18:11 16 August 2017
Chişinău+ 31°C
În direct
    Ouă

    Scandalul ouălor infectate ia amploare

    Sputnik / Dinara Nikiforova
    Economie
    Sa primesc un link scurt
    13010

    Scandalul ouălor infectate cu insecticidul fipronil ia amploare în Uniunea Europeană

    BUCUREȘTI, 11 aug — Sputnik. Zece state ale Uniunii Europene, inclusiv România, au fost afectate de așa-numita criză a ouălor, în urma pătrunderii în rețelele comerciale a ouălor infectate cu insecticidul fipronil.

    Milioane de ouă, care au ajuns pe rafturile din Belgia, Olanda, Germania și alte state ale UE, ar putea fi infectate cu fipronil, insecticid utilizat pentru tratarea de purici a câinilor și pisicilor. Conform normelor europene, utilizarea fipronilului în fermele avicole este interzisă.

    Comisarul pentru securitatea alimentară Vytenis Andriukaitis a anunțat intenția de organiza o reuniune a miniștrilor de profil din statele UE și a reprezentanților organelor de control în legătură cu criza ouălor, după ce vor fi stabilite cauzele, persoanele fizice și juridice care se fac vinovate.

    Miercuri ministrul belgian al Sănătății, Denis Ducarme, a declarat că autoritățile olandeze cunoșteau despre ouăle infectate cu fipronil în noiembrie 2016, însă nu au informat partenerii din UE. Amsterdamul a respins învinuirile în adresa sa. De menționat că Olanda este cel mai mare exportator de ouă din Uniunea Europeană după SUA, iar scandalul a dus la închiderea a peste 180 de ferme avicole olandeze.

    Cazul este anchetat de procuratura Belgiei și Olandei. Joi, autoritățile olandeze au reținut doi bărbați care sunt băuniți de implicare în acest caz, iar poliția Belgiei a efectuat percheziții la 12 întreprinderi specializate în servicii de dezinfecții și utilizarea insecticidelor fipronil.

    Marți, ministrul german al Agriculturii, Christian Schmidt, a declarat că utilizarea insecticidului, fipronil ar putea fi legată de o activitate infracțională.

    Scandalul a ajuns în România. Republica Moldova este ferită

    Între timp, în România, Angajații Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) Timiş au confiscat peste o tonă de gălbenuș, provenit din Germania, infectat cu fipronil, chiar dacă acum trei zile instituția declarau că nu există nicio informație care ar confirma intrarea în România a ouălor infectate. ANSVSA mai precizează că nicio cantitate din acest produs nu a reușit să ajungă pe piață.

    Președintele Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine (ACEBOP) din România, Mary-Eugenia Pană, a cerut stoparea de urgență a importului de ouă din Uniunea Europeană, anunță portalul AgroIntel. Potrivit organizației, companiile europene continuă să exporte acest produs în țările în care nu se efectuează control, în ciuda continuării anchetei.

    "Nu avem ouă suficiente? Vom reduce consumul. Dar vrem siguranță pentru consumator! De ce să îmbolnăvim copiii noștri pentru circulația liberă a ouălor din Olanda? Cum își permit olandezii să nu notifice alerta pe sistemul de alertă? Cum își permit germanii să exporte ouă contaminate? După finalizarea anchetei europene, solicităm, timp de un an, analize. Pe cheltuiala furnizorului. În plus, sancțiuni din partea Comisiei Europene pentru Olanda. Drastice", se spune într-o declarație a ACEBOP.

    Agenția Națională Siguranța Alimentelor din Republica Moldova a emis un comunicat în care anunță că țara este ferită de pericolul ouălor infectate, din momentul în care fipronilul "nu este utilizat în tratamentul și profilaxia bolilor parazitare la păsări", iar Republica Moldova nu importă ouă din UE.

    Potrivit presei belgiene, insecticidul ar fi fost introdus în fermele avicole de compania olandeză Chickfriend, care l-ar fi achiziționat în 2016 de la firmă românească de produse veterinare Farmavet, informație care nu a fost confirmată oficial, deocamdată.

    Tagurile:
    fipronil, infectate, Ouă, Farmavet, ACEBOP, ANSVSA, Uniunea Europeană, România
    Reguli de utilizareCOMENTARII





    Știrile Zilei