebarea care vine simplu și direct este dacă România poate fi considerată o țară condamnată?

    Spuneam că pe timpuri era mai simplu, aveai câte o variantă. De fapt, acum e mai simplu — n-ai niciuna!

    Și atunci, nu cumva răspunsul este în altă parte, acolo unde nu căutăm? Nu cumva sistemul nostru e dovedit greșit prin chiar această lipsă de variante (bune)?

    Băsescu de două ori, Iohannis, poate Laura Kovesi… Mă îngrozesc ce putere are șeful statului prin servicii, și prin numirea șefilor procurorilor…

    Un amic, care de multe ori mi se pare că are idei mai ciudate, mă bate la cap cu monarhia. Acum ani de zile nici nu an vrut să aud de așa ceva! Acum, când sunt gata să înclin steagul în fața nulității periculoase, mă gândesc că nu prea are ce să fie mai rău.

    Da, aud de "camarilă", cheltuielile Casei Regale, de Radu Duda, de diverse obiecții. Și atunci repet — Băsescu, Iohannis, Kovesi… Bine, hai, nu Kovesi, poftim — Dragnea! Sincer, unde ajungem? Serviciile și procuratura pe mâna unuia dintre ei?…

    Scuze, dar l-ați văzut pe Mălin Bot? Pe tembelul care bate bătrâni? Pe Macovei? Îi vreți europarlamentari, deputați, consilieri prezidențiali?… Nu? Ba da, o să-i vedeți! Vreți un parlament plin cu ciudați mai ceva decât Chichirău și somnabulul rufos, care dorm pe bănci și fac manifestații în sală? Sau un guvern format integral din țurcane de Teleoman? Ce spuneați de Radu Duda?…

    Pe scurt, acesta e mesajul unui român căruia începe să-i fie uneori groază, nu doar cotidiana lehamite, de ceea ce sunt în stare să creadă și, ulterior, să aleagă unii români. Că de făcut, fac alții, Doamne ferește de comunism, că iar construiește România — ca să avem ce batjocori după… vreo 30 de ani!

    Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice

    Tematic

    Laura Kovesi – „campanie electorală” la ONG partener al Ambasadei SUA
    Scriitor notoriu, gafă de Mărțișor: Kovesi, asimilată glandelor sexuale!
    Roșca Stănescu își întărește informația: "Iohannis o revocă pe Kovesi"
    Spectacol: din pușcărie, Vântu dă note "meciului" Kovesi și Toader
    Europa, presiuni pentru Kovesi - deplasare de urgență în "Colonia România"
    Toader – Kovesi: Respingere - ”Convingător pentru cei care nu se pricep”
    Tagurile:
    Laura Codruţa Kovesi, Liviu Dragnea, Dragoș Dumitriu
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei