05:27 21 Aprilie 2019
În direct
  • EUR20.15
  • USD17.91
  • RUB0.28
  • RON4.23
  • UAH0.67
    Maia Sandu şi Andrei Năstase

    Blocul ”ACUM” se destramă: Motivele ruperii coaliției dintre Sandu și Năstase

    © Sputnik / Miroslav Rotari
    EDITORIALIST
    Sa primesc un link scurt
    32310

    Primii care vor face un anunț surpriză în noul Parlament vor fi Maia Sandu și Andrei Năstase. Anunțul acestora va dezamăgi mulți alegători care i-au susținut și datorită cărora au devenit pentru prima dată deputați.

    S-au scurs trei săptămâni de la alegerile parlamentare din Republica Moldova, în cadrul cărora cetățenii cu drept de vot i-au ales, în premieră, pe cei 101 deputați în baza unui sistem mixt: în circumscripție națională și în circumscripții uninominale. În circumscripția națională au fost aleși pe listele de partid 50 de deputați, iar în circumscripțiile uninominale – 51 de deputați în baza votului majoritar.

    După alegerile parlamentare din 24 februarie, cele 101 de locuri din Parlamentul de legislatura a X-a vor fi împărțite în felul următor: deputații PSRM vor ocupa 35 de fotolii, democrații au 30 de mandate, deputații din partea Blocului Electoral ”ACUM” – 26, cei din Partidul ”Șor” – 7 mandate și 3 deputați independenți.

    Potrivit Constituției Republicii Moldova, Parlamentul trebuie să se întrunească în prima ședință în cel mult 30 de zile de la alegeri. Decizia cu privire la data convocării primei ședințe a Legislativului o ia președintele țării. Igor Dodon deja a anunțat că va convoca prima ședință a Legislativului ales pe data de 24 februarie săptămâna aceasta. Cel mai probabil, această ședință va avea loc în a doua jumătate a săptămânii, în ziua de joi sau vineri.

    După ce va fi convocată prima ședință a Parlamentului, urmează să fie constituite și noile fracțiuni parlamentare. Potrivit Regulamentului Parlamentului, fracțiunile parlamentare sunt alcătuite din cel puțin cinci deputați, se constituie în termen de 10 zile după constituirea legală a Parlamentului și funcționează în baza unui regulament propriu.

    Maia Sandu și Andrei Năstase și-au unit forțele înainte de alegeri>>>

    În baza rezultatelor obținute la alegerile din 24 februarie, s-ar părea că în Parlament vor fi formate patru fracțiuni parlamentare: ale PSRM, PDM, Blocului Electoral ”ACUM”, Partidului ”ȘOR” dar și grupul deputaților neafiliați.  

    Potrivit ultimelor declarații făcute de exponenții Blocului Electoral ”ACUM”, odată ajuns în Parlament, acesta se va destrăma. Blocul este format din membri ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), condus de Maia Sandu, ai Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA), al cărui lider este Andrei Năstase, câțiva membri ai PLDM și PL, reprezentanți ai societății civile. Astfel că acest bloc, care are acum 26 de deputați, riscă să se descompună în cel puțin trei fracțiuni: PAS; PPDA și a deputaților membri PLDM, PL și cei care vin din societatea civilă.

    S-au unit pentru a intra în Parlament

    Conform modificărilor operate la Codul Electoral al Republicii Moldova, a fost stabilit un singur prag de accedere în Parlament pentru blocuri, indiferent dacă este format din două sau mai multe partide. Astfel, pragul minim de reprezentare îl constituie următoarele proporții din voturile valabil exprimate în ansamblu pe ţară: pentru un partid, o organizație social-politică – 6 la sută;  pentru un bloc electoral – 8 la sută.

    Până la aceste modificări, blocurile electorale formate din două partide puteau accede în Parlament cu un prag minim de 8 la sută, iar cele formate din trei și mai multe partide trebuiau să obțină cel puțin 11 la sută din voturile valabil exprimate.

    Editorial de Nicu Goncear

    La aceste alegeri, Maia Sandu și Andrei Năstase au decis să se unească într-un bloc pentru a fi siguri că trec pragul de 8 la sută și intră în Parlament. În acest bloc, în afară de membrii PAS și PPDA, au acces și unii liberali și PLDM-iști.

    Se pare că unul dintre  exponenții ”vulnerabili” ai Blocului ”ACUM” risca să nu atingă pragul minim de șase procente pentru un singur partid. În caz contrar, aceste formațiuni aveau să candideze pe liste separate și să obțină propriile rezultate la alegerile din 24 februarie.

    Motivele care stau la baza ”divorțului” dintre Sandu și Năstase

    Odată ajunși în Parlament, Maia Sandu și Andrei Năstase ”se vor despărți” și vor forma fracțiuni separate, pe care, cel mai probabil, tot ei le vor conduce. Motivele care stau la baza acestei decizii sunt câteva.

    În primul rând este vorba despre promovarea fiecărui partid și lider. Este normal ca fiecare formațiune să se consolideze pe arena politică din țară cu propriile propuneri, viziuni, legi, acțiuni, etc. Ori, dacă Sandu și Năstase rămân uniți în Parlament va începe lupta tacită pe subiectul ”cui îi aparține meritul”.

    În al doilea rând este vorba despre imaginea proprie. Nu trebuie să uităm nici de faptul că în acest an mai avem un mare scrutin național și anume alegerile locale generale. Miza cea mare va fi din nou funcția de primar al municipiului Chișinău, pentru care au candidat și Maia Sandu și Andrei Năstase. Totodată, peste un an, în 2020, cetățenii cu drept de vot din Moldova vor trebui să-și aleagă, pentru un mandat de patru ani, viitorul președinte al țării, iar Parlamentul va deveni o platformă bună pentru cei care vor dori să se afirme pentru cea mai înaltă funcție în stat.

    În al treilea rând este vorba despre motivele pecuniare. Este bine cunoscut că liderii de fracțiuni în Parlament au mai multe privilegii decât un deputat simplu: mașină cu șofer la scară, salariu mai mare, deplasări peste hotare, primii pe listă la întrevederile cu oficialitățile străine care ne vizitează țara, etc. Președinții fracțiunilor sunt membri și ai Biroului Permanent al Parlamentului, care stabilește ordinea de zi a ședințelor, supune spre aprobare Parlamentului componenţa numerică şi nominală a delegaţiilor parlamentare permanente la organizaţiile internaţionale, etc.

    În al patrulea rând: Maia Sandu și Andrei Năstase au ”protectori” diferiți, cu interese care diferă radical. Dar despre aceasta vom vorbi într-un alt articol.

    Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției Sputnik Moldova.

    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei