15:46 24 Aprilie 2019
În direct
  • EUR20.13
  • USD17.89
  • RUB0.28
  • RON4.23
  • UAH0.67
    Oana Moraru

    Moraru: ”Vom deveni din ce în ce mai agresivi și reactivi în școli”

    © Photo: Facebook / Oana Moraru
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    3077 0 0

    Expertul educațional atrage atenția asupra faptului că din ce în ce mai multe clase din România ”suferă” de ”agitație nestăpânită” din partea a cel puțin patru copii din efective de 20-25 – ce este de făcut.

    BUCUREȘTI, 24 mart – Sputnik, Georgiana Arsene. Oana Moraru, expert educațional, vorbește, într-o postare de pe pagina sa de Facebook, despre ”copilul agitat”. Este o situația cu care se confruntă, din ce în ce mai des, cadrele didactice în ziua de astăzi, iar problema nu este deloc atât de simplă.

    Moraru a identificat două tipuri de ”agitație”. În primul rând, vorbim despre cea a copilului dinamic, sănătos, care face o școală mult prea statică, împovărătoare, ”fără suficient joc în aer liber și fără elemente de mișcare asociate învățării”.

    ”Și tipul doi, acea ”agitație nesănătoasă” a copilului care se destabilizează repede în timpul unei discuții, povești, sarcini etc; se fâțâie, scapă obiecte, are multe întreruperi în flux, se joacă impulsiv, lovind, dezechilibrându-se, vorbește tare etc. Acest ultim tip de ”agitație” pare un dezechilibru, ceva obositor și supărător pentru cei din jur sau pentru profesor. Din ce în ce mai multe clase din România ”suferă” de ”agitație nestăpânită” din partea a cel puțin 4 copii din efective de 20 – 25”, a scris Moraru

    Potrivit expertului educational, cauzele acestei agitații sunt multiple, pornind de la dezechilibre minerale sau neuro-chimice, deconectare emoțională în relația cu părinții, atașamente nesigure, lipsă de rutină și organizare în viața de zi cu zi, stiluri parentale nepotrivite sau contradictorii și până la modele prea autoritare sau anxioase în educația din școală sau de acasă.

    Problema, prezentă în toate școlile

    Moraru precizează că toate școlile din lume s-au confruntat cu această problemă, motiv pentru care s-au luat măsuri sistemice și conștiente pentru acești copii și pentru toți ceilalți împreună.

    Una dintre aceste măsuri o reprezintă reciclarea adulților de la catedră în spiritul înțelegerii naturii umane dincolo de învinovățire și pedeapsă. (copiii ”agitați” nu sunt așa din propria voință sau decizie, deci ”cicăleala” și ” moralizarea” lor sunt inutile); prezența unor ”armate” de profesori de sprijin, psihologi și consilieri pentru părinți și copii,  obligarea tuturor școlilor de a-și scoate copiii afară în fiecare pauză și de a-și face orele de Sport cu cea mai mare seriozitate și responsabilitate; punerea accentului pe starea de bine a copilului, pe echilibrul emoțional de acasă și din școală.

    ”Pe noi - fără măsurile minime de mai sus - o să ne înghită ”agitația”, dezordinea, dezechilibrul emoțional. Vom deveni din ce în ce mai agresivi și reactivi în școli. Vom regresa din ce în ce mai mult către reflexul de a controla, dresa, învinovăți copiii, părinții, profesorii. De aici - derivă măsuri anapoda, neliniști, nesiguranță și neîncredere dinspre și către toți actorii implicați: copii, părinți, profesori, psihologi, inspectori etc”, a atras atenția Oana Moraru.

    Expertul a adăugat că reforma în educație înseamnă, cel puțin din acest punct de vedere, intervenție pe starea de sănătate mintală a națiunii.

    Tagurile:
    Şcoli, agresivitate, elevi, Profesori
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei