04:12 20 Noiembrie 2017
Chişinău+ 3°C
În direct
    Muncitorii migranți în Kent, Marea Britanie. 24 iulie 2017

    Analiză: creșterea PIB-ului pe cap de locuitor se datorează depopulării României

    © REUTERS/ Neil Hall
    Economie
    Sa primesc un link scurt
    11531

    Creșterea PIB-ului pe cap de locuitor s-a datorat plecării populației peste hotare, iar România ar putea ajunge în curând la un punct în care apropierea de nivelul de trai din Occident va fi imposibilă

    BUCUREȘTI, 13 nov — Sputnik. Creșterea PIB-ului pe cap de locuitor în perioada 2005-2015 nu se datorează creșterii economice, ci diminuării numărului populației, din cauza emigrației și ratei scăzute a natalității, se arată într-o analiză publicată pe site-ul cursdeguvernare.ro. În această perioadă, populația României a scăzut cu 1,75 milioane de persoane, menționează autorul, făcând referire la datele Institutului Național de Statistică.

    Potrivit lui Marian Pana, aderarea României la Uniunea Europeană și liberalizarea treptată a circulației forței de muncă a dus la creșterea cu 2,5 la sută a PIB-ului pe cap de locuitor, însă acesta nu fost rezultatul unei creșteri economice, ci a plecării din țară a românilor, începând cu anul 2005.

    Desigur, notează Marian Pană, valoarea PIB-ului a fost amplificată de transferurile de peste hotare a românilor care au ales să muncească în străinătate, contribuind la consumul și producția internă, la valoarea monedei naționale și stabilitatea prețurilor la import.

    Emigrația a avut și un efect benefic, în condițiile în care statul nu mai putea face față unor probleme sociale cum ar fi "o rată şi mai mare de sărăcie şi de neincluziune socială, un şomaj mult mai ridicat şi o rată inerent mult mai mare a infracţionalităţii".

    În același timp, în mod paradoxal, plecarea unor români mai competenți peste hotare a dus la creșterea salariilor în anumite domenii, în care se resimte o anumită lipsă a forței de muncă.

    Dacă ipotetic românii plecați mai pot fi aduși înapoi în țară, România este afectată de o altă problemă, cu consecințe dezastroase pe termen lung: diferența dintre natalitate și mortalitate, care ajunge "să dea în prezent undeva la trei sferturi din efectul de amplificare a PIB/locuitor potrivit celor mai recente date ale INS".

    Totodată autorul atrage atenție la efectul calitativ, nu cantitativ al migrației: din România au plecat "persoane care urmau să facă și copii, pentru a le asigura un viitor mai bun în altă parte".

    "Or, dacă pe moment, efectul per total este de amplificare a creşterii PIB/locuitor, va veni foarte rapid la scară istorică momentul în care apropierea ca nivel de trai de Occident va deveni, practic, imposibilă. Pentru că nu va avea cine să o facă, cel puţin din surse interne", conchide autorul.

    Tagurile:
    emigrație, migrație, Depopulare, PIB, Institutul Național de Statistică, Uniunea Europeană, România
    Reguli de utilizareCOMENTARII



    Știrile Zilei