14:31 22 Martie 2019
În direct
  • EUR19.65
  • USD17.25
  • RUB0.27
  • RON4.13
  • UAH0.63
    Școală

    FSLI, solicitare de ultimă oră către SENAT: măsurile de protecție a cadrului didactic

    © Sputnik / Yevgeny Fatkin, Vadim Titov
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    152 0 0

    FSLI accentuează că dacă nu vor fi luate măsurile necesare, atunci „cadrele didactice şi elevii vor merge cu teamă la şcoală!”.

    BUCUREȘTI, 20 feb - Sputnik. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) trage alarma referitor la situația gravă în care profesori din unele școli se tem să meargă la instituții din cauza violenţelor.

    "Avem şcoli în România în care profesorii sunt umiliţi, jigniţi, scuipaţi sau loviţi, unii dintre ei răniţi grav. Numărul cazurilor de violenţă, de orice tip, la adresa cadrelor didactice, este în creştere, iar noi, cu toţii, stăm neputincioşi în faţa unui fenomen care ia amploare, pentru că legile nu se aplică sau pentru că există lacune în sistemul legislativ. Unde vom ajunge în această situaţie? Într-o stare perpetuă de pericol în care se vor afla cadrele didactice, dar şi elevii. Suntem deja cu un pas acolo - cadrele didactice au început să se teamă să îşi desfăşoare activitatea pentru că în unităţile de învăţământ poate oricând să pătrundă un agresor, care să facă rău angajaţilor din învăţământ sau elevilor", se menționează în comunicatul FSLI, citat de Agerpres.

    Astfel FSLI face un apel public către conducerea Senatului României cu solicitarea de a introduce urgent în circuitul de avizare şi aprobare proiectul de Lege privind măsurile de protecţie a personalului didactic, de conducere, îndrumare şi control în îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei, precizând că acest proiect a trecut tacit de Camera Deputaţilor, dar este blocat, de peste doi ani, la Senat.

    "Această lege, după aprobare, va deveni un scut de protecţie pentru colegii noştri, iar spaţiul şcolar va fi unul sigur, în care să se presteze un act educaţional de calitate. Solicităm tuturor parlamentarilor României să trateze cu seriozitate maximă această problemă a siguranţei din şcoli! Mulţi dintre d-voastră sunteţi părinţi sau chiar bunici. Vreţi şcoli în care există pericol, violenţă, abuz psihic, ameninţări, limbaj neadecvat? Noi credem că nu! Faceţi ceva, pentru că aveţi toate prerogativele prin care puteţi schimba realitatea, oferind o soluţie acestei probleme grave cu care se confruntă cadrele didactice!”, se mai precizează în comunicat.

    FSLI accentuează că dacă nu vor fi luate măsurile necesare, atunci „cadrele didactice şi elevii vor merge cu teamă la şcoală!”.

     

    Tematic

    Acuzaţii grave – sesizările părinţilor la inspectorat sau minister, nerezolvate
    Cristache: „Nu văd cum ar putea fi stresat un elev cu încă o simulare…”
    Tagurile:
    Proiect de lege, Senat, Dascăli, Profesori, FSLI, elevi
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei