19:36 14 Noiembrie 2019
În direct
  • EUR19.28
  • USD17.52
  • RUB0.27
  • RON4.05
  • UAH0.72
    Pesta porcină

    După ce un fermier şi-a omorât porcii, autorităţile i-au spus că erau sănătoşi

    © Sputnik / Irina Leahova
    Economie
    Sa primesc un link scurt
    128604

    Situaţia de-a dreptul halucinantă s-a petrecut la Tulcea, acolo unde reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare au spus că există suspiciunea de PPA pentru ca, ulterior, să declare contrariul.

    BUCUREŞTI, 5 aug — Sputnik, Georgiana Arsene. Pesta Porcină Africană este doar o perdea de fum? Aceasta este concluzia unei întâmplări nu nefericite, ci de-a dreptul catastrofale, a cărei victimă a căzut ferma de porci a lui Dumitru Bărbieru, cel care trăsese în urmă cu câteva zile un serios semnal de alarmă privind situaţia animalelor, care ajunseseră să se mănânce între ele.

    Porcii săi se aflau în carantină de 40 de zile, iar în urmă cu doar câteva zile, reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare din Tulcea l-au anunţat că are Pestă Porcină Africană în exploataţie.

    Era vorba doar despre o suspiciune care, din nefericire, s-a mediatizat rapid. Ieri, fermierul a fost sunat şi informat că, de fapt, analizele au ieşit negative, iar porcii sunt sănătoşi ba, mai mult decât atât, căAU FOST SĂNĂTOŞI TOT TIMPUL şi că poate căuta un abator care să îi preia.

    „Noi am săpat gropi, am ţinut porcii flămânzi şi fără apă, s-au mâncat între ei şi acum, după două zile, spun că porcii sunt sănătoşi, nu au PPA", a declarat Dumitru Bărbieru, administratorul DAB Zootehnica din Tulcea, potrivit agrointel.ro.

    Când s-a găsit primul focar de PPA în Tulcea, la ferma lui Dumitru Bărbieru se aflau, cu greutate de livrare, 1850 de capete de suine din rasa Duroc. Bărbieru povesteşte că, după ce l-au informat că există PPA, cei de la DSV au venit val vârtej şi l-au învăţat ce trebuie să facă, mai precis cum trebuie să sacrifice porcii şi cum să facă groapa.

    Pentru asta, a cumpărat o tonă de var, cu care acum nu ştie ce să facă. Bărbierul precizează că a cheltuit foarte mult şi cu aceste pregătiri care, în final, s-au dovedit inutile.

    Crescătorul a cerut săptămâna aceasta ca porcii să fie asomaţi preventiv, mai ales că în jurul exploataţiei sale s-a înmulţit numărul cazurilor confirmate de PPA. Nici până azi, fermierul nu a primit un răspuns favorabil la solicitarea sa.

    Chiar şi cu hârtiile în mână, care atestă că porcii săi sunt sănătoşi,, rezultatul ar putea să nu fie cel dorit. Aceasta este temerea fermierului, care se gândeşte că nu va putea găsi un abator unde să îşi sacrifice suinele.

    Situaţia de la Tulcea ar trebui investigată cu mare atenţie şi, de asemenea, extinsă la nivelul întregii ţări, mai ales după ce mai multe voci autorizate au vorbit în spaţiul public despre un joc politic ascuns în spatele PPA.



    Știrile Zilei