19:25 21 Aprilie 2019
În direct
  • EUR20.15
  • USD17.91
  • RUB0.28
  • RON4.23
  • UAH0.67
    An areal view of the Austrian petrol refinery plant OMV near Vienna

    Pregătiri pentru gazele din Marea Neagră. Austriecii pun la bătaie 500 mil. euro

    © AFP 2019 / JOE KLAMAR
    Economie
    Sa primesc un link scurt
    33802

    Un anunț publicat pe sistemul electronic de achiziţii publice arată că marile firme au se pregătesc pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră.

    BUCUREȘTI, 16 oct — Sputnik, Daniel George Nistor. Cea mai mare companie petrolieră din România intenționează să cumpere servicii de aproape 500 milioane de euro, unele dintre acestea necesare operațiunilor de forare în mare.

    OMV Petrom a scos la licitaţie, prin sistemul electronic de achiziţii publice, un contract cadru în valoare de până la 462 milioane de euro pentru servicii la sonde, atât cele din Marea Neagră, cât şi cele de pe uscat, pentru patru ani, scrie site-ul de specialitate e-nergia.ro.

    Anunțul de participare sună astfel: "Acord cadru prestare Servicii cu fluide pentru proiecte pe uscat şi pe mare în sonde de ţiţei şi gaze — 5 Loturi, astfel: Lot 1 — Servicii cu fluide de foraj pentru sonde săpate cu instalaţii mici, Lot 2 — Servicii cu fluide de foraj pentru sonde săpate cu instalatii mici — medii, Lot 3 — Servicii cu fluide de foraj pentru sonde săpate cu instalaţii medii. Lot 4 — Servicii cu fluide de foraj pentru sonde săpate cu instalaţii mari".

    Țintă: perimetrul Neptun

    OMV Petrom explorează blocul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, alături de americanii de la ExxonMobil, și estimează că acest perimetru va contribui decisiv la majorarea producției în anii următori.

    "Producţia ar urma să crească la 600.000 de barili pe zi până în 2025 (faţă de 348.000 barili pe zi în 2017 — n.r.). Această creştere va fi asigurată de achiziţii în regiuni bogate în rezerve, unde costul de producţie mediu nu depăşeşte 8 dolari (pe baril — n.r.). O contribuţie semnificativă, pe termen lung, este aşteptată să vină din câmpurile Yuzhno Russkoye, Achimov IV şi V din Rusia, precum şi din blocul de gaze offshore Neptun din România", se arăta într-un comunicat al companiei, publicat în luna martie, conform Agerpres.

    OMV Petrom are ca acționari grupul austriac OMV Aktiengesellschaft (51%), statul român (20,6%), Fondul Proprietatea (aproape 10%), restul titlurilor fiind deținute de alte persoane fizice și juridice.

    Tagurile:
    OMV-Petrom, gaze, Extrageri, Marea Neagră
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei