13:11 23 Martie 2019
În direct
  • EUR19.65
  • USD17.25
  • RUB0.27
  • RON4.13
  • UAH0.63
    Un supermarché

    BNR către români: Limităm îndatorarea, consumați mai puțin!

    © Depositphotos/ ginasanders
    Economie
    Sa primesc un link scurt
    10111

    BNR ne spune că vrea să limiteze îndatorarea, în condițiile în care românii se împrumută prea puțin pentru case și prea mult pentru consum.

    BUCUREȘTI, 26 iun — Sputnik, Daniel George Nistor. Banca Națională a României (BNR) a fost criticată în ultimul timp pe motivul că prin politicile sale, a majorat dobânzile din piață, împovărându-i astfel pe cetățenii cu credite.

    Un purtător de cuvânt al instituției contrazice această teorie.

    "Banca Naţională nu are nicio preocupare pentru limitarea creditării", a declarat Adrian Vasilescu, consultant de strategie în cadrul băncii centrale, potrivit Bursa.ro.

    El consideră că în ultima vreme au avut loc schimbări pozitive pentru populație, care a început să se împrumute pentru achiziționarea de locuințe.

    "Dacă ne uităm cum merge şi cum a mers în anii din urmă şi în anii aceştia creditul ipotecar, o să vedem că schimbările în bine le-au adus creditele din Programul Prima Casă. Până la Programul Prima Casă, românii s-au împrumutat foarte puţin prin credite ipotecare şi şi-au cumpărat locuinţe pe credite", a menționat Vasilescu.

    Acesta a făcut o comparație cu alte țări, pentru a arăta că românii iau prea multe credite pentru consum și prea puține pentru case.

    "Din totalul împrumuturilor care s-au dat în America, 80% au fost pentru locuinţe, circa 80% în Marea Britanie, 70-80% prin Franţa, Germania, venind către Polonia şi Cehia — 60-40%, iar în România 20% credite ipotecare şi 80% credite pentru consum. Deci românii s-au împrumutat cu deosebire pentru consum", a precizat oficialul BNR.

    Apoi a explicat rostul majorării dobânzilor.

    "Dar, în acelaşi timp, este o cerinţă de la Uniunea Europeană şi este o înţelegere foarte clară în România a situaţiei de fapt, de fond şi de drept: nu putem să ne permitem să riscăm o supraîndatorare a populaţiei care ar afecta întreaga economie", a spus consilierul de la BNR.

    "Şi atunci, aceasta este problema în legătură cu creditele. Să evităm în orice caz o supraîndatorare a populaţiei. Deci nu limitarea creditării, ci măsuri pentru evitarea supraîndatorării populaţiei", a subliniat Adrian Vasilescu.

    BNR a majorat de trei ori anul acesta dobânda de politică monetară, de la 1,75% până la 2,5%. Pe de altă parte, indicele Robor la trei luni, care influențează costurile creditelor cu dobândă variabilă, a urcat constant, ajungând la cote-record, care nu au mai fost atinse din 2014.

    Analiștii financiari se așteaptă la noi creșteri, până la sfârșitul anului, atât a dobânzii-cheie, cât și a indicelui Robor.

    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei