21:29 11 Noiembrie 2019
În direct
  • EUR19.21
  • USD17.42
  • RUB0.27
  • RON4.03
  • UAH0.71
    Monica Cristina Anisie

    Mandatul Monicăi Anisie la Educație, misiune aproape imposibilă?

    © Photo: Facebook / Monica Cristina Anisie
    EDITORIALIST
    Sa primesc un link scurt
    93610

    Noul ministru va trebui să facă față unei structuri stufoase, greoaie și în care termenul de ”colaborare” instituțională, în adevăratul sens al cuvântului, poate fi considerat doar un ideal. Greu de atins? Vom vedea…

    În sfârșit, Ministerul Educației Naționale are șef. După lupte seculare – de fapt, după o perioadă de inerție care a durat zeci de zile, la cârma MEN a venit profesorul de limba română Monica Anisie, după ce cabinetul Orban a obținut votul Parlamentului României pentru a ajunge la Palatul Victoria.

    Încă de la audierile din cadrul comisiei de specialitate, Anisie a exprimat clar câteva măsuri pe care dorește să le implementeze de urgență.

    Vorbim despre anularea măsurii care îi trimite obligatoriu pe elevii care iau sub media 5 la Evaluarea Națională la școala profesională, reducerea conținuturilor programei școlare, debirocratizarea, decontarea integrală a transportului, precum și extinderea programului de after-school.

    Desigur, vorbim despre o serie de măsuri de bun simț, însă realitatea din Ministerul Educației este dură. Nu o spun eu, ci mă bazez pe afirmațiile fostului consilier al Ecaterinei Andronescu, care acuza că în interiorul instituției este o atmosferă ”cvasi-tribală”.

    ”Sunt mulți oameni competenți în minister care chiar vor și își fac treaba, doar că lipsește cu desăvârșire spiritul colaborativ, nu se face nimic ”împreună”, ci pe direcții, pe cabinete, pe structuri. În realitatea de zi cu zi, comunicarea în structura ministerului este aproape exclusiv pe verticală, înspre și dinspre ministru sau secretarii de stat”, a subliniat Radu Szekely

    Misiunea Monicăi Anisie se complică, deși, cu siguranță, cunoaște bine realitățile din instituție.

    Poate că nu ar fi o idee tocmai rea aceea de a regândi organigrama din MEN. Asta nu înseamnă neapărat o reducere a numărului de angajați – deși, după cât se aude, unii nu prea au ce face pe acolo, ci o eficientizare a activității.

    Ei… și când vine vorba de pus osul la treabă, să te ții! Numai niște bugetari bine înțepeniți în scaunele lor călduțe știu cum să facă un șef să își blesteme zilele că vine cu idei gen ”să muncim” și ”să colaborăm”. Câte concedii de odihnă și medicale s-ar putea lua de acum încolo dacă Monica Anisie îi va pune la treabă! Câte scuze și văicăreli și câte acuze la adresa grelei moșteniri Andronescu nu vor fi…

    Pornind numai de la aceste aspecte – extrem de sumare, e drept, mandatul Monicăi Anisie la MEN se poate dovedi o misiune imposibilă. Desigur, dacă Anisie va fi o adevărată mână de fier în mănușă de catifea, ar putea să facă puțină ordine în Educație…

    Tagurile:
    Educație, Monica Anisie


    Știrile Zilei