02:51 13 Mai 2021
În direct
  • EUR21.53
  • USD17.76
  • RUB0.24
  • RON4.37
  • UAH0.64
    EDITORIALIST
    Sa primesc un link scurt
    25004

    Statele Baltice continuă ofensiva împotriva jurnalismului de limba rusă – și o fac cu creativitate și implicare.

    Ziua de ieri a adus concomitent două știri. În Estonia, sub scuzarea de activitate antistatală, a fost arestat Serghei Seredenko – activist pentru drepturile omului, publicist, autor al agenției informaționale Baltnews. Iar Procuratura Generală a Letoniei a refuzat să închidă cazul penal împotriva jurnalistei Ala Berezovskaia, care colaborează cu portalurile Baltnews și Sputnik Latvia (ambele fac parte din grupul media AIP "Rossia Segodnia"). Ea este acuzată de încălcarea regimului de sancțiuni al Uniunii Europene.

    În ce mod Seredenko, care lucra măturător la un gimnaziu (deoarece, din cauza activității sale sociale, pur și simplu nu se putea angaja conform specialității) și care scria materiale de opinie, a acționat "la comanda unui stat străin în scopul comiterii unei crime împotriva Estoniei", nu este clar. Detaliile cu privire la poziția învinuirii în dosar nu sunt cunoscute.

    În schimb, procuratura letonă a precizat în ce vede esența crimelor comise de Berezovskaia și de colegii acesteia. Este vorba de sancțiunile personale, impuse de UE împotriva directorului general al AIP "Rossia Segodnia", Dmitrii Kiseliov. Acest gen de sancțiuni, după cum se știe, presupun interzicerea intrării figurantului listei negre în țara respectivă și înghețarea activelor sale acolo (dacă există, bineînțeles).

    Chiar în denumirea restricțiilor este subliniat caracterul personal al acestora. Regulamentul UE privind sancțiunile prevede "interzicerea furnizării directe și indirecte a fondurilor sau a resurselor comerciale persoanelor sancționate".

    De menționat însă că AIP "Rossia Segodnia" nu este o întreprindere privată, ci una de stat, iar Dmitri Kiseliov nu este proprietarul acesteia, ci un lucrător angajat. Nici grupul media în întregime, nici departamentele acestuia în parte, nu figurează în niciun mod în listele de sancțiuni occidentale.

    Mai departe începe cazuistica legală.

    Articolele scrise de Ala Berezovskaia și de colegii acesteia pentru Baltnews și Sputnik Letonia sunt considerate de către autoritățile de drept letone drept resurse comerciale, oferite de aceștia unei persoane sancționate. Obiecția avocatul că, de fapt, textele jurnalistice pur și simplu nu corespund parametrilor "resurse comerciale", a fost respinsă de Procuratură. Este o altă întrebare dacă jurnaliștii erau, în general, obligați să știe despre sancțiunile impuse împotriva șefului unei structuri media de proporții, în timp ce ei, de fapt, lucrau în cadrul unor filiale mass-media.

    Dacă ignorăm șaradele legislative, situația este mult mai simplă și mai clară: persecuția publicațiilor rusești și a jurnaliștilor vorbitori de limba rusă în Statele Baltice poartă un caracter pur politic. Ea vizează combaterea forțelor care sunt percepute de către autoritățile acestor țări drept o amenințare la adresa securității naționale.

    Dar faptul că presa și angajații acesteia sunt percepuți în calitate de asemenea forțe, spune evident multe despre starea lucrurilor în aceste țări.

    În același timp, nu este corect să vorbim aici numai despre autoritățile baltice. La urma urmei, activitatea lor este conformă tendințelor celor mai la modă și actuale ale Occidentului. "Curățenia" globală în mass-media de opoziție – în special de cealaltă parte a oceanului – a devenit o tendință obișnuită, iar tradițiile privind libertatea de opinie au fost uitate rapid.

    Diferența constă doar în detalii. Pentru statele Baltice – datorită geografiei, istoriei și a factorilor publici – pe primul loc se află "amenințarea rusă".  Statele Unite și Europa de Vest sunt mai concentrate asupra luptei împotriva propriilor "reacționari", care nu doresc să intre în rândurile susținătorilor celor mai progresive idei. Însă "tentaculul" Kremlinului nu este uitat nici acolo.

    Aici, mai degrabă, altceva este interesant: vecinii baltici au o șansă destul de bună de a obține mai mult succes pe calea aleasă decât liderii lumii occidentale.

    Poate fi închisă gura jurnaliștilor dezagreabili și a întregii mass-media – Occidentul a dat multe exemple în acest sens în ultimii ani. Mai mult, s-a dovedit a fi posibilă obținerea unui nivel ridicat de unanimitate chiar și în lumea rețelelor sociale. Recenta "curățare" a trumpiștilor din ele și închiderea ”accesului la oxigen” pentru platformele conservative au impresionat prin eficacitate.

    Dar oricum, aceste lucruri nu rezolvă problema în mod cardinal. Nu veți reuși să zdrobiți complet și să anulați opiniile incomode și "greșite", atunci când, în spatele acestor opinii se află o parte semnificativă a societății, milioane de oameni. Oamenii vor găsi o cale pentru a declara cu voce tare ce cred și vor face totul ca să fie auziți.

    Și anume aici Țările Baltice au un avantaj imens. Este vorba despre depopularea rapidă care are loc acolo. Și acest lucru afectează nu numai populația vorbitoare de limbă rusă, dar și populația titulară.

    Atunci când cea mai activă și productivă parte a cetățenilor (și a necetățenilor) pleacă din țară în căutarea unei vieți mai bune, funcționarea statului devine mai simplă din mai multe puncte de vedere. Doar populația le creează numai inconveniente funcționarilor.

    Iar aici numai liniște și pace. Nicio decizie a autorităților nu va crea tensiuni publice. Nu are cine să lupte pentru propriile drepturi. Nu are cine să-i apere pe jurnaliștii intrați în dizgrațiație. Viața pentru aparatul birocratic devine plăcută și confortabilă.

    Iar faptul că în sfera socio-economică se dezvoltă o varietate de procese extrem de nefavorabile pentru țară este o nimica toată. După cum arată experiența vecinilor, acest lucru nu afectează existența prosperă a aparatului de stat și menținerea aparenței a unui "stat împlinit".

    Tagurile:
    Occident, Jurnaliști

    Știrile Zilei