03:16 19 Septembrie 2019
În direct
  • EUR19.53
  • USD17.68
  • RUB0.27
  • RON4.12
  • UAH0.72
    Directorul Fondului Monetar Internaățional, Christine Lagarde

    Cum Moldova a plecat capul sub jugul FMI

    © AFP 2019 / Thierry Charlier
    Economie
    Sa primesc un link scurt
    5323

    Imediat după prezentarea „concluziilor pozitive" de către experții FMI privind implementarea de către țara noastră a acordului cu structura respectivă, au apărut suspiciuni legate de graba cu care au fost retrase unele proiecte de lege, urmată imediat de mângâierea pe cap de care s-a „bucurat" Guvernul de la Chișinău.

    CHIȘINĂU, 2 mart — Sputnik. Expertul în economie Veaceslav Ioniță a remarcat prompt că „FMI știe cum să discute cu ai noștri": „dimineața retrageți proiectul de lege, seara aveți acordul cu FMI și încă 20 de miliaone USD".

    Această remarcă scurtă făcută pe facebook a fost urmată de un comentariu al unui jurnalist, care a opiniat că acum Moldova ar fi devenit o colonie.

    Răspunsul expertului a fost la fel de prompt, precum i-a fost și remarca vizavi de ultima evoluție a raporturilor dintre guvernul moldovean și Fondul Monetar Internațional:

    „Cine împrumută — acela e stăpân. Când vom împrumuta noi la alții, atunci noi vom decide ce și cum. Dar deocamdată e invers. Și nu FMI e de vină", a scris Ioniță.

    Ulterior misiunea FMI în Moldova a difuzat un comunicat ce divulgă unele detalii din înțelegerile cu Guvernul moldovean de după prima evaluare a modului în care Chișinăul pune în aplicare „programul de reforme economice susținut prin acordul pe trei ani, finanțat în baza Mecanismului extins de creditare (ECF) și Mecanismului de finanţare extinsă (EFF)".

    Prima mențiune a misiunii FMI este că „Acordul la nivel de personal se preconizează a fi aprobat de către conducerea FMI și Consiliul directorilor executivi" iar cel din urmă „va analiza raportul misiunii în luna aprilie, după ce autoritățile Republicii Moldova vor implementa un șir de acțiuni prealabile".

    Abia „în urma finalizării evaluării programului, Republica Moldova va putea accesa 15,7 milioane DST (drepturi speciale de tragere) (circa 21,2 milioane dolari SUA)".

    Au urmat câteva cuvinte de laudă și de încurajare: „autoritățile Republicii Moldova au înregistrat în continuare progrese în eliminarea vulnerabilităților persistente de mult timp în sectorul financiar-bancar și în implementarea reformelor structurale. Eforturile depuse au contribuit la restabilirea stabilității financiare. S-a înregistrat o restabilire a creșterii economice".

    În baza celor constatate experții FMI și-au permis să afirme pe o notă optimistă: „prognozăm o creștere economică mai mare decât s-a anticipat, de 4,5 la sută în 2017".

    Dar pentru a „povățui" Guvernul pe „calea cea dreaptă", acestuia i-a fost atrasă atenția asupra următoarelor: „Continuarea cu fermitate a eforturilor de reabilitare a sistemului financiar-bancar, inclusiv perfecționarea guvernării și îmbunătățirea situației financiare a băncilor comerciale, precum și fortificarea cadrului de reglementare și supraveghere este vitală pentru susținerea creșterii economice și creării locurilor de muncă noi".

    Cu alte cuvinte, Chișinăul trebuie să înțeleagă că nu are nicio șansă să obțină nici un avans de la FMI. Laudele și creditările generoase trebuie precedate de „facerea temelor pe acasă".

    Între altele experții FMI au remarcat cu satisfacție: „Politica monetară promovată se axează în continuare pe obiectivul menținerii stabilității prețurilor, în contextul unui regim flexibil al ratei de schimb", însă „pentru a atinge obiectivul propus, Banca Națională a Moldovei trebuie să perfecționeze în continuare cadrul de țintire a inflației prin consolidarea procedurilor operaţionale, dezvoltarea capacităţilor de prognozare şi îmbunătăţirea comunicării aferente politicilor promovate".

    Inflația este acel aspect sensibil care preocupă mult experții FMI, iar dovada este o povață insistentă pentru BNM, care „trebuie să fie gata să înăsprească politica monetară, în cazul în care inflația va crește mai rapid decât se prognozează".

    Reprezentanții fondului au constatat că „Bugetul pentru anul 2017 și Cadrul Bugetar pe Termen Mediu sunt în concordanță cu indicatorii țintă ai programului și au ca scop promovarea măsurilor ce vor impulsiona creșterea economică".

    Acum, însă, „printre acțiunile care urmează a fi întreprinse se numără consolidarea veniturilor bugetare, eficientizarea cheltuielilor și implementarea unei reforme eficiente a administrației publice", iar „resursele care vor deveni disponibile în urma acestor măsuri trebuie să fie folosite pentru finanţarea cheltuielilor capitale şi a cheltuielilor sociale bine ţintite. În afară de aceasta, măsurile de reformă bugetar-fiscală structurală trebuie să contribuie la consolidarea în continuare a cadrului bugetar-fiscal".

    Dar cele mai interesante observații, care vizează marea majoritate a moldovenilor, se referă la sectorul energetic și la calcularea tarifelor. Experții laudă autoritățile pentru că acestea „continuă să lucreze asupra soluționării problemei arieratelor acumulate în sectorul energetic și perfecționării metodologiei de calculare a tarifelor". Reprezentanții FMI au subliniat cu satisfacție că autoritățile moldovene fac asta „pentru a asigura transparența și recuperarea costurilor".

    Cine a urmărit cu atenție conferința de presă a lui Pavel Filip și a șefului misiunii FMI Ben Kelmanson a remarcat declarațiile privind includerea devierilor financiare ale distribuitorilor de energie electrică în calcularea arifului.

    Mai mulți experți sunt de părere că asta va conduce la noi scumpiri în energetică, ceea ce va provoca majorarea tarifelor pe fundalul unei sărăcii profunde în Republica Moldova.

    Însă asta nu-i îngrijorează pe experții FMI, care urmăresc cum „autoritățile sunt în proces de evaluare a strategiei de reducere a sărăciei, având ca scop actualizarea și alinierea ei la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU".

    Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

    Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

    Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

    Tematic

    Dodon spune verde în ochi în ce condiții va coopera cu FMI
    Tagurile:
    FMI, Veaceslav Ioniță, Chișinău, Moldova


    Știrile Zilei