15:39 20 Iulie 2017
Chişinău+ 28°C
În direct
    Bursa de valori, poză simbol

    Bloomberg: Trump a pierdut banii bogaților lumii într-o singură zi!

    © REUTERS/ Lucas Jackson
    Economie
    Sa primesc un link scurt
    785121

    500 de miliardari au pierdut într-o singură zi o sumă imensă, președintele american și politica acestuia ar fi vinovații - o speculație ciudată a unei cunoscute publicații

    BUCUREȘTI, 18 mai — Sputnik. Cunoscuta publicație Bloomberg a prezentat date șocante în legătură cu influența schimbării de la Casa Albă asupra marilor averi ale lumii. Astfel în conformitate cu "Indicele Bloomberg al miliardarilor", care vizează primii 500 cei mai bogați de oameni din lume, aceștia ar fi pierdut, în total, 35 de miliarde de dolari… într-o singură zi.

    Pierderea s-a datorat scăderii acțiunilor pe bursă ale afacerilor acestora, s-a înregistrat între 16 și 17 mai, iar cauza, consideră Blooberg, ar fi fost controversata demitere a directorului FBI care a amplificat speculațiile privind relațiile oculte ale lui Trump cu Rusia.

    Explicația pare bizară, mai ales că, privind aceleași date, se remarcă o creștere mare a aceluiași index pe tot parcursul lunii mai, chiar dacă în toată această perioadă au avut loc diverse dezbateri aprinse și dezvăluiri în legătură cu presupusa relație. Ori, demiterea lui Comey, asigură controlul FBI de către Casa Albă, deci nu ar avea rost ca bursele să scadă.

    În schimb, în această perioadă s-a înregistrat atacul cibernetic ce a afectat aproape întreaga lume, inclusiv America, un eveniment care avea sens să ducă la o scădere a unor afaceri, mai ales a celor legate major de internet. De altfel, distribuția pierderilor pe principalii miliardari confirmă această teorie.

    Bill Gates, cel mai bogat om din lume (avere de 86,8 miliarde de dolari), ale cărui afaceri se plasează majoritar în IT a pierdut 1 miliard de dolari — o scădere a acțiunilor Microsoft de cca 2.8 %.

    Jeff Bezos (83 miliarde), co-fondator al megasistemului de comerț on line Amazon.com, a pierdut 1,7 miliarde de dolari din cauza scăderii cotaţiei acţiunilor Amazon cu 2,2%.

    Magnatul spaniol Amancio Ortega (83,2 miliarde de dolari) a pierdut "doar" 355 de milioane de dolari, afacerea lui principală, rețelelor comerciale (Zara și altele), fiind mai puțin dependentă de internet.

    Cea mai mare pierdere a înregistrat-o miliardarul a cărui afacere este cea mai dependentă de Internet, Facebook. Mark Zuckerberg (62,3 miliarde de dolari), a pierdut 2 miliarde de dolari, scăderea acțiunilor fiind de 3,3%.

    Grafic Bloomberg
    © Sputnik / MIROSLAV ROTARI
    Grafic Bloomberg

    După cum se observă, scăderea cotațiilor este relativ proporțională cu dependența afacerilor de Internet — iar media acestor pierderi o regăsim și la scăderea acțiunilor bursei Wall Street, indicele Nasdaq, scăzând cu 2,6%.

    În concluzie, supoziția Bloomberg cu privire la scăderea datorată demiterii este puțin probabilă — mai ales în competiție cu atacul cibernetic masiv, care a penetrat sistemele de securitate mondiale, a afectat rețele și sisteme — deci un motiv concret, real.

    Variația dovedește însă labilitatea sistemului valoric și financiar mondial, bazat pe speculații, nu pe acoperire reală — un semnal de alarmă — al câtelea?

    Reguli de utilizareCOMENTARII





    Știrile Zilei