23:44 08 Decembrie 2019
În direct
  • EUR19.39
  • USD17.48
  • RUB0.27
  • RON4.06
  • UAH0.73
    German flags wave in front of the Reichstag building, host of the German Federal Parliament Bundestag, in Berlin, Germany. (File)

    Românii din Germania: tot ce se schimbă în această ţară în luna octombrie

    © AP Photo / Michael Sohn
    DIASPORĂ
    Sa primesc un link scurt
    45410

    De la schimbări legate de examenul pentru obţinerea permisului de conducere, la veşti bune pentru părinţi sau pentru persoanele cu venituri mici, mai multe lucruri se schimbă luna aceasta în Germania. Ce trebuie să ştie românii care locuiesc în Germania.

    BUCUREŞTI, 4 oct – Sputnik, Doina Crainic. Iată schimbările care au loc în Germania în luna octombrie, potrivit thelocal

    Nu mai sunt restricţii pentru grădinari

    Eşti pasionat de grădinărit, dornic să îți aranjezi gardurile vii cu foarfecele de grădină? Începând cu 1 octombrie ai voie să faci din nou acest lucru. În perioada 1 martie - 30 septembrie, legea germană interzice tăierea gardurilor vii, deoarece habitatul păsărilor și al altor animale trebuie protejat, cei care încalcă această lege riscând amenzi mari. Însă acum a fost ridicată această interdicţie.

    Schimbări în examenul de conducere

    Începând cu 1 octombrie, lista de întrebări pentru testele de conducere va fi din nou revizuită. Unele întrebări vechi vor dispărea, în timp ce se vor adăuga altele noi, ceea ce înseamnă că în total vor fi modificate 48 de întrebări. Cei care se pregătesc pentru testul de conducere trebuie să se asigure că software-ul lor de practică (Lernsoftware) este actualizat, altfel unele întrebări ar putea să îi surprindă.

    Adio statului la cozi

    Anterior, oricine achiziționa o mașină sau o motocicletă nouă în Germania trebuia să stea la coadă la birourile administrative locale. Dar începând cu 1 octombrie, procesul de înmatriculare va putea avea loc online. Însă nu va fi un proces foarte simplu. Proprietarii de mașini vor avea nevoie de o carte de identitate cu o funcție PIN specială sau de un smartphone cu aplicaţia Ausweis App pentru transmiterea datelor lor. Înregistrarea le va fi trimisă prin poștă după câteva zile. Totuşi, această posibilitate este valabilă numai pentru vehiculele înmatriculate pentru prima dată după 1 ianuarie 2015.

    Conținut redus de plumb

    Părinţii se îngrijorează când copilul lor mestecă ceva ce nu este comestibil - de exemplu, o piesă de Lego. În UE, au fost exprimate îngrijorări că aceste tipuri de produse conțin prea mult plumb, ceea ce reprezintă un pericol pentru adulți și în special pentru copii. Pentru a răspunde acestor îngrijorări, UE a decis să reducă conținutul de plumb de la 160 la 23 de miligrame la produsele colorate precum cele Lego.

    Îmbunătăţirea calităţii azilurilor

    Din luna octombrie, calitatea căminelor de azil va fi evaluată printr-un audit extern special. Auditorii vor examina criterii-cheie precum nutriția, îngrijirea corpului și a posibilelor leziuni, precum și modul în care azilele mențin mobilitatea rezidenților.

    Scopul este accentul mai mare pe îngrijire și sprijinul real pe care le primesc rezidenții. De asemenea, azilele vor fi evaluate în ceea ce privește personalul și accesibilitatea. Rezultatele vor fi publicate pe site-urile fondurilor de asigurări de sănătate și asistență medicală. Având în vedere transparența sporită, aceste informații sunt menite să îi ajute pe rezidenți să aleagă azilul potrivit.

    Subvenții mai mari pentru chirii

    Începând cu 1 octombrie, gospodăriile cu venituri mici din Berlin pot primi o subvenție mai mare pentru chirii (Mietzuschuss). Însă suma exactă va fi decisă în această lună de Senatul de la Berlin.

    Schimbarea orei

    Duminică, 27 octombrie, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră: ora 3 va deveni 2, ceea ce înseamnă trecerea la zilele de iarnă mai scurte. Ora de vară este un subiect controversat în Germania și în UE, iar această practică de a da înainte sau înapoi ceasul va fi anulată oficial în 2021.

    Brexit va avea loc

    După multe amânări, se pare că aceasta a fost ultima: Brexit este programat să aibă loc pe 31 octombrie la miezul nopții ora europeană (ora 23:00, Marea Britanie). Dar dacă Marea Britanie va părăsi UE fără acord – ceea ce îi va afecta pe cei peste 117.000 de britanici care locuiesc în Germania – rămâne încă neclar.

    Tagurile:
    Români din Germania


    Știrile Zilei