19:00 18 Noiembrie 2018
În direct
  • EUR19.31
  • USD17.07
  • RUB0.26
  • RON4.14
  • UAH0.61
    Berlin

    Românii din Germania şi drepturile lor: plata pentru zilele de concediu neefectuate

    CC BY 2.0 / Flickr / Ralf Schulze / Berlin_05_2009_ 054
    DIASPORĂ
    Sa primesc un link scurt
    52910

    Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a analizat mai multe cazuri din Germania şi a emis decizii cu privire la plata pentru zilele de concediu neefectuate, precum şi la dreptul moştenitorilor de a primi această sumă în cazul decesului angajatului. Decizia se aplică şi în cazul românilor.

    BUCUREŞTI, 9 nov – Sputnik, Doina Crainic. În una din situaţiile analizate de CJUE, angajatul a efectuat un stagiu plătit de pregătire profesională, pe timpul căruia nu şi-a luat zilele de concediu. La încheierea stagiului, însă, angajatul a solicitat o indemnizaţie financiară pentru zilele de concediu neefectuat, care i-a fost refuzată, aşa că cetăţeanul german a ajuns în faţa instanţelor.

    Decizia luată de CJUE a fost în favoarea angajatului. Aceasta a hotărât că un angajator trebuie să îi plătească angajatului, la încetarea unui contract de muncă, zilele de concediu de odihnă neefectuate, dacă salariatul nu a ales să le folosească şi nu a depus o cerere de concediu, potrivit Ziarulromanesc.de

    Pe de altă parte, CJUE a analizat şi cazul unui cetăţean german pe care angajatorul l-a invitat să îşi efectueze concediul restant, cu două luni înainte de încetarea contractului, fără să îi impună însă o perioadă stabilită. Angajatul a efectuat însă numai o parte din zilele de concediu, pentru restul cerând plata unei indemnizaţii.

    CJUE a hotărât, în acest caz, că angajatorul poate să refuze plata acestei indemnizaţii. „Dacă angajatorul dovedeşte că lucrătorul s-a abţinut în mod deliberat şi în deplină cunoştinţă de cauză să îşi ia concediul anual plătit după ce i s-a oferit posibilitatea să îşi exercite în mod efectiv dreptul la acest concediu, dreptul Uniunii nu se opune pierderii acestui drept şi nici, în cazul încetării raportului de muncă, lipsei corelative a unei indemnizaţii financiare”, arată decizia CJUE.

    De asemenea, potrivit CJUE, în cazul decesului angajatului, moştenitorii au dreptul să primească banii pentru zilele de concediu neefectuat.

    „Potrivit dreptului Uniunii, decesul unui lucrător nu determină stingerea dreptului său la concediu anual plătit. În plus, aceasta precizează că moştenitorii unui lucrător decedat pot solicita o indemnizaţie financiară pentru concediul anual plătit neefectuat de acesta”, se mai precizează în hotărârea CJUE.

    În ceea ce priveşte situaţia angajaţilor români, pentru a li se aplica aceste decizii şi în cazul lor, aceştia trebuie să se adreseze instanţelor române. Numai în acest caz salariaţii pot beneficia de hotărârile CJUE, deoarece „instanţa naţională are obligaţia de a soluţiona cauza conform deciziei Curţii”.

    Tematic

    Românii din Germania, atenţie: perioada când riscaţi amenzi mari. La ce să fiţi atenţi
    Românii din Germania: oraşele unde este cea mai mare nevoie de lucrători români
    Românii din Germania. Cum vă cunoaşteţi drepturile ca angajaţi. Munca în schimburi
    Românii care muncesc în Germania: important legat de salarii, impozitare, fişa de plată
    Românii din Germania: Cele mai prost plătite meserii. Posturile în care e nevoie de români
    Românii din Germania: 517 locuri de muncă vacante. Cum le puteţi ocupa
    Românii din Germania, veste bună: majorare importantă a salariului minim
    Tagurile:
    Concediu, români, Germania
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei