21:37 21 Octombrie 2019
În direct
  • EUR19.37
  • USD17.40
  • RUB0.27
  • RON4.07
  • UAH0.69
    Cristina Tunegaru

    Tunegaru, atac nimicitor la Andronescu: „Cum pot avea încredere într-un om…”

    © Photo: Facebook / Cristina Tunegaru
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    69530

    Controversata profesoară de limba şi literatura română respinge din start ideea că Ecaterina Andronescu ar putea ocupa iar funcţia de ministru al Educaţiei Naţionale.

    BUCUREŞTI, 14 nov – Sputnik, Georgiana Arsene. Se adânceşte războiul pe Educaţie, după ce tot mai multe voci contestă propunerea pentru fotoliul de ministru în persoana Ecaterinei Andronescu.

    După reacţiile puternice ale lui Traian Băsescu şi Klaus Iohannis pe acest subiect, dar nu numai, controversatul cadru didactic Cristina Tunegaru iese la rampă cu un comentariu dur la adresa Ecaterinei Andronescu, căreia îi reproşează că a subordonat învăţământul universitar politicului.

    „Învăţământul românesc stă sub secera Ecaterinei Andronescu de decenii. Posesoare a trei mandate  de ministru al Educaţiei, şefă a Comisiei pentru Învăţământ din Senat, doamna Andronescu visează să ocupe tronul încă o dată. Ca şi cum răul de până acum nu s-a petrecut sub ochii şi sub votul dumneaei”, a scris Cristina Tunegaru pe Facebook, întrebându-se, apoi, cum e posibilă atâta nonşalanţă, atâta încredere că ar putea fi omul potrivit cu un asemenea bagaj de greşeli în spate.

    Ecaterina Andronescu, a mai precizat Tunegaru, l-a lăsat pe Costoiu la Politehnică, rector fără doctorat şi, pe deasupra, parlamentar, ca să „repare”ce a mai rămas din şcoala românească.

    „Cum să pot avea încredere într-un om care a propus şi susţinut ca rectorii să poată avea şi funcţii politice, un om care a subordonat învăţământul universitar politicului şi care a tolerat plagiatul?”, a punctat Tunegaru.

    Nu trebuie pierdut din vedere un aspect pe care presa nu l-a fructificat deloc. Şi anume, o parte – scurtă – din declaraţia de ieri a preşedintelui Iohannis ridică foarte multe semne de întrebare. Acesta a spus că Andronescu i-ar fi mărturisit că nu doreşte şefia Ministerului Educaţiei şi că acolo sunt foarte multe probleme – „lucrurile nu merg bine”. 

    Este interesant ce se va întâmpla mai departe, având în vedere că, din nou, taberele politice sunt divizate. Unica întrebare care se pune este: „Învăţământul, încotro?” Dar deja nu cred că îi mai pasă cuiva de asta…

    Tematic

    Fost consilier prezidenţial, palmă pentru Andronescu: „Mi-am amintit scena asta"
    Andronescu nu crede în dezastrul din educaţie: „Datele nu sunt bine gestionate”
    Expert: „Andronescu, din nou la Educaţie? Păi ce, mai e ceva de îngropat?”
    Coincidenţă? „Sper că profesorul Iohannis o va trimite pe Ecaterina Andronescu”
    Tagurile:
    Ministru, Educație, Cristina Tunegaru, Ecaterina Andronescu


    Știrile Zilei