06:21 23 Ianuarie 2020
În direct
  • EUR19.57
  • USD17.66
  • RUB0.28
  • RON4.10
  • UAH0.72
    EDITORIALIST
    Sa primesc un link scurt
    661100

    Existența unei structuri administrative subterane în SUA care se dovedește a fi mai puternică decât orice președinte american aduce o cu totul altă perspectivă în analiza dinamicilor relațiilor internaționale.

    Constatăm că această structură, a cărei existență a ajuns evidentă, nu acționează în interesul națiunii americane, ci în numele unor interese ce depășesc cu mult sfera unor interese naționaliste. Ne vedem în fața constatării că relațiile internaționale au trecut din faza de bipolaritate, în care se confruntau două super-puteri, la o tendință de unipolaritate, dar în care interesele, aspirațiile de hegemonie nu mai sunt asociate cu un stat, ci cu o structură ce are deja un caracter supra-național, configurat sub forma unui Sistem globalist. Este, așadar, necesar să realizăm cu claritate că nu națiunea americană dorește hegemonia mondială, ci un Sistem care controlează America și care se folosește de administrațiile americane pentru a-și urma agenda.

    O rețea de organizații cu caracter supra-național, dar centrate în mare măsură în America, există de multă vreme și acționează în secret pentru a domina statele și pentru a-și impune o agendă globală.

    În timpul Războiului Rece, în NATO au activat structuri paramilitare gen Gladio, care manevrau în secret orientările sociale din țările supravegheate și care aveau înfipte rădăcini adânci în majoritatea guvernelor vestice. Deși până și Parlamentul European a emis rezoluții ce recunosc existența respectivelor structuri, acestea au fost foarte vag analizate, iar preocuparea pentru activitatea lor ulterioară, deosebit de periculoasă, a fost totuși complet eludată din sfera preocupărilor oficiale.

    Am mai constatat, de asemenea, că rețeaua de instituții globale cum ar fi Banca Mondială, FMI sau Banca Reglementelor Internaționale avantajează o elită politico-financiară, și nicidecum un popor anume, fie el și cel american. În cazul unei crize severe, Sistemul se salvează pe sine însuși, în detrimentul masiv al cetățenilor și națiunilor. Poporul american este înșelat de zeci de ani prin manevrele financiare ale FED, ce au condus administrațiile SUA la o stare de înrobire față de structuri financiare internaționaliste din care FED este doar o verigă.

    La fel, și sistemul petrodolar îndatorează în mod implicit națiunile, iar cei care au dorit să iasă din sistem, au fost supuși la intense presiuni, mergând până la a fi atacați militar. La fel au pățit și cei care au dorit să-și naționalizeze resursele sau băncile centrale. Este destul de ușor de sesizat că toate aceste demersuri de constrângere, răspândite în lumea largă, implică o rețea mult prea vastă și eficientă pentru a o atribui doar puterii americane.

    Am constatat aceeași colaborare supra-statală deosebit de coerentă în exportul de așa-zisă democrație. Acesta s-a dovedit a fi un mijloc de a infiltra statele cu agenți care să opereze în final schimbări de regim. Iar infrastructura respectivă, ce implementează antrenamente sistematice și finanțări pentru grupările de opoziție, cuprinde nu doar departamentele de stat americane, ci și vaste organizații europene ce au legătură cu Uniunea Europeană, trusturi ca Open Society și structuri operative precum OTPOR, CANVAS şi alte zeci de consilii, comitete, fundaţii, think-tankuri, plus sute de alte organizaţii mai mult sau mai puțin discrete.

    Ovidiu Hurduzeu
    www.facebook.com/ovidiu.hurduzeu

    Toate acestea funcționează coerent, prin colaborare strânsă cu cele mai importante autorități locale și cu corporațiile media, ceea ce vădește din nou un sistem supra-național, coordonat și eficient. Reamintesc și faptul că există o bogată documentație ce dovedește că așa-zisele revoluții din Europa de Est, Revoluțiile colorate sau Primăverile Arabe sunt în majoritatea lor rodul acestui sistem de „export al democrației”, care vizează de fapt infiltrarea și controlul tuturor statelor sub masca altruismului.

    Cele mai importante organizații teroriste au fost înființate, antrenate și finanțate tocmai de puterile occidentale ca un fel de armate de mercenari. Activitatea îndelungată a ISIS, de exemplu, nu poate fi explicată în afara unei colaborări internaționale a puterilor vestice, care au susținut această grupare ca pe un pretext pentru intervențiile militare ale NATO sau ca pe un mijloc de a ataca diferite obiective (mai ales din Siria) prin intermediari. Am arătat în acest sens că sute de lideri ISIS au fost salvați (din calea coaliției ruso-siriene ce elibera Siria) de către servicii speciale americane, israeliene, franceze și britanice.

    Editorial de Calistrat M. Atudorei, doctorand în filosofie, autorul cărții ”Planurile Americii pentru hegemonia mondială”, președintele Asociației ”Forumul Țărilor Nealiniate” din România

    Opinia autorului ar putea să nu coincidă neapărat cu cea a redacției Sputnik.

    Tagurile:
    America, SUA, capitaliști globali


    Știrile Zilei