11:50 21 Aprilie 2019
În direct
  • EUR20.15
  • USD17.91
  • RUB0.28
  • RON4.23
  • UAH0.67
    Berbec

    Pesta porcină lovește din nou. Acum, la berbeci

    © Sputnik / Александр Кряжев/Владимир Сергеев
    Economie
    Sa primesc un link scurt
    Pesta porcină în România (67)
    547 0 0

    După ce zeci de mii e porci au fost sacrificați, afectând puternic business-urile fermelor de profil, acum și crescătorii de ovine au o problemă.

    BUCUREȘTI, 20 aug — Sputnik, Daniel George Nistor. Molima care s-a întins peste România și care deja a lovit în plin în fermele românești de creștere a porcilor, lovește acum și în alte ferme de animale, cum sunt cele de creștere a ovinelor.

    Există riscul ca fermierii să nu-și poată vinde anul acesta berbecii de rasă la târgurile cu tradiție, cum procedau în anii trecuți, pentru că orice târg de animale va fi interzis.

    "Sunt foarte importante târgurile de toamnă unde fermierii încearcă să-și valorifice animalele și avem târgul de toamnă de la Hațeg, renumitul târg de berbeci unde toată țara vine să cumpere material genetic de calitate din județul Hunedoara și ar fi păcat să nu se poată vinde sau să nu se poată organiza acest târg pentru că este o sursă importantă de venit pentru crescătorii de animale din județul Hunedoara", a declarat ing. Călin Petru Marian, directorul Direcției Agricole Hunedoara, pentru Agroinfo.ro.

    El a adăugat că va discuta cu prefectul județului și cu conducerea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara dacă se va reveni asupra deciziei de a interzice târgul și cumva să se organizeze acest târg unde fermierii obțin profit din vânzarea berbecilor.

    "După părerea mea, dacă am încerca să minimizăm riscurile, atunci ar fi bine să încercăm să organizăm aceste târguri. E păcat, oamenii și-au crescut berbecii, sunt de calitate, se știe că la noi în zona Hațegului, an de an, în târg sunt exemplare frumoase. Vin oameni și din Suceava și din toate colțurile țării ca să-și cumpere marfă de calitate", a mai spus directorul DAJ Hunedoara.

    Printr-o adresă transmisă celor 69 de unități administrativ teritoriale, Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Animalelor (DSVSA) Hunedoara a solicitat administrațiilor publice locale, încă de la mijlocul lunii iulie, interzicerea organizării târgurilor de animale pe perioadă nedeterminată, după cum a informat HunedoaraLibera.ro.

    Anul trecut, Târgul de berbeci și mioare de la Hațeg, județul Hunedoara, a fost organizat pe 5 septembrie.

    Тема:
    Pesta porcină în România (67)
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei