03:50 25 Februarie 2018
Chişinău-7°C
În direct
    Mugur Isărescu

    Isărescu ne dă vești proaste pentru 2018-2019

    © Photo: Banca Națională a României
    Economie
    Sa primesc un link scurt
    24601

    Consum și importuri mari, investiții puține așteaptă șefii băncii central pentru următorii doi ani

    BUCUREȘTI, 15 feb — Sputnik, Daniel Nistor. Membrii Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) s-au reunit miercuri într-o ședința de politică monetară, la capătul căreia au întocmit o minută cuprinzând concluziile discuțiilor. A participat și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

    "În evaluarea membrilor Consiliului, consumul gospodăriilor populaţiei va rămâne probabil și în intervalul 2018-2019 principalul determinant al creșterii economice, în timp ce în cazul investițiilor se așteaptă un aport modest, în pofida ușoarei revigorări anticipate pentru 2018, iar în cel al exportului net o contribuție negativă notabilă, asociată cu o posibilă creștere a ponderii în PIB a deficitului de cont curent", se arată în minuta publicată pe site-ul BNR.

    "S-au exprimat din nou preocupări legate de structura creșterii economice și de nevoia redresării solide a investițiilor, condiționată însă nu doar de realizarea celor publice și de atragerea fondurilor europene, dar și de încrederea investitorilor, dependentă la rândul ei de evoluția fundamentelor economiei și de calitatea mediului de afaceri, a cadrului de guvernanță și a celui legislativ", menționează documentul citat.

    România a înregistrat anul trecut, potrivit datelor Eurostat, cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, 7,0%, depășind astfel și China, al cărei Produs Intern Brut (PIB) a urcat cu 6,9%.

    Dar această creștere "conține" mult consum și puține investiții.

    "Principalul motor al creşterii a fost consumul gospodăriilor, stimulat de scăderile de taxe şi majorările salariale. Investiţiile publice sunt în scădere pentru al doilea an consecutiv", au declarat recent reprezentanţii Comisiei Europene.

    Iar consumul s-a făcut în mare parte pe seama importurilor.

    Deficitul de cont curent (diferența dintre importuri și exporturi) a fost în anul 2017 unul ridicat, de 13 miliarde de euro, cu 3 miliarde de euro mai mare decât cel înregistrat în anul 2016, conform Institutului Național de Statistică (INS).

    Așadar, privind către 2018 și 2019, oficialii BNR se arată pesimiști exact la acele capitole la care am stat prost în 2017.

    Reguli de utilizareCOMENTARII



    Știrile Zilei