18:52 03 Iunie 2020
În direct
  • EUR19.54
  • USD17.50
  • RUB0.25
  • RON4.03
  • UAH0.65
    Economie
    Sa primesc un link scurt
    5524251

    Banca Centrală a Rusiei renunță masiv la obligațiunile de stat ale SUA, la fel procedează și alte țări. Rezerva Federală a pornit tiparul de dolari la turații maxime, fapt care pune în pericol credibilitatea dolarului pe plan mondial.

    MOSCOVA, 19 mai – Sputnik, Natalia Dembinskaia. În martie Rusia și-a redus de trei ori investițiile în obligațiunile americane de stat – de la 12,58 miliarde de dolari, la 3,8 miliarde. E mai puțin de unul la sută din rezervele internaționale. La titlurile de stat ale SUA renunță și alte bănci centrale din lume. De ce investitorii fug de piața americană a bonurilor trezoriale, aflați în materialul RIA Novosti.

    Aproape de zero

    Din obligațiile americane de stat, rămase Rusiei, potrivit Ministerului Finanțelor a SUA, 3,381 miliarde de dolari revin hârtiilor de valoare pe termen lung, 473 milioane – pe termen scurt.

    Așa cum a menționat Washingtonul, e prima reducere semnificativă a investițiilor rusești în datoria de stat a guvernului SUA în ultimele luni. Acum doi ani Banca Centrală a Rusiei își vânduse întreg portofoliu al bonurilor trezoriale americane de teama înghețării lor din cauza sancțiunilor.

    În 2010-2013 investițiile rusești în datoria de stat americană a depășit 170 miliarde de dolari. Moscova se afla printre cei mai mari deținători ai obligațiilor trezoriale. Însă, după ce în aprilie 2014 Washingtonul a impus sancțiuni, rușii au început să renunțe la aceste hârtii.

    În 2018 Banca Centrală a Rusiei a organizat vânzări de proporții, reducându-și de două ori portofoliul obligațiunilor trezoriale ale SUA. Cota hârtiilor de valoare americane în rezervele internaționale a fost redusă la cel mai mic nivel. Mijloacele obținute de Banca Centrală au fost investite în aur, euro și yuan.

    Potrivit estimărilor Consiliului Mondial pentru Aur (WGC), volumul metalului prețios, aflat la balanța băncilor central ale lumii, a crescut anul trecut cu 651 tone. E cel mai mare indicatori din 1971, când Statele Unite au renunțat la standardul în aur. Cel mai mare cumpărător al aurului în 2019 a fost Rusia – 20 la sută din toate rezervele de stat achiziționate. Banca Centrală și-a majorat rezervele de aur monetar cu 159 de tone – până la 2270,56 tone (73 de milioane de uncii).

    Toți vând totul

    De datoria de stat americană scapă nu doar Rusia. Conform statisticii Ministerului Finanțelor a SUA, în martie evadarea investitorilor străini – atât cei privați, cât și cei de stat, a fost una fără de precedent.

    În decursul unei luni deținătorii străini ai obligațiunilor americane le-au coborât cu 256 miliarde de dolari, reducând portofoliul total până la 6,81 trilioane de dolari.

    Din 33 de state, cei mai mari creditori ai economiei americane, investițiile și-au sporit doar Japonia (cu 3,4 miliarde), Elveția (1,3), Taiwan (4,1), Filipine (1,3) și Australia (1,8). Obligațiunile de stat ale SUA au fost vândute active de băncile centrale ale statelor bogate – aceștia aveau nevoie de dolari pentru a susține monedele naționale, aflate în cădere din cauza crizei provocate de coronavirus.

    Banca Rusiei de la începutul lunii martie a vândut pe bursa din Moscova 6,6 miliarde de dolari pentru a-și compensa reducerile veniturilor din petrol și gaz și diminuarea cotațiilor petrolului Urals. Potrivit datelor statistice, Banca Centrală a renunțat la obligațiunile americane pe termen scurt: investițiile în acestea s-au redus de 17 ori.

    Cel mai mare vânzător a devenit Arabia Saudită – regatul a renunțat la obligațiuni americane în valoare de 25,3 miliarde de dolari. În Brazilia și India indicatorii sunt de 21,5 și, respective, 21 miliarde.

    Toate acestea nu sunt de bun augur pentru Washington pentru că deficitul bugetar de peste un trillion și jumătate al SUA este acoperit preponderent din contul vânzării obligațiunilor de stat. Vânzările aurului american s-au dovedit a fi masive și neașteptate, constată analiștii. În perioada crizelor anterioare, cum ar fi cea din 2008, cererile la obligațiunile trezoriale, dimpotrivă, au crescut.

    “Este gata Banca Rusiei de un scenariu, fie el și puțin probabil, de înghețare a investițiilor unui șir de state în bondurile americane și, respectiv, de o lovitură puternică asupra dolarului american în calitate de valută de rezervă? Cu siguranță, da. În acest caz singurul activ de refugiu va fi aurul”, menționează Alexandr Razuvaev, coordonatorul Centrului Informațional-Analitic “Alpari”.

    Tiparul de bani

    Pentru a face față refluxului de investiții străine și pentru a acoperi deficitul bugetar, Rezerva Federală deja a pornit la maxim tiparul: regulatorul a anunțat cumpărarea hârtiilor în volume nelimitate, majorând în două luni balanța cu 2,9 trilioane de dolari.

    Deocamdată nu este clar cum o injecție masivă de bani în economice va afecta valuta americană. În cadrul măsurilor anticriză Rezerva Federală tipărește dolari care nu sunt asigurate cu nimic și le oferă, fără a obține în schimb active de valoare, ci doar își sporește datoriile. Balanța Sistemului Federal de Rezerve a crescut până la 6,42 trilioane de dolari, ceea ce reprezintă 30 la sută din PIB-ul american de până la criză.

    Potrivit calculelor celor mai importante bănci, în anul 2020 deficitul bugetar al SUA va ajunge la patru trilioane, cel mai mare indicator din perioada celui De-Al Doilea Război Mondial. Balanța Sistemului Federal de Rezervă la încheierea crizei pandemice, potrivit aprecierilor analiștilor, se va umfla până la 10 trilioane. Din momentul în care toate aceste mijloace, în esență, sunt un produs al tiparului, investitorii vor întoarce spatele unei valute lipsite de orice acoperire.

    Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
    Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

    Tematic

    Trump: „Cea mai proastă decizie luată vreodată” a costat 8 mii de miliarde de dolari
    Putin: Legăturile comerciale ale Rusiei cu țările BRICS depășesc 125 miliarde de dolari
    Erdogan îndeamnă turcii să renunțe la dolar
    Rusia, mult mai puțin dependentă de dolarul american sau de orice altă monedă străină
    Industria mondială, amenințată cu prăbușirea: pierderi de 20 de trilioane de dolari
    Rusia și UE, pe cale de a elimina dolarul - stimularea tranzacţiilor în monedele naționale
    Tagurile:
    Rezerva Federală, SUA


    Știrile Zilei