05:11 19 Octombrie 2019
În direct
  • EUR19.35
  • USD17.41
  • RUB0.27
  • RON4.07
  • UAH0.70
    Școală

    E oficial: se va întâmpla luni – toți elevii și profesorii, vizați

    © Sputnik / Владимир Федоренко
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    5204 0 0

    Peste numai câteva zile, elevii din învățământul preuniversitar, dar și preșcolarii se vor întoarce la unitățile școlare.

    BUCUREȘTI, 3 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale, luni, elevii și preșcolarii revin la școală.

    Ei vor intra în vacanța de vară în data de 15 iunie 2019.

    Pentru clasele terminale din învăţământul liceal anul şcolar se încheie în data de 31 mai, iar pentru clasa a VIII-a în data de 7 iunie.

    Marți, 7 mai 2019, în conformitate cu calendarul de administrare a evaluării naționale la finalul clasei a II-a (EN II), se vor desfășura probele scrise la limba română și limba maternă. 

    Testele de citire aferente acestor discipline vor fi susținute în data de 8 mai.

    Testul la matematică este programat în data de 9 mai, în timp ce proba de limbă română (scris și citit) pentru elevii din rândul minorităților naționale se va desfășura în data de 10 mai, informează edu.ro

    Evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar (finalul clasei a IV-a) are următorul calendar: limba română (14 mai), matematică (15 mai) și limba maternă (16 mai).

    Elevii claselor a VI-a vor susține evaluarea competențelor fundamentale acumulate în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 22 mai (limbă și comunicare) și 23 mai (matematică și științele naturii). Cumulat, se estimează participarea a peste 550.000 de elevi.

    Sălile în care au loc evaluările sunt, de regulă, cele în care elevii își desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea vor fi adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care ar putea influenţa desfășurarea probelor.

    Durata alocată rezolvării este de 30 de minute pentru fiecare test administrat elevilor de clasa a II-a, respectiv de 60 de minute pentru elevii claselor a IV-a și a VI-a.

    Testele vor fi evaluate de către cadrele didactice din unitățile de învățământ în care acestea se desfășoară, în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test.

    Trebuie menționat că rezultatele individuale obținute la aceste evaluări nu se afișează/nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei.

    Tagurile:
    ore, Vacanță, școală, profesor, Elevi


    Știrile Zilei