06:16 23 Ianuarie 2020
În direct
  • EUR19.57
  • USD17.66
  • RUB0.28
  • RON4.10
  • UAH0.72
    DNA
    Sa primesc un link scurt
    Laura Codruța Kövesi (140)
    3438142

    Prin acțiunea lui Lazăr s-ar da o lovitură teribilă DNA - și ar forța demisia Laurei Kovesi - sau suspendarea mandatului temutei procuroare

    BUCUREȘTI, 5 feb — Spulnik, Dragoș Dumitriu. În acestă seară, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat că analizează posibilitatea de a face recurs în interesul legii privind prescripţia răspunderii penale în dosarul Microsoft, în care şapte foşti miniştri au scăpat de răspunderea penală după ce faptele s-au prescris.

    "Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează o analiză jurisprudenţială şi doctrinară asupra îndeplinirii condiţiilor legale de promovare a unui recurs în interesul legii privind instituţia prescripţiei răspunderii penale", a anunţat PICCJ.

    Laura Kovesi
    © AFP 2019 / ANDREI PUNGOVSCHI

    Această cale de atac ar surveni după ce DNA anunațase săptămâna trecută că, în dosarul Microsoft, s-a dispus clasarea clauzei faţă de şapte foşti miniştri. Aceștia sunt Ecaterina Andronescu, Alexandru Athanasiu, Dan Nica, Silvia Ţicău, Mihai Tănăsescu şi Şerban Mihăilescu, în cazul cărora a intervenit prescripția, precum și Daniel Funeriu, în cazul căruia cauza a fost clasată pentru că "fapta nu există".

    Într-o reacție ulterioară scandalului declanșat, procurorul şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, a aruncat vina pe Mihaela Iorga Moraru, termenul de prescripţie din dosar fiind responsabilitatea procurorului de caz.

    La rândul său, procurorul Mihaiela Iorga Moraru a acuzat "constrângeri pe care nu le poate dovedi" și, din această cauză, regretă că "nu s-a retras mai devreme din acest dosar", după cum a declarat la B1TV

    "Kovesi minte muuuult", a exclamat cunoscuta juristă Ingrid Mocanu. "Adică ea care urmărea pas cu pas cercetarea lui Uncheșelu și Dimitriu pe OUG 13 (cum am auzit pe casetă) o lăsa pe Iorga de capul ei pe un dosar-etalon al DNA?".

    Iar Ingrid Mocanu mai are un argument: "Iorga Moraru nu putea cere singură ridicarea imunității, ci numai Kovesi putea semna adresa: deci cel puțin la acel moment ȘTIA că faptele sunt deja prescrise".

    Din acest punct de vedere, eventuala aprobare a recursului în interesul legii ar putea evidenția erorile majore — și inexplicabile — ale DNA, ceea ce ar duce la o blamare a celei mai importante și active direcții a Parchetului.

    Practic, prin acțiunea lui Lazăr s-ar da o lovitură teribilă DNA — și ar forța demisia Laurei Kovesi — sau suspendarea mandatului temutei procuroare.

    Pe de altă parte, Laura Kovesi a declarat că "nu are niciun motiv să demisioneze", sigura ei apărare fiind învinovățirea Mihaelei Iorga.

    "Este adevărat că în acest dosar DNA are o culpă prin faptul că un anumit procuror a început urmărirea penală pe fapte care au fost prescrise", a recunoscut Kovesi.

    De asemenea, Kovesi a invocat măsurile asiguratorii luate în "cele patru dosare Microsoft", până la concurenţa întregului prejudiciu — 62,5 milioane de euro şi 22 de milioane de dolari. "În momentul în care se vor fi finaliza dosarele în instanţă, vom vedea dacă va fi recuperat acest prejudiciu", a declarat Laura Kovesi — afirmație care pare mai curând o glumă, date fiind atât istoricul unor asemenea recuperări, cât și dosarul în cauză.

    Demisia Laurei Kovesi ar putea fi privită ca o certitudine dacă, aprobându-se recursul, s-ar lucra și la nivelul "plătitorului" mitei, sau beneficiarului "spălării" banilor, care nu este din România. Or, tocmai închiderea dosarului prin rezumarea la doi obscuri oameni de afaceri, a impus tăcerea.

    În fine, "după colț" pândește și Tudorel Toader, care are în mânecă asul "evaluării", mult întârziată, dar strategia abilului ministru s-ar putea să pândească tomai un asemenea moment dificil pentru Laura Kovesi.

    Ce interes ar avea Augustin Lazăr în demisia Laurei Kovesi? Hai să spuneam că…"Dacă e ordin… Cu plăcere!". 

    Тема:
    Laura Codruța Kövesi (140)

    Tematic

    DIICOT: Microsoft România a făcut evaziune fiscală timp de zece ani
    Ingrid Mocanu demonstrează minciuna Laurei Kovesi
    Mesaj extrem de dur pentru Kovesi: „Libertate nu meritaţi"
    Dosarul deceniului: a denunțat ambasadorii SUA și e îngropat în pușcărie!
    Tagurile:
    prescripție, răspundere penală, recurs, Dosarul Microsoft, posibilitate, Mihaela Iorga Moraru, Ingrid Mocanu, Augustin Lazăr, Laura Codruţa Kovesi, România


    Știrile Zilei