23:28 17 Ianuarie 2019
În direct
  • EUR19.54
  • USD17.17
  • RUB0.26
  • RON4.17
  • UAH0.61
    Eugen Orlando Teodorovici

    Promisiuni megalomane ale lui Teodorovici – grădiniţe de 5000 de metri pătraţi

    © Photo: Guvernul României
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    43410

    Executivul lansează Programul gRowth „Investim în copii, investim în viitor” – presupune susţinerea financiară a investiţiilor private în construcţia, înfiinţarea sau amenajarea de grădiniţe olimpice cu profil sportiv.

    BUCUREŞTI, 19 dec – Sputnik, Georgiana Arsene. Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a vorbit ieri, la Guvern, despre programul gROwth, adică „Investim în copii, investim în viitor”, despre care a spus că este altă măsură din programul de guvernare.

    „Acest program presupune construcţia a minimum 1.000 de grădiniţe. Specificul acestui program este acela că o grădiniţă are o suprafaţă de aproximativ 5.000 de metri pătraţi, care are inclus un teren de sport şi vor fi ore de sport în aceste structuri de educaţie”, a declarat Eugen Teodorovici.

    Oficialul de la Finanţe a precizat că aceste investiţii vor fi făcute de către zona privată, iar alocările bugetare vor fi de până la 500.000 de euro, după cum notează stiripesurse.ro

    Potrivit ministrului, este vorba de un proiect de ordonanţă de urgenţă care cuprinde mai multe măsuri şi care va fi adoptată până la finele anului curent. El a explicat că această ordonanţă de urgenţă cuprinde o serie de instrumente financiare ce urmează să fie înfiinţate.

    Primul instrument este Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, care va avea un buget de aproximativ 10 miliarde de euro. Este, potrivit declaraţiilor lui Teodorovici, un mecanism care stabileşte două zone prioritare, fiecare cu un anumit tip de activităţi în fiecare din aceste două zone.

    În acest sens, a explicat că domenii precum infrastructură, sănătate, dispensare, centre medicale, şcoli, grădiniţe, reţea de apă, canalizare, practic tot ceea ce este nevoie la nivelul comunităţii locale pot fi finanţate.

    Întrebarea este unde anume ar urma să fie construite grădiniţele olimpice, mai ales că situaţia unităţilor de învăţământ atât preşcolar, cât şi şcolar este dificilă, fiind cunoscute eternele probleme de la fiecare început de an şcolar referitoare la lipsa renovărilor sau consolidărilor clădirilor din lipsă de bani.

    Promisiunile ministrului de Finanţe sunt frumoase, dar, din păcate, greu de crezut că se vor înfăptui cu adevărat… Iar o grădiniţă olimpică se loveşte de alte probleme – personalul calificat pentru a preda acolo şi, mai apoi, de slaba finanţare primită de sportul românesc.

    Tematic

    Cel mai mare proiect de stat post-1989, pe masa Guvernului. Cine va profita?
    Grindeanu, promisiuni uriașe: Internet de 10 ori mai rapid, 252.000 noi joburi
    Promisiunea noului guvern: 20.000 de staţii electrice pentru maşinile ecologice
    După 30 de ani, un proiect al lui Ceauşescu ar putea fi terminat
    Guvernul Dăncilă crește salariile celor mai prost plătiți muncitori
    Tagurile:
    Grădinițe, proiect, guvern
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei