20:49 15 Octombrie 2019
În direct
  • EUR19.38
  • USD17.56
  • RUB0.27
  • RON4.07
  • UAH0.71
    Recep Tayyip Erdoğan

    Erdogan, mutare în forță – provocare pentru SUA… dar și pentru România!

    © Facebook / Facebook\Recep Tayyip Erdoğan
    EDITORIALIST
    Sa primesc un link scurt
    1151241

    Situarea strict în zona americană riscă să aducă acum doar probleme; spre deosebire de vecinii săi, România e ținută în continuare pe poziții defensive față de Rusia și e împinsă și într-o direcție neprietenoasă cu Germania și Turcia.

    BUCUREȘTI, 6 oct - Sputnik. În plin scandal între SUA și Germania, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a transmis un mesaj care poate fi o nouă palmă dată SUA.

    Astfel, dacă puternicul lider regional a dat o lecție de suveranitate imperialismului militarist american cumpărând un performant sistem de apărare antiaeriană din Rusia, acum el face o mutare puternică în direcția Germaniei – și exact în direcția atacată de SUA!

    ”Sultanul” a ordonat celor din gruparea sa politică, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), să utilizeze automobile model Volkswagen Passat – asta după ce marea firmă germană a decis să construiască în Turcia noua sa uzină din Europa de Est.

    Bloomberg citează surse din interiorul AKP, care afirmă că, recent, pe 1 octombrie, Erdogan ar fi cerut oficialilor partidului (aflat la putere în Turcia) să preia Volkswagen Passat după ”expirarea actualelor contracte pentru închirierea de automobile”.

    Portalul american explică și fenomenul; chiar dacă ”ordinul” lui Erdogan se referă la un număr mic de mașini – cele utilizate de liderii de la nivel central ai AKP – indirect asta înseamnă un model și chiar o invitație pentru alte câteva mii de oficiali ai Partidului puternicului președinte.

    Ca să înțelegem dimensiunea ”exemplului”, confirm unor cifre oficiale, instituţiile publice din Turcia au utilizat în 2018 peste 110.000 de vehicule!

    Noua uzină va fi construită în apropiere de Izmir (vestul Turciei), va fi o investiție inițială de 1,3 miliarde euro şi va produce peste 300.000 de unităţi pe an, printre care modelele VW Passat şi Skoda Superb, care vor fi exportate spre Europa de Est. Lucrările de construcţie ar putea demara în 2020, iar primele autovehicule vor ieși pe poartă în 2022.

    Vizita de lucru a președintelui Rusiei, Vladimir Putin, în Turcia
    © Sputnik / Алексей Никольский

    Reamintim că Volkswagen a fost principala țintă a atacului american asupra Germaniei, în special în privința automobilelor cu motorizare Diesel.

    Dar investiția germană, în contextul actual, mai are o semnificație majoră: dezvoltarea relațiilor turco – germane, închide o nouă construcție de mare forță a Europei, gata să facă față oricăror provocări!

    Și anume zona hanseatică – Germania și Olanda – și zona puterilor estului, Rusia și Turcia. Adică, altfel tradus, o combinație care are putere economică – industrială, financiară și comercială, militară și de resurse, de transport și de poziționare strategică.

    Pentru România este o provocare majoră, pentru că situarea strict în zona americană riscă să aducă acum doar probleme; spre deosebire de vecinii săi, România este ținută în continuare pe poziții defensive față de Rusia, dar e împinsă și într-o direcție neprietenoasă cu Germania și Turcia, mai ales pe canale NATO. În privința Olandei, proasta relaționare este ”opera” regimului Băsescu – și este unul dintre obstacolele pe care nu reușim să-l depășim sau să-l înlăturăm din cale – poate și pentru că nu apelăm la ”canalele” care trebuie.

    Revenind la relația noastră cu Turcia, neglijată grav – să nu uităm că până și George Friedman, fondatorul Stratfor, declara în vizita din iunie de la București, că Ankara va fi un factor determinant în perioada următoare, cel puțin la nivel regional.

    Recep Tayyip Erdogan
    © REUTERS / LUCAS JACKSON

    Din păcate, tot din SUA vin influențe politice care duc la declarații nefericite ale unor lideri români care îl numesc pe Erdogan ”dictator și îl dau „exemplu negativ pentru democrație”.

    Tot în contextul poziționării internaționale, să nu uităm că, recent, SUA ne-au mulțumit pentru facilitățile (gratuitățile!) din domeniul resurselor… dându-ne o palmă! Adică polonezilor le-au dat dreptul la viză – chiar dacă e vorba de umilitorul Visa Waiver – pe când românilor… nimic!

    Cam la asta se reduce relația cu SUA – noi le dăm bani și resurse, ei ne dau palme! Și ne pun în pericol construind baze militare… care ne pun rău cu mai mulți vecini decât am fost vreodată în istorie!

    În concluzie – mutarea lui Erdogan e o provocare pentru SUA, dar și un mesaj pe care România ar trebui să-l priceapă ca atare! Lumea veche, serioasă, se reașază, nu mai are chef de golănii gen cele ale familiei Biden - sau de nebuniile care au dat foc Orientului și au umplut Occidentul de imigranți, violență și alte probleme.

    Tagurile:
    Turcia, România, SUA, Recep Tayyip Erdoğan


    Știrile Zilei