17:49 12 Decembrie 2019
În direct
  • EUR19.21
  • USD17.34
  • RUB0.27
  • RON4.02
  • UAH0.74
    Mugur Isărescu

    Mugur Isărescu: PIB-ul pe locuitor în București l-a depășit pe cel din Berlin

    © Photo : Banca Națională a României
    Economie
    Sa primesc un link scurt
    19312

    Guvernatorul BNR a subliniat astăzi discrepanțele care există în economia românească între regiuni, dar a vorbit și despre schimbările din Europa unde moneda euro este tot mai contestată

    BUCUREȘTI, 18 nov - Sputnik, Marius Holdean. ​​În cadrul unei dezbateri organizate astăzi de Camera de Comerț și de Consiliul Concurenței, Mugur Isărescu a făcut câteva observații despre starea economiei românești.

    El a observat că România se află în cel de-al nouălea an de creștere economică și că din 2000 catalizatorul din punct de vedere economic a fost UE, dar între timp lumea s-a schimbat, iar ungurii și polonezii contestă moneda euro.

    Isărescu spune că, în privința convergenței reale cu economiile din Uniunea Europeană, România a urcat de la 21 la sută în anul 2000, la 66 la sută, înregistrând astfel cel mai puternic avans din țările din zonă.

    Dar ceea ce îl sperie pe guvernatorul BNR este discrepanța între regiuni, arătând că la nivel de PIB pe cap de locuitor, Bucureștiul este peste Berlin, dar în restul țării e o discrepanță uriașă față de Capitală, acest lucru fiind cauzat și de faptul că infrastructura din zona estică nu e dezvoltată.

    Isărescu recunoaște însă că România a stimulat PIB-ul produs în alte țări pentru că creșterea PIB s-a bazat pe consum, deci pe importuri, ceea ce înseamnă că s-au creat locuri de muncă în alte țări.

    Pentru creșterea performanței economiei pe termen lung, Isărescu crede că e nevoie ca nu doar firmele să facă eforturi, ci și instituțiile Statului să facă reforme și a cerut disciplină fiscală, plus o colectare mai bună a impozitelor.

    Tagurile:
    Berlin, București, PIB, Mugur Isărescu


    Știrile Zilei