02:27 20 Septembrie 2019
În direct
  • EUR19.52
  • USD17.64
  • RUB0.28
  • RON4.12
  • UAH0.72
    Mihai Antonescu

    A plecat către-o lume mai potrivită un mare ziarist, un uriaș talent!

    © Photo : Arhiva personală a lui Mihai Antonescu
    EDITORIALIST
    Sa primesc un link scurt
    98571

    Viața lui Mihai Antonescu a fost un roman ciudat, contrastant și plin de paradoxuri - ca și cum ai introduce un generos și nefericit demon dostoievskian în scrierile lui Ilf și Petrov.

    BUCUREȘTI, 31 aug, Sputnik. Cu certitudine, nu i-ar fi plăcut să-l laud. Se simțea bine când era atacat, pentru că, nu știu de ce, avea o dorință de contrar și de contrarietate. Era lucid și nervos. Era generos și avea dorința de fi văzut ca un fel de… asasin. Era un om care se dăruia cu totul unei prietenii, dar brusc simțea nevoia unui capăt – care însemna o trecere la regimul armelor; prietenia devenea război, brusc! Mihai Antonescu era…

    Aici mă opresc. ”Mihai Antonescu era…”.

    Nici acum nu-mi vine să cred că scriu propoziția sta pe care, din nefericirea firescului vieții și vârstei, am scris-o de prea multe ori. La Mihai nu a fost însă vârsta, nici firescul vieții. A fost un destin într-o lume ciudată, în care un om genial și selectiv se regăsea tot mai greu.

    Nu știu dacă pot spune că a fost cel mai bun prieten al meu – dar a fost singurul cu care am avut o comuniune de gânduri și idei, care ne-a făcut să creăm ziare, campanii de presă, să trăim clipe intelectuale unice care ne-au făcut să trecem peste dezamăgirile provocate, periodic, unul altuia. Din martie 1990, până azi, final de august 2019.

    Am fost aceeași generație, am trăit cu speranța tinerilor dezghețați ai anilor 90, prea buni pentru a înțelege că noua viață nu ne dorea prea inteligenți, prea ieșiți din comun, ci precum cei ce îi vom vedea trecând pe lângă noi în viteza ”succesului”: șmecheri inculți, limitați intelectual, cu obiective pe măsură – pe care mai târziu aveam să-i regăsim ca ”oameni care au știut ce-au vrut de la viață”.

    Mihai, genial la propriu și posedând o cultură vastă, nu a știut… Cea mai bună a Americii carte nu a niciodată fost tipărită, spune un personaj care îmi aducea tot timpul aminte de Mihai, acel Raymond Reddington, din serialul ”The Blacklist”. Așa și cu Mihai Antonescu – are mii de articole – multe, repet, geniale sau cel puțin excepționale – dar nu le-a publicat într-un volum.

    Nu a urmat cursurile unei facultăți, i se părea o ipocrizie. Nu avea nevoie, cultura lui extraordinară, în multe, multe domenii, făcea inutile diplomele. A făcut emisiuni memorabile la Dan Diaconescu, despre bănci, circuite financiare punând în dificultate experți, provocând reacții de massă. ”Dumneavoastră trebuia să fiți guvernatorul Băncii Naționale”, îi strigau cei din partidul lui Diaconescu. Editorialele și analizele sale din „Bursa” au avut impact pe piața de capital… iar el era un autodidact, fără ”patalama”. Azi noapte a murit pe la 2… Cred că pe la 6 dimineața l-am visat, cum zâmbea și-mi spunea ”Cel puțin am reușit să termin ASE-ul”.  Nu știu ce-o însemna, dar era învăluit într-o lumină aurie, părea fericit…

    Nu mi s-a mai întâmplat așa ceva. Cum la fel, când am demarat un mare și temerar proiect de presă, ”Atac la persoană”, trecuseră vreo 6 ani de când nu mai știam nimic de Mihai – și mă gândeam ”uite, unul ca Antonescu mi-ar trebui acum”. Nu am spus nimănui asta, dar a doua zi a apărut la redacția din Palatul Universul.

    Aveam să demarăm una dintre cele mai dure publicații – de fapt un trust de presă cu extensii locale în toată țara, la care au lucrat multe vedete actuale ale presei, ba chiar și unii recenți miniștri. Vremuri fabuloase, cu Sorin Vântu, alt tip genial și plin de contrarii, asociat cu Mitică Dragomir, a războaielor cu Sorin Roșca Stănescu, meciuri și prietenii cu Ion Cristoiu, Max Bănuș, dar mai ales cu Vadim Tudor.

    Mihai fondase Cațavencu, alături de Liviu Mihaiu, Denis Dinulescu, Petru Berteanu, Doru Bușcu, Morar și ceilalți – fusese redactor șef adjunct la prima formulă. Colaborase cu mine la prima mea revistă, ”Strada”, apoi colabora în paralel la cei doi inamici din presă – Cristoiu (EvZ) și Vadim Tudor, cu escală pe la noua ”Ziua” a lui Roșca Stănescu. 

    Câte nebunii! Plus acea absurdă condamnare pentru antisemitism, poate cea mai stupidă decizie a unei instanțe – dar care i-a creat lui Mihai o aureolă în fața statelor arabe. Mihai a devenit un călător în Orient – a și realizat la TVR o emisiune cu acest nume - a fost invitat la ziua lui Saddam Hussein la Tikrit, a legat prietenii până la nivelul apropiaților familiei Al Assad. Nu a fost însă un susținător al islamismului, iar apropierea lui de statele laice din Orient a fost mai curând dintr-un spirit de frondă față de dominația mondială americană și din reflexul lui de a sări în ajutorul celui pe care îl credea nedreptățit.

    Da, asta am uitat să spun la început: chiar dacă nedreptățitul – sau cel slab și căzut - făcea parte dintr-o tabără nu tocmai prietenă, sărea pentru el.

    Îi plăcea luxul – dar cel bazat pe rafinament, pe calitate adevărată, nu pe criteriul cu care sunt păcăliți idioții - prețul ridicat. Așa a judecat și femeile – frumoase și inteligente, provocatoare nu prin plastic și dantele. Așa a judecat și prietenii – ”cu care să aibă ce vorbi”.

    Nu, gata, mă opresc, pentru că aș putea scrie enorm… poate chiar un roman. Da, viața lui Mihai Antonescu a fost un roman ciudat, contrastant și plin de paradoxuri - ca și cum ai introduce un generos și nefericit demon dostoievskian în scrierile lui Ilf și Petrov.

    E posibil ca, lunile viitoare, un grup de prieteni ai lui Mihai să publicăm cele două cărți lăsate în manuscris. Una este un fel de istorie a presei anilor 90, cealaltă un fel de documentar al unei afaceri de care s-a ocupat în ultimii ani – cea a lui Omar Hayssam și a ”răpirii jurnaliștilor” în Irak.

    Termin brusc, nu-mi dau seama când și cum s-a terminat. Voi reveni, fiindcă..,

    Fiindcă Mihai Antonescu a fost un mare ziarist, un uriaș talent – și pentru mine un prieten pe care nu pot să-l prețuiesc nici acum cum se cuvine. La fel ca un moment unic din viață, pe care nu știi dacă l-ai câștigat sau l-ai pierdut.

    La revedere, Mihai Antonescu!  

    Tagurile:
    Mihai Antonescu


    Știrile Zilei