22:36 18 Septembrie 2018
În direct
  • EUR19.56
  • USD16.77
  • RUB0.25
  • RON4.21
  • UAH0.60
    Dragoș Dumitriu

    Putin, proștii și ardelenii

    © Sputnik / Dragoș Dumitriu
    EDITORIALIST
    Sa primesc un link scurt
    Dragoș Dumitriu
    Alegerile prezidențiale din Rusia 2018 (52)
    1377284

    Atunci când e vorba de Rusia - este singura patrie, singura mamă, singura credință între pământ și Dumnezeu. Mai sus decât Rusia nu decât Dumnezeu, iar conducătorul adevărat trebuie să știe și să se închine acestui altar al Maicii Rusia.

    Motto: "Acele citite sau auzite
    suntem datori
    să le şi judecăm noi înşine"
    George Barițiu

    O veste zguduie Europa și mai ales euroatlantica Românie — "Putin a câștigat detașat alegerile". Extraordinar! De parcă nu se știa de mult — de peste 4 ani.

    Sigur, unii ar fi vrut să se știe altfel — că există nu știu ce opozant, de care Putin și ai săi se apără arestându-l, ostracizându-l; că există opoziție de masă, pe care regimul o supune unor presiuni teribile… în fine, ideea pe care doreau să o impună era că Putin ar fi avut șanse mari să piardă dacă nu și-ar fi învins rivalii prin mijloace dictatoriale.

    Mai mult, cu câteva săptămâni înaintea alegerilor, rușii, adică regimul, au comis-o, asasinând un fost agent secret rus refugiat în Marea Britanie. Ah, Putin ăsta!

    Nu-i acuz de cretinism pe cei ce scriu aberațiile astea, ei sunt plătiți pentru a face asemenea spectacol pseudo-ziaristic grotesc. Dar îmi pare rău când văd că prostia prinde, chiar și la unii români.

    Nu mă doare că au o părere aiurea despre Putin, ci pentru că pică în mrejele celor ce îi iau de proști… și dovedesc că au dreptate. Pe de altă parte, asta prinde în general la românii de tip capră râioasă cu coada băț, fuduli de marea lor înțelegere "occidentală" — de fapt niște bieți alienați, după minte, după vorbă, după port.

    Chestiunea susținerii uriașe pe care o obținut-o Putin și la aceste alegeri e simplă și ușor de verificat. Pe plan național, Putin a redat rușilor și celorlalte popoare ale Federației un bun care pentru ei însemnă enorm — mândria națională.

    A făcut-o prin prezența sa cu totul specială la toate întâlnirile internaționale, acolo unde conducătorul de Kremlin strălucește pe lângă nevolnicii "aleși" ai Occidentului, niște ființe destul de diforme moral și fizic.

    Vladimir Putin și Donald Trump
    © Sputnik / Михаил Климентьев

    Putin este Conducător prin fiecare gest al său — nu știu dacă asta se datorează unei regii, a unei echipe uriașe, ori poate numai talentului și pregătirii sale, dar rezultatul contează; dar, nu echipa ci el calcă pe covorul roșu, el vorbește, el zâmbește sau se încruntă, întotdeauna mimica sa relativ restrânsă fiind extrem de semnificativă și importantă pentru națiunea sa.

    Tot pe plan național, Putin a făcut ordine în țară, după o perioadă de haos; Putin conduce după un plan care asigură rușilor cele trebuincioase, material și spiritual, în ciuda unor sancțiuni grele — dar care, iată, se îneacă în propria nimicnicie.

    Putin le-a redat rușilor o parte a țării care era de drept a lor — Crimeea — iar rezultatul nu a fost doar un act de reparație istorică, dar și un gest care a unit poporul în jurul conducătorului — mai ales atunci când perfida Americă, de unde a pornit lovitura de stat de la Kiev, a trecut la nedreptele sancțiuni.

    De aceea precizez că nu am uitat de "planul individual" al rușilor, pentru că, în mare măsură, se confundă cu cel național. Să explic puțin: rușii sunt un popor mult mai liber pe planul gândirii decât multe popoare — o dovedește întreaga lor creație spirituală, inclusiv cea din timpul URSS, dar și numeroasele lor revolte, de la cele din vremurile țarilor, până la nesupunerea în fața regimurilor occidentale atunci când emigrează.

    Dar, atunci când e vorba de Rusia — este singura patrie, singura mamă, singura credință între pământ și Dumnezeu. Mai sus decât Rusia nu decât Dumnezeu, iar conducătorul adevărat trebuie să știe și să se închine acestui altar al Maicii Rusia. Asta a făcut Putin pentru fiecare rus — i-a demonstrat acea calitate prioritară și inegalabilă — de cel mai bun fiu al Maicii Rusia dintre toți conducătorii rușilor.

    Rusia metropolitană are o societate ultramodernă, cercetarea, educația sau domeniul militar sunt de prim rang mondial; în extremul orient sau în nordul arctic se trăiește ca acum un mileniu. Dar peste tot există același fior unic — Rusia demnă, mândră și iubită, al cărei apărător și garant este Putin. De aceea Rusia este cea care l-a votat pe Putin, nu numai rușii. Ceea ce unii dintre noi nu înțeleg.

    Zilele trecute am avut bucuria de a fi invitat să expun câteva idei pe teme de spiritualitate la o masă rotundă — undeva în Munții Apuseni, adică în locurile acelea speciale unde bântuie și azi duhul lui Iancu sau cugetul Regelui Daciei, Horea. Și astea nu sunt doar forme de stil…

    Organizatori și participanți au fost mai mulți oameni de afaceri, o distinsă față bisericească, funcționari din administrația locală, un cunoscut ofițer în retragere — toți fiind personalități pe plan local sau regional. Familiști, majoritatea fiind tineri dar maturi în gândire, animați de un real patriotism și de dragostea pentru istoria și eroii Apusenilor.

    Într-un moment din afara dezbaterii, a venit vorba de alegerile din Rusia și de Putin, de campania anti-Putin de la noi. Surpriza mea a fost să constat că toți erau de acord că nu există niciun motiv ca să nu fie ales Putin și că trebuie să fie respectat ca un merituos conducător — dar și că nu are de ce să fie considerat un pericol pentru România.

    Așa cum spuneam, este judecata unor oameni cu familie, cu grijă pentru propria afacere — și mai ales niște moți care judecă bine înainte să se pronunțe — și înainte de a se lua după vorbele altora. Măsurat, cântărit, apoi împărțit, ca în Biblie, nu ca în filmele proaste cu scandal și bătaie. Fiecare cu familia, casa și cu obiceiurile sale, spun moții — și este de respectat cel ce are grijă de ale sale.

    Ca un final, luni la prânz, după ce alegerile se terminaseră. ajungând în gara Teiuș și stând la o cafea până să vină trenul, întreb în glumă barmanița — știți ceva, ce s-o fi întâmplat în Rusia? Femeia, de vreo 50 de ani, se uită cu un soi de uimire la mine — "Dapăi cum… Putin!". Adică nu "a câștigat", nu "am auzit", pur și simplu, ca o normalitate.

    De fapt, asta e Putin — o normalitate. Anormalul rămâne de partea cealaltă, nu pe cea a lui Putin, nu pe cea a ardelenilor — ci doar pe cea a celor care doresc să se lase prostiți.

    Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.

    Тема:
    Alegerile prezidențiale din Rusia 2018 (52)

    Tematic

    Alegerile din Rusia, prin ochii unui observator român
    Experţii pot determina originea agentului neurotoxic, să arate că Rusia nu are legătură
    Rezultalte din Rusia: 80% din buletine numărate
    Tagurile:
    Reacții, Alegeri, Rezultate, Dragoș Dumitriu, Vladimir Putin, Romania, Rusia
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei