05:12 24 Octombrie 2019
În direct
  • EUR19.31
  • USD17.38
  • RUB0.27
  • RON4.06
  • UAH0.70
    Brexit

    Brexit fără acord pentru România: restricţii la circulaţia bunurilor şi alte îngrijorări

    CC0 / Pixabay / DasWortgewand
    DIASPORĂ
    Sa primesc un link scurt
    1408912

    Având în vedere obiectivul ferm al noului guvern de retragere din UE pe 31 octombrie 2019, precum şi refuzul UE de a redeschide negocierile privind Acordul de retragere, un Brexit fără acord pare iminent. Ce impact va avea acest lucru asupra românilor din Regat.

    BUCUREŞTI, 29 sept – Sputnik, Doina Crainic. Românii reprezintă a doua cea mai mare comunitate de străini (proveniţi din UE) din Marea Britanie, iar retragerea ţării din Uniunea Europeană fără acord îi va afecta într-o anumită măsură.

    În ce priveşte România, principala temere legată de scenariul unui Brexit fără acord este legată de libera circulaţie a cetăţenilor, având în vedere dimensiunea diasporei româneşti din Marea Britanie, precum şi accesul la unităţile de învăţământ britanice, UK fiind principala destinaţie pentru studenţii români, potrivit Mediafax.

    De asemenea, românii nu vor mai putea aduce orice fel de bunuri din Regatul Unit în România. Astfel, referitor la relaţia comercială, aceasta va avea de suferit prin introducerea de taxe şi proceduri vamale care vor îngreuna circulaţia bunurilor. Aşa cum arată şi statistica românească, exporturile către UK au scăzut în primele 5 luni ale acestui an, comparativ cu anul precedent (-6,7%). Principalele categorii de bunuri care au înregistrat scăderi sunt: vehicule şi echipamente pentru căile ferate (-925%), cereale (-327%), lemn şi produse din lemn (-133%), automobile (-131%) şi articole de îmbrăcăminte (-110%).

    În cazul în care Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană la 31 octombrie fără un acord, diminuarea schimburilor comerciale va continua, afectând în special categoriile de produse care au un lanţ de producţie strâns legat între companii britanice şi europene: industria auto, industria alimentară, industria farmaceutică.

    De asemenea, în cazul unui Brexit fără acord, ar putea fi îngrădite drepturile cetăţenilor români care locuiesc în UK: dreptul la şedere, de desfăşurare a unei activităţi comerciale, de a iniţia şi exercita activităţi independente şi de a constitui şi administra întreprinderi.

    În prezent, în condiţiile apartenenţei la UE, prin art. 49 din TFUE se garantează dreptul de a iniţia şi exercita activităţi independente, precum şi dreptul de a constitui şi administra întreprinderi, în special societăţi şi firme. În cazul Brexit fără un acord de retragere, există semne de întrebare privind dreptul de şedere sau de exercitare a activităţilor economice de către cetăţenii români pe teritoriul Marii Britanii.

    În acelaşi timp, în cazul retragerii ţării din UE fără un acord, mobilitatea persoanelor, chiar şi în scop de afaceri, ar urma să fie îngrădită.



    Știrile Zilei