19:52 15 Septembrie 2019
În direct
  • EUR19.52
  • USD17.71
  • RUB0.27
  • RON4.12
  • UAH0.71
    Constructori

    Românii nu vor să muncească? Chinezii cer prea mult? Se apelează la vietnamezi

    © Sputnik / Alexei Danichev
    Economie
    Sa primesc un link scurt
    21931

    În timp ce românii își caută un trai mai bun în Occident, patronii companiilor din România se plâng că nu găsesc angajați, fiind nevoiți să atragă forță de muncă din Vietnam

    BUCUREȘTI, 1 nov — Sputnik. În timp ce românii își caută un loc de muncă în străinătate, companiile din România se plâng tot mai mult că sunt nevoite să apeleze la forță de muncă din țările asiatice, în special din Vietnam. Doar în primele 8 luni ale anului 2017, în România au fost aduși la muncă 2.753 de muncitori străini, un număr în creştere faţă de anul trecut, transmite realitatea.net.

    Potrivit datelor  Inspectoratul General pentru Imigrări, în anul 2017, cea mai mare parte a muncitorilor au fost aduși la București și Ilfov, aici numărul lor ajungând la 1.200 de persoane.

    Printre regiunile care au apelat la forță de muncă străină se află și județele Tulcea (193), Sibiu (185), Timiş (147), Arad (114), Mureş (112) şi Braşov (110).

    Nici chinezii nu mai vor să muncească pe salarii românești

    Dacă anterior companiile care activează în România, în special cele din domeniul construcțiilor, apelau la forță de muncă din China, în prezent situația s-a schimbat radical. Muncitori români sunt de negăsit, iar chinezii au devenit prea scumpi, pentru că solicită salarii între 1000 și 2000 de dolari. Din acest motiv angajatorii sunt nevoiți să apeleze tot mai mult la forța de muncă din Vietnam.

    "Când ies din ţară, muncitorii chinezi nu mai vor să câştige 100 de dolari. Vor salarii de 1.000 — 2.000 de dolari pe lună. Am vrut să aducem muncitori chinezi la Braşov pentru că nu am avut muncitori români, dar sunt scumpi. Nu putem să-i plătim pe chinezi cu 1.500 de dolari pe lună. Sunt o grămadă de bani şi este peste bugetul nostru. Ca să ştiţi, un muncitor român valorează cât patru muncitori din Vietnam", a declarat pentru Digi24, Ronen Ginsburg, directorul general al companiei israeliene de construcții Danya Cebus.

    Potrivit economica.net, în prezent, doar domeniul construcțiilor din România are nevoie de 200 mii de lucrători, pe care angajatorii nu-i pot găsi pe piața locală. În viitor, pentru realizarea proiectelor pe bani europeni, România va avea nevoie de 600 mii de angajați în construcții, în timp ce astăzi numărul acestora nu depășește 377 de mii. Lipsa cronică a brațelor de muncă riscă să dea peste cap absorbțiile de fonduri europene de către România.

    În aprilie 2017, în România salariul mediu în domeniul construcțiilor a fost 1714 lei (aproximativ 372 euro), în timp ce în Germania, spre exemplu, românii sunt angajați în construcție cu un salariu de 1700 euro.

    Statistică eronată sau românii nu vor să muncească?

    Paradoxal, în timp ce țara suferă de un deficit al forței de muncă, statistica oficială arată că pe piața de muncă există o rezervă de 4 milioane de persoane apte de muncă, care nu sunt angajate, scria în august Ziarul Financiar, cu referire la datele Institutului Național de Statistică (INS).

    În județul Teleorman, spre exemplu, doar 35 la sută din locuitori sunt angajați, având o rezervă de 100 mii de oameni care ar putea să lucreze. În județul Vaslui există doar 56.000 de salariaţi la o populaţie aptă de muncă de 146.000 de oameni. Cu toate acestea, companiile afirmă că tabloul prezentat de statistica oficială nu coincide cu situația reală.

    „Nu există aşa ceva. Statistica trebuie să fie eronată, nu are nicio legătură cu realitatea. Nu există forţă de muncă în niciun domeniu, nici în confecţii, nici în auto, nici în construcţii. Tinerii pleacă în Anglia. Avem elevi din clase profesionale care vin şi fac practică la noi pe timpul şcolii, iar după ce termină şcoala, toată clasa pleacă în Anglia. Criza de forţă de muncă a ajuns până şi în Vaslui", a a declarat pentru Ziarul Financiar Luiza Iacob, acţionar şi director al producătorului de confecţii Pancarprod din Vaslui, cel mai mare angajator din industria textilă din judeţ, care are 600 de angajaţi.

    Între timp, guvernul român a recunoscut existența unei crize a forței de muncă și a decis la începutul acestui an să suplimenteze numărul de muncitorilor aduși din afara UE cu 5.500, în sectoarele în care cererea de angajați nu poate fi acoperită cu muncitori români. Ceva mai târziu, executivul a decis să majoreze această cifră cu 3 mii, companiile din România având libertatea de a atrage până la 8.500 de muncitori din afara Uniunii Europene.

    Tagurile:
    Criza, Construcții, Forța de muncă, Vietnam, România


    Știrile Zilei