02:33 20 Septembrie 2019
În direct
  • EUR19.52
  • USD17.64
  • RUB0.28
  • RON4.12
  • UAH0.72
    școală, clasă, profesor, elevi

    Titularizare 2019: scheleții din dulap ai unui sistem tot mai putred

    © Sputnik / Руслан Кривобок
    EDITORIALIST
    Sa primesc un link scurt
    1097 0 0

    Din dorința de a alege răul cel mai mic, dascălii care nu au reușit să obțină măcar cinci la titularizare 2019 au șansa, totuși, să ajungă la catedră.

    Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta… Nu, asta e din altă piesă. De fapt, Caragiale e mai actual ca niciodată, iar dl Goe reflectă chiar o stare de fapt din România anului 2019. Este vorba despre examenul de titularizare din acest an, care a fost nu doar foarte contestat, ci și schimbat.

    Să le luăm pe rând: mai întâi, fostul ministru Ecaterina Andronescu a anunțat că dascălii care iau mai puțin de cinci la titularizare 2019 nu au dreptul să predea în anul școlar 2019-2020. Problema a rămas suspendată, mai ales că nu exista nici o bază legală pentru punerea în aplicare a ideii.

    Timpul a trecut, a venit, a venit toamna, acoperă-mi posturile cu cineva și așa s-a ajuns în situația în care Ministerul Educației Naționale a dat un ordin prin care

    ”Conform adresei MEN nr. 36740/27.08.2019, cadrele didactice calificate, care au participat la concursul național de titularizare, sesiunea iulie 2019 și care au obținut note sub 5 se pot înscrie la concursul județean și la disciplina la care au obținut notă sub 5”, se arată în documentul menționat

    Și acum să ne întoarcem la domnul Goe. Care să fie legătura între celebrul personaj al lui Caragiale și titularizarea 2019 ?

    Ei bine, există. Este vorba despre faptul că, așa cum mam' mare, mamițica și tanti Mița au decis să îl ducă pe tânărul Goe de 10 Mai la București, ca să nu mai rămână repetent încă un an, tot așa Ministerul Educației Naționale dă o șansă celor care, in varii motive, nu au reușit să obțină cinci la titularizare și le dă ocazia să vină la catedră de luni încolo.

    Desigur, problema e complexă și se alege răul cel mai mic, adică un calificat cu notă sub cinci în favoarea unui necalificat. Adică, tot e bun calificatul, măcar are habar de sistem, nu ca ăla, vine din neant și e pus la catedră.

    Adevărul e că, în ambele variante, ies din dulap scheleții sistemului de învățământ, tot mai putred…



    Știrile Zilei