13:23 19 Iulie 2019
În direct
  • EUR19.75
  • USD17.62
  • RUB0.28
  • RON4.17
  • UAH0.68
    Ionuț Țene

    Cheile Bicazului, poarta istorică a Țării Moldovei. Judecătorii nu cunosc trecutul!

    © Photo : Ionuț Țene
    EDITORIALIST
    Sa primesc un link scurt
    Ionuț Țene
    65052

    E absurd cum o sentinţă judecătorească mută Cheile Bicazului din judeţul Neamţ la judeţul Harghita. Paradoxal asistăm la un război teritorial fratricid intern, cu complicitatea unor judecători care nu cunosc istoria României şi a unor ofiţeri de servicii care nu-şi fac datoria?

    Cheile Bicazaului de la Bogdan I „Infidelul” din 1364 au fost porţile de intrare în voievodatul Moldovei. A le muta astăzi la județul Harghita, pe lângă faptul că încalcă legea împărţirii administrative pe judeţe din 1968 este şi o distorsionare flagrantă a istoriei noastre.

    Judecătorii Tribunalului Prahova a decis să mute granița dintre județele Harghita și Neamț fără să cunoască trecutul Moldovei, iar în acest fel Cheile Bicazului trec în administrarea judeţului Harghita. Cheile Bicazului sunt motiv de dispută în instanţă între judeţele Neamţ şi Harghita încă din 2013. Zilele trecute, însă, magistraţii Tribunalului Prahova au stabilit linia de hotar dintre judeţul Neamţ şi Harghita, astfel că zona Cheile Bicazului aparţine acum oraşului Gheorghieni şi nu comunei Bicaz Chei. „Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de Consiliul Judeţean Harghita. Stabileşte linia de hotar dintre teritoriul administrativ al oraşului Gheorgheni şi teritoriul administrativ al comunei Bicaz – Chei, astfel: DN 12 Gheorgheni (DN 1)-Lacul Roşu-limita Jud. Neamţ o +ooo 32 +32,ooo Km., conform Hotărârii nr. 540/2000 din 22/06/2000 publicat în Monitorul Oficial, Partea I NR. 338 din 20.07.2000″, se arată în decizia magistraţilor, citată de Mediafax. Sentinţa nu este însă definitivă şi poate fi atacată.

    Primarul oraşului Gheorgheni spune că şi-a dat seama în 2009 că limitele dintre cele două judeţe au fost modificate. Cheile Bicazului sunt amintite de lucrarea „Descriptio Moldaviae”, în 1714, scrisă de către cărturarul european şi umanist Dimitrie Cantemir ca fiind poarta de intrare în Moldova. Mai mult, cronicile moldoveneşti vechi, în special cronica lui Macarie şi letopiseţul Ţării Moldovei din secolul XVI şi XVII vorbesc de întâmplări la frontiera Cheile Bicazului ca locuri ale Ţării Moldovei. Prin aceste chei celebre a fugit domnul Petru Rareş de boierii trădători în urma invaziei lui Suleiman Magnificul de la 1538.

    După retragerea de la Hotin, la 15 septembrie 1538, Rareş a fost ajuns şi atacat de oamenii noului domn Ștefan al V-lea Lăcustă, pierzând o parte din tezaur şi chiar pe unul din fiii săi. Scăpat din luptă, s-a îndreptat spre Piatra lui Crăciun (Piatra Neamţ), iar la 17 septembrie 1538 a poposit la mănăstirea Bistriţa, făcând un legământ pentru întoarcerea în domnie. A doua zi, ajuns de urmăritori, fugi pe ascuns din mănăstire spre apus, licenţiindu-şi însoţitorii, şi ajungând la mănăstirea Bisericani (18 septembrie), unde repetă legământul. Aici a fost sfătuit să aleagă o cale de trecere spre Transilvania puţin folosită pe atunci.

    Cine are interesul?

    Astfel, Petru Rareş a evitat „Drumul de Sus”, al Bistriţei sau Sucevei, care urma prin pasul Rodna, trecătoarea folosită de el, pe care am identificat-o în 1978, fiind Cheile Bicazului. A urmat un drum dificil, trecerea hotarului moldo-transilvan prin munţii Hăşmaşului şi Harghita, şi, în cele din urmă, după şase zile de drum întâlnirea cu nişte pescari ardeleni, poate şi cu un ostaş secui, trimis în întâmpinarea lor de voievodul Ştefan Mailat, care l-au condus la casa unui nobil secui, ce l-a ajutat să plece mai departe, de-acum în trăsură şi cu escortă de oşteni. În cele din urmă, trecând prin Odorhei, la 26 septembrie 1538. Abia la sfârşitul secolului XVIII, ca şi în cazul Bucovinei, Poarta Otomană a fost de acord cu o modificare a frontierei care a făcut ca frumoasele Chei ale Bicauzului să fie luate prin furt de către imperiul austriac.

    În anul 1790, în urma unei convenţii între Imperiul Habsburgic şi Imperiul Otoman are loc o rectificare de graniţă prin care se iau Moldovei 30.000 de iugăre (teritoriul actual al comunelor Dămuc, Bicaz-Chei şi Bicazu Ardelean). Trei ani mai târziu, teritoriul este dat în folosinţă Regimentului I Pedestru de Grăniceri Secui pentru asigurarea cheltuielilor de întreţinere, prin prescriptul Împăratului Josef al II-lea. În anul 1848, teritoriul trece în proprietatea Imperiului Austro-Ungar după ce secuii nu au sprijinit armata imperială. Din anul 1860 este prima atestare documentară a localităţii Dămuc (Domuk), iar în 1918, la Unirea cu România, comuna Bicaz devine comuna Bicazu Ardelean care rămâne la judeţul Ciuc.

    În perioada interbelică (1932), comuna Bicaz-Chei (care cuprindea şi teritoriul comunei Dămuc) s-a desprins din Comuna Bicazu Ardelean, iar în 1939, Dămuc se desprinde din Bicaz-Chei. Trupele hortiste au ocupat teritoriul între 1940 şi 1944, iar din 1951 şi până în prezent, comuna Dămuc aparţine administrativ de judeţul Neamţ.

    Prin Legea nr. 3/1968 Cheile Bicazului au revenit acasă la judeţul Neamţ din Moldova. Cine are interesul să schimbe frontierele stabilite prin legi de către judecători care nu apără legea administrativă şi nu cunosc istoria României? Pe bună dreptate românii au ieşit în stradă împotriva acestui abuz ce creează frontiere interne fratricide. Poate nu întâmplător miile de moldoveni de la mitingul din Piatra Neamț au cântat cu privirea încordată cântând: ”Treceți batalioane române Carpații!”

    Ionuț Țene este istoric, publicist și scriitor român.

    Sursa: NapocaNews.ro



    Știrile Zilei