17:09 18 Septembrie 2019
În direct
  • EUR19.53
  • USD17.71
  • RUB0.28
  • RON4.12
  • UAH0.71
    Roma

    Drepturile româncelor din Italia: salariul corect al unei menajere, bone sau îngrijitoare

    © AP Photo / Andrew Medichini
    DIASPORĂ
    Sa primesc un link scurt
    14410

    Cu cât trebuie plătite în medie femeile din Italia care muncesc în sectorul domestic, potrivit Contractului Colectiv Național de Muncă. În acest sector muncesc cele mai multe femei românce plecate în Italia. Ele trebuie să-şi cunoască drepturile.

    BUCUREŞTI, 3 sept – Sputnik, Doina Crainic. Munca femeilor care lucrează ca menajere, bone sau îngrijitoare trebuie obligatoriu reglementată prin contract de muncă și plătită suficient, ținând cont de dispozițiile CCNL (Contractul Colectiv Național de Muncă), potrivit casa.iltabloid.it

    Prin urmare, angajarea unui lucrător trebuie să fie reglementată întotdeauna printr-un contract. Munca la negru este aspru sancţionată de lege. Angajatorul și angajatul nu pot accepta un salariu mai mic decât cel stabilit de CCNL. Dacă salariul angajatului este mai mic, contractul de muncă este totuşi valabil, însă, la sfârşitul raportului de muncă, îngrijitorul sau lucrătorul casnic are dreptul să primească diferenţa care i se cuvine.

    Cum se calculează salariul pentru lucrătorii casnici:

    • Lucrătorii casnici care lucrează cel puțin 8 ore pe zi: salariul variază de la 5,32 euro la 8 euro pe oră, în funcţie de nivelul în care se încadrează;
    • Lucrătorii casnici care lucrează cu normă parțială, maximum 4 ore pe zi: salariul variază de la 7 euro la 9 pe oră;
    • Îngrijitorii care convieţuiesc cu persoanele asistate: fiind disponibili în fiecare oră din zi, pentru un salariu lunar cuprins între 733,33 euro și 1.350,88 euro pe lună. Evident, în această situație, sunt incluse cheltuielile pentru mâncare și cazare.

    Ce alte drepturi băneşti mai au lucrătorii casnici

    Angajatorul privat trebuie să plătească toate contribuțiile de asigurări sociale la INPS, iar valoarea acestora depinde de tipul de contract în baza căruia este angajat îngrijitorul sau ajutorul casnic. De exemplu, dacă angajatul are un salariu de 8 euro pe oră, se plătesc contribuţii de 1,65 euro către INPS.

    De asemenea, trebuie subliniat că îngrijitorul angajat cu normă întreagă sau parţială are aceleași drepturi ca și ceilalţi angajați - al 13-lea salariu, plata pentru concediu, pentru zilele libere prin lege și în momentul încheierii raportului de muncă. În ceea ce privește concediile, lucrătorii au dreptul la o lună plătită în fiecare an, plus o zi și jumătate pe săptămână. Pentru îngrijitorii care locuiesc împreună cu persoanele asistate, este recunoscut dreptul la 2 ore libere pe zi.

    Tagurile:
    Salariu, Femei, Italia


    Știrile Zilei