10:52 15 Septembrie 2019
În direct
  • EUR19.52
  • USD17.71
  • RUB0.27
  • RON4.12
  • UAH0.71
    Torino, Italia

    Românii din Italia, veste bună: Bonusuri pentru mame și familiile cu copii, 2018

    DIASPORĂ
    Sa primesc un link scurt
    241722

    Familiile de români care locuiesc în Italia au parte de o veste bună. Iată care sunt măsurile importante puse în aplicare pentru 2018 de guvernul italian în sprijinul familiilor. Vedeţi dacă vă încadraţi în categoria celor care beneficiază de aceste măsuri

    BUCUREŞTI, 1 feb — Sputnik, Doina Crainic. De la bonusuri pentru bebeluşi şi pentru mame până la indemnizaţii pentru îngrijirea copilului, bonusuri pentru creşă, alocații pentru familie și concediu pentru proaspeţii tătici, acestea sunt măsuri introduse de guvernul italian în sprijinul familiilor.

    Măsurile aplicate în 2018 îi vizează în special pe părinţii care aşteaptă copii, care au copii nou-născuţi sau sub 3 ani, potrivit ebada.it.

    Introdus pentru prima dată în 2017, bonusul pentru mame este o indemnizaţie acordată o singură dată, începând de la 800 de euro, oferită femeilor însărcinate, de la luna a opta de sarcină, indiferent de venitul familiei. De asemenea, în 2018, poate fi primită de mamele care adoptă un copil sau au un copil în custodie.

    Un alt ajutor este bonusul pentru bebeluși, acordat de la 1 ianuarie 2018, însă numai pentru primul an de viață al unui copil născut, adoptat sau aflat în custodie. Este vorba de un cec a cărui valoare este de la 80 de euro pe lună, acordat timp de 12 luni, familiilor al căror indice de venit ISEE („Indicatore della situazione economica equivalente") este între 7.000 și 25.000 euro.

    În schimb, în cazul bonusurilor pentru creşă nu există o limită de venit, iar cererile pentru acest bonus pot fi depuse de pe 29 ianuarie, până pe 31 decembrie 2018. Acesta este în valoare de 1000 de euro pe an, fiind repartizat pe o perioadă de 11 luni și plătit timp de trei ani. Acest ajutor se acordă şi pentru copiii care suferă de boli cronice grave și care sunt îngrijiţi la domiciliu. Totuşi, fondurile sunt limitate, astfel că este recomandabil să depuneţi cererea cât mai repede.

    Un alt sprijin este de maximum 600 de euro pe lună pentru mamele care renunță la concediul de maternitate opțional și se întorc imediat la serviciu după încheierea concediului de maternitate obligatoriu. Durata în care se acordă ajutorul este de 6 luni în cazul persoanelor angajate, fiind redusă în cazul slujbelor part-time şi redusă la jumătate pentru femeile care desfășoară activități independente și pentru femeile antreprenor.

    O altă noutate introdusă din 2018 este extinderea concediului paternal plătit pentru proaspeţii taţi. Acesta este de 5 zile — 4 obligatorii plus una opțional, acordate pentru nașterea unui copil, măsură aplicată pentru moment numai în cazul lucrătorilor din sectorul privat.

    Iar cei care au copii mai mari pot beneficia şi în 2018 de noul bonus pentru tinerii de 18 ani, în valoare de 500 de euro, destinaţi pentru materiale și activitățile culturale.

    Tematic

    Românii din Italia: despre cartea de identitate electronică, obligatorie în 2018
    Şoferii români din Italia riscă amenzi uriaşe. Ce măsuri trebuie să ia
    Românii din Italia: salariul minim 2018 creşte pentru îngrijitoare şi menajere
    Lovitură pentru românii din Italia: creşteri mari de taxe şi preţuri în 2018
    Tagurile:
    Bonusuri, Indemnizații, familii, mame, diaspora, Italia


    Știrile Zilei