22:03 23 Aprilie 2018
Chişinău+ 19°C
În direct
    Șantier, construcția blocurilor locative

    Prima Casă: 2 miliarde lei plafon, 2% marja de dobândă

    Константин Чалабов
    Economie
    Sa primesc un link scurt
    26 0 0

    Guvernul a aprobat Hotărârea privind alocarea plafonului de garanții ce pot fi emise în cadrul Programului Prima Casă 2018

    BUCUREȘTI, 12 ian — Sputnik, Daniel Nistor. Plafonul pentru anul în curs însumează 2 miliarde de lei, potrivit unui comunicat emis vineri de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM).

    "În calitatea sa de mandatar al statului român prin Ministerul Finanțelor Publice, FNGCIMM va demara în termenul legal procedura de evaluare anuală a modului de utilizare a plafoanelor de garantare de către finanțatorii participanți în cadrul programului Prima Casă", informează comunicatul Fondului.

    "Etapa de pregătire a evaluării anuale va începe după expirarea termenului de 15 zile de la data publicării Hotărârii aprobate în ședința de Guvern din data de 10.01.2018 în Monitorul Oficial, în care finanțatorii participanți în Programul Prima Casă sunt invitați să depună la FNGCIMM solicitările lor de alocare de limite din plafonul total alocat pentru anul 2018, precum și raportările necesare pentru efectuarea evaluării anuale. Distribuirea plafonului de 2 miliarde lei și punerea limitelor aprobate la dispoziția finanțatorilor va avea loc în cursul lunii februarie și se va realiza de către FNGCIMM, cu acordul Ministerului Finanțelor Publice", menționează documentul citat.

    Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. Garanţia FNGCIMM SA — IFN este de maximum 80% din valoarea împrumutului, fără a depăşi suma de 2,5 milioane de euro/beneficiar (circa 11,5 milioane de lei/beneficiar), şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator.

    Dobânda creditului Prima Casă cuprinde dobânda ROBOR cu scadenţă la trei luni şi o marjă de 2%, stabilită prin hotărâre de Guvern. Pentru 11 ianuarie 2018, Banca Națională a României (BNR) a afișat un ROBOR de 1,98%.

    De la lansarea programului, în 2009, până la sfârșitul lunii noiembrie 2017, au fost acordate 238.305 garanții și promisiuni de garantare, în valoare totală de 20,78 miliarde de lei. În 2017, până la sfârșitul lunii noiembrie, au fost acordate 23.437 garanții, în valoare totală de 2,048 miliarde de lei, precum și 8.910 promisiuni de garantare, în valoare totală de 1,002 miliarde de lei.

    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei